Monastery Sinaia

Mânăstirea Sinaia

Hram: Sfanta Treime (biserica mare), Adormirea Maicii Domnului (biserica veche), Schimbarea la Fata (paraclisul)

Acces: se afla in orasul Sinaia (126 km, pe DN 1/E 60, de Bucuresti si 46 km de Brasov;

iserica Adormirea Maicii Domnului

Manastirea Sinaia, asezata la poalele masivului Bucegi, catre capatul de apus al tapsanului neted dintre Valea Pelesului si Valea Rea, a fost construita intre anii 1690-1695, de catre spatarul Mihail Cantacuzino. Inainte ca la poalele Muntelui Furnica, din lantul Bucegilor, sa se ridice acest edificiu, de peste 300 de ani, pe aceste locuri se intindeau paduri de brazi seculari care strajuiau locul. Putini calatori se incumetau sa treaca pe aici, dar cu toata pustietatea locului si greutatea drumului, aici traiau in liniste calugari solitari, care inaltau rugi pe acest varf de munte.

Inca din secolul al XV-lea acesti calugari s-au adapostit in crapaturile stancilor si in pesterile acestor munti, iar mai tarziu in bordeie de piatra si schituri de lemn. Calugarii pustnici de aici au aparut in aceste paduri de la poalele muntilor, dupacaderea Constantinopolului (1453), atunci cand trebuiau sa aleaga intre lepadarea de credinta sau taierea capului, ei ramanand insa pastratori evlaviosi ai credintei strabune.

Asa au fost construite si cele doua schituri: Schitul Sfanta Ana, la cinci kilometri de manastire si Schitul Sfantul Nicolae, la o distanta de un kilometru de manastire. Schitul Sfanta Ana, ridicat in 1453, a fost mai degraba o mica capela pen­tru pustnicii de prin imprejurimi, care se adunau o data pe saptamana la rugaciunea comuna si impartasirea cu Sfintele Taine. Cel de-al doilea schit, Schitul Sfantul Nicolae, a fost construit in anul 1580. Desi numarul acestor pustnici a fost mare, alte salase in afara celor doua schituri mentionate nu se cunosc.

In acest loc, intr-o poiana de odinioara, langa un izvor de apa, care a ramas pana azi sa confirme cu prezenta sa o traditie venerabila, un calugar s-a invrednicit sa auda intr-o noapte de august a anului 1683, glasuri ingeresti care premareau pe Maica Domnului. Calugarul pazitor al Schitului Sfantul Nicolae de pe muntele Molomat, la 15 august, dupa rugaciune, va avea vedenia care va determina ca frumusetea locurilor si maretia muntilor sa fie intregita prin construirea unei manastiri "din dumnezeiasca ravna" a spatarului Mihail Cantacuzino.

Legenda zidirii Manastirii Sinaia

Legenda construirii manastirii Sinaia, dupa "Traditia de stiinta" a protosinghelului Doroftei Bertescu (1891), este povestea pazitorului Schitului Sfantul Nicolae, care obisnuia sa-si faca rugaciunea de noapte intr-o poienita din fata bisericutei. Asadar, la sfarsitul cantarilor minunea a pierit. A doua zi, dupa ce savarseste Sfanta Liturghie, plin de uimire si de incantare, povesteste si celorlalti pustnici adunati la sfanta slujba, iar acestia l-au indemnat sa meraga la Schitul Lespezi, sa marturiseasca staretului vedenia avuta.

Staretul, socotind vedenia ca dar de la Dumnezeu, l-a pregatit pe batranul preot de drum si l-a trimis la Bucuresti, sa povesteasca si mitropolitului cele intamplate. La randul sau, mitropolitul l-a chemat la el, sa afle din gura batranului, pe spatarul Mihail Cantacuzino, caruia ii cunostea dorinta de a zidi o manastire undeva in muntii Tarii Romanesti. Marele spatar Mihail Cantacuzino, frate al domnitorului de atunci, tocmai venise dintr-o calatorie de la Locurile Sfinte. In aceasta calatorie, boierul valah s-a oprit cu evlavie in locurile memorabile pe unde trecuse Mantuitorul, ajungand pana la Muntele Sinai, munte pe care Moise primise Tablele Legii. Asezarea si infatisarea Manastirii Sfanta Ecaterina din Sinai l-au impresionat indeosebi si gandul unui echivalent in tara sa, probabil ca se infiripase.

Luand astfel, cunostinta de vedenia calugarului, marele spatar, insotit de vataful plaiului si de calugar, urca in sus pe apa Prahovei, strabatand stramtorile, pana sus in plai, in locul unde calugarul primise minunatul semn divin. Aici, tare s-a bucurat spatarul de frumusetea locului, de maretia muntilor, de susurul apelor limpezi. Gandindu-se insa la pustietatea locului, unde se aflau si la greutatea drumu­lui pe care l-au strabatut, spatarul Mihail Cantacuzino crede ca nu-si va putea materi­aliza gandul de demult si ca nu-si va putea indeplini fagaduinta tainica catre Dumnezeu. Vataful plaiului, care il insotise (de la Campina), il incurajeaza insa, angajandu-se sa aduca muncitori cu bratele si carutele din munti, iar lemn si piatra se gaseau la fata locului.

Spatarul incurajat, incepe astfel in anul 1690 constructia manastirii, pe care o dorea o ctitorie "in amintirea Sinaei celei mari", concretizand gandul sau de multumire si recunostinta adresat lui Dumnezeu. El va termina de zidit manastirea abia in anul 1695, din cauza greutatilor drumului pentru trans­portul materialelor si al oamenilor, care "numai vara puteau lucra in acea pustietate".

Manastirea Sinaia - Biserica Adormirea Maicii Domnului - scurt istoric

Ctitoria cantacuzina, biserica mica cu zidurile ce o inconjoara, care pastreaza si acum aspectul unei cetati destinata a fi "de paza", cum spunea o insemnare din secolul trecut, a inceput a fi construita in anul 1690 si a fost ter­minata in anul 1695. Dupa cum se poate constata, lucrarile au durat mult din cauza difi­cultatilor impuse de acest loc greu accesibil. Transportul materialelor de constructie, al alimentelor si al apei, in locuri atat de salbatice si de izolate, trebuie sa fi fost, desigur, foarte anevoios. La data de 15 august 1695 avea loc tarnosirea ctitoriei cantacuzine, la sfintire luand parte insusi voievodul Constantin Brancoveanu si mitropolitul Tarii Romanesti, Teodosie. Noua ctitorie din muntii Bucegi avea, potrivit dorintei ctitorului, infatisarea unei adevarate fortarete, de forma unui patrulater, cu ziduri puternice, groase si inalte. Pe fiecare latura a incintei au fost ridicate chiliile, iar la mijloc biserica.

La constructia zidurilor de incinta, a chili­ilor, cat si a bisericii, zidarii, adusi de spatar de la Coltea, au folosit piatra de rau si de stanca, iar lemnul era adus din padurile apropiate, de locuitorii satelor Tesila, Trestieni si Comarnic, care i-au ajutat pe mesterii zidari din Bucuresti, fie cu bratele sau cu carele, acolo unde puteau fi folosite. Desigur, la constructia manastirii au contribuit si pustnicii care se aflau prin padurile acestor locuri, pustnici care au ramas apoi in manastire, in viata de obste, condusi de Nicodim, primul staret al manastirii.  Dar, daca unele materiale se gaseau la fata locului si anume piatra, lemnul de brad si varul, care era facut din calcarul extras din muntii Piatra Arsa si Furnica, ceea ce constituia cu adevarat o problema in desfasurarea lucrarilor de constructie, era drumul, care ingreuna foarte mult transportul materialelor. Erau necesare si alte materiale, in afara de cele ce erau la indemana, la fata locului. Astfel, caramida, care era facuta la Breaza, era transportata cu carele pana la Posada, iar de aici era pusa in cosuri pe cai si transportata pana la locul zidirii manastirii.

De asemeni, erau necesare grinzi de stejar pentru clopotnita, care erau facute in padurile de la Filipesti, aduse pana la Posada si de aici legate si trase de mai multe perechi de boi. La fel s-a procedat si cu celelalte lucruri necesare: usile si ferestrele de fier, crucile pentru turlele bisericii, clopotul, etc. in ce priveste starea drumului ea a ramas aceeasi, o simpla poteca, pana in anul 1739, cand, inainte de razboiul cu rusii si turcii, austriecii trimit salahori pentru a face drumul. Abia de acum se poate vorbi despre accesul cu carul pe vechea potecuta spre Sinaia, dar de cele mai multe ori si acesta era foarte periculos.  Astfel, istoricul Dionisie Fotino descrie fuga locuitorilor din Bucuresti, din fata lui Pasvan Oglu si greutatea drumului pe valea Prahovei pana la Sinaia. Daca asa se prezenta drumul pana la Sinaia in anul 1802, intelegem mai usor cate greutati au intampinat in transportul materialelor cu un secol in urma, in 1690, cand nu era decat o poteca.

Manastirea Sinaia - Biserica Adormirea Maicii Domnului - arhitectura bisericii

Intrarea in curtea vechii manastiri se face printr-un gang boltit in semicilindru, lung de circa 6 metri si inalt de 2 metri, deschis la jumatatea laturii de rasarit a patrulaterului incintei. Deasupra acestui gang era construit un turn de paza, servind si de clopotnita in acelasi timp, si care a ars in razboiul din 1788, cand manastirea a fost distrusa si arsa de catre austrieci si apoi de turci. In acest turn faceau cu randul de paza puscasii randuiti de spatar si domnitor.

Manastirea se afla in calea ostilor, dar si in calea hotilor de codru, fapt care il va determina pe spatar sa construiasca manastirea cu zid de cetate, reusind sa obtina un numar de 40 de puscasi pentru paza manastirii. Aflata sub acest turn-clopotnita, intrarea nu permitea decat un spatiu cat ar incapea si ar trece omul cu un cal impovarat, de car nu putea fi vorba, asa cum am vazut.

Impresioneaza de la prima vedere dispunerea armonioasa a cladirilor pe cele patru laturi ale incintei (cu o suprafata de 30 x 40 metri), la egala distanta de punctul central pe care se ridica biserica. Aceste cladiri fac, spre exterior, corp comun cu zidurile inalte. Prin masivitatea lor (o inaltime de 5-7 metri si o grosime de aproximativ 1 metru) si pastrarea a inca 10 metereze si a turnului-clopotnita pe latura de nord, zidurile de incinta dovedesc pe deplin faptul ca, de la inceput, ctitoria lui Mihail Cantacuzino avusese si rosturi de aparare, scurgerea timpului nereusind sa schimbe cat de putin aceasta infatisare.

Biserica voievodala, o constructie modesta cu o lungime de 15 metri si o latime de 6 metri, cu pridvor deschis pe arcade sustinute de coloane, prevazuta cu un turn-clopotnita, este una din primele constructii din tara la care apar elemente noi, ce se vor integra stilului muntenesc din secolul al XVIII-lea. Este adevarat ca activitatea edilitara desfasurata de familia Cantacuzino si de Constantin Brancoveanu aduce o deosebita inflorire arhitecturii si sculpturii in care formele traditionale se impletesc cu modele straine, dar selectionate si prelucrate in spiritul artei romanesti, innoirile aduse in arhitectura constau in acea cautare a formelor elegante, cu prid­voare aerate si coloane de piatra si care au gasit corespondent in pictura murala si de icoane.

Se stie ca atat Cantacuzino, cat si Constantin Brancoveanu erau nu numai mari iubitori de arta, ci si ziditori de biserici si palate. Mihail Cantacuzino, intors de la studii din Italia, va sprijini innoirea artei arhitectonice romanesti, iar Constantin Brancoveanu, ctitorul importantelor biserici si manastiri: "Sfantul Gheorghe", "Hurezi", "Brancoveni", va fi creatorul unui nou stil arhitectural: stilul brancovenesc. Cei ce au studiat arhitectura cladirilor din epoca lui Brancoveanu, au gasit, cu toata varietatea acestor cladiri, "un armonios stil original", pe care l-au numit stilul bran­covenesc si in care au surprins, pe vechiul fond bizantin, o influenta italiana, in spe­cial a stilului baroc, caracterizat prin multimea ornamentelor.

Revenind la biserica voievodala, trebuie mentionat dintai inceput ca ea reflecta acest stil brancovenesc. Biserica este construita din piatra si caramida si este situata in incinta vechii cetati. Planul bisericii, avand forma dreptunghiulara, urmareste in exterior conturul unei cruci latine, neobisnuit la noi, ramanand singura biserica de acest fel. Biserica voievodala din Sinaia, devine prin aceasta dispozitie o biserica singulara in epoca, in Muntenia. Daca la exterior biserica prezinta cele trei abside in forma dreptunghiulara, dand aspectul de cruce latina, ramanand prin aceasta, un unicat, in interior absidele laterale au o forma extrem de turtita, asemanatoare cu cele de la Schitul Turbati (1698), o alta ctitorie cantacuzina.

Toate cornisele exterioare, atat la corpul bisericii, cat si la turle si la bazele lor, precum si in interiorul bisericii la arcuri si bolti, au forma profilelor trase la sablon, inlocuind traditionala cornisa cu zimti de caramida, de origine bizantina. O alta particularitate a bisericii voievodale sunt chenarele profilate, drep­tunghiulare de pe fatade, cu flori zugravite al fresco de-a lungul lor (in forma origi­nala mai tarziu nu s-au mai pastrat) si lipsa traditionalului brau orizontal, care apare la celelalte ctitorii cantacuzine, Sinaia fiind singura exceptie. Cornisa, suprainaltata ulterior, probabil la reparatiile facute de staretul Isidor, da o nota de disproportionalitate intre profile si dimensiunile reduse ale monumentului. La aceasta disproportie in formele exterioare ale bisericii contribuie si soclu care are un profil complicat si greoi.

De precizat ca prin efortul fostului staret al manastirii, arhimandritul Clement Popescu, cat si prin straduinta ucenicului sau, actualul staret, arhiman­dritul Macarie Bogus, s-au inceput si continuat lucrarile de restaurare a ctitoriei can­tacuzine, aceste lucrari extinzandu-se si la partea exterioara a bisericii, avand in plan readucerea lacasului la forma sa initiala, prin coborarea cornisei si eliminarea ele­mentelor adaugate, care au dat ctitoriei cantacuzine disproportia formelor profilate. Revenind la arhitectura bisericii, observam acoperisul in panta lina, strajuit de doua turle. Turla de pe naos, inaltata pe o baza prismatica, cu cornisa profilata, este de sectiune octogonala. Tamburul este strabatut de opt ferestre inguste si deco­rat cu zimti de caramida, care subliniaza muchiile si baza cornisei, asemanatoare cu cele care decoreaza fatadele Paraclisului patriarhal din Bucuresti. Turla-clopotnita este mai joasa si de forma cubica. Fiecare dintre laturile clopotnitei este marginita de un chenar dreptunghiular, iar in partea superioara sunt asezati aceiasi zimti de caramida ca si la turla naosului. in centrul fiecarui chenar se afla o arcada dubla ce incadreaza, la randul ei, o fereastra larga.

Planul bisericii, atat de original ca forma exterioara, este tot atat de original Si ca dispozitie interioara. In interior biserica are obisnuitele incaperi: pridvorul, pronaosul, naosul si altarul. Pridvorul, element nou in arhitectura bisericeasca, ocupa un spatiu larg in cadrul intregului edificiu, avand aceeasi largime spre exterior ca si pronaosul si altarul. Bolta pridvorului, originala, se sprijina pe sapte arcade semicirculare, spriji­nite la randul lor pe opt coloane de piatra de proportii relativ scunde, frumos deco­rate cu vrejuri si foi de vita, frunze de stejar, spice de grau, dispuse in mladite ce se unduie in spirala. Capitelele au volute in foi de acant, asezate in colturi. Bolta prid­vorului este elipsoidala si se reazima la colturi pe mici trompe. Trei din laturile clopotnitei stau direct pe aceasta bolta, iar a patra pe zidul pronaosului, care are o grosime de un metru, pastrand in interior scara care urca in clopotnita (forma aproape identica cu cea de la Biserica Fundenii Doamnei).

Usa de la intrare in pronaos este incadrata de o rama de piatra, bogat sculp­tata cu elemente inspirate din repertoriul arhitecturii Renasterii, caracteristice cti­toriilor lui Mihail Cantacuzino (indeosebi cele de la Coltea si Ramnicul-Sarat prezinta asemanari in acest sens). Pisania, asezata deasupra usii, care poarta inscriptia cu data "1795" (anul reparatiei efectuate dupa razboiul din 1788), este incadrata de reprezentarea sculptata a profetului Aaron cu toiagul infrunzit, si a lui Moise, cu Tablele Legii.

Prin imaginea sculptata in piatra a celor doua mari personalitati ale poporului biblic, se concretizeaza de fapt legatura manastirii Sinaia cu Muntele Sinai. Sub panou este sculptat vulturul bicefal incoronat, purtand crucea si sceptrul, stema familiei Cantacuzinilor. Usorii, in forma de coloane angajate, sunt si ei decorati cu motive vegetale sculptate, iar deasupra capitelelor se vad chipurile a doi ingeri cu ramuri de finic in mana.

Pronaosul dreptunghiular, de mici proportii, este boltit in semicilindru. Pe latura zidului de nord, cu o grosime de peste un metru, se afla scara ce urca in turla-clopotnita. Arcurile trilobate, care separa pronaosul de naos, se sprijina pe patru coloane de piatra, solide, asezate pe socluri inalte, de forma cubica, roase de vreme.

Capitelurile celor patru coloane ce sustin zidul dintre pronaos si naos sunt bogat impodobite cu sculpturi, stilizand frunze si chipuri de animale (grifon si taur inaripat). Canelurile fusurilor coloanelor se rasucesc in spirala, iar frumusetea lor consta in aceea ca nici unul din stalpi nu seamana in ornamentatie unul cu altul.
Naosul bisericii este de forma aproape circulara, absidele laterale fiind putin adanci, de forma turtita, ceea ce constituie una din particularitatile acestui monu­ment. Patru arce, sprijinite pe console, sustin la randul lor alte arce, pe care se ridica turla "Pantocratorului". Altarul este despartit de naos printr-o catapeteasma de zid, cu trei usi, cum se obisnuieste. Legatura dintre altar si bolta lui cu arcul mare dinspre rasarit al naosului este executata cu oarecare stangacie. in peretii altarului sunt sapate trei nise.

Ca si stalpii pridvorului si chenarul usii, chenarele ferestrelor au primit o bogata decoratie sculptata in piatra, caracteristica tuturor monumentelor vremii si totodata element comun genului de arta din Tara Romaneasca, de la sfarsitul secolu­lui al XVII-lea. Asemanatoare cu cele de la biserica din Ramnicul-Sarat, de la Coltea si Bordesti, chenarele ferestrelor prezinta la partea superioara arc trilob si cornisa pro­filata. Biserica voievodala are patru ferestre inalte si inguste, care lasa sa patrunda in interior o lumina difuza. Una este asezata in peretele de miazazi al pronaosului, cate una pe flecare din peretii naosului, iar cea de a patra in axul absidei altarului.

In pridvor, deasupra intrarii in biserica, se gaseste, asa cum s-a amintit, pisania. In fapt este vorba despre reparatiile care s-au facut bisericii mici, ca si intregului asezamant, dupa luptele dintre Mavrogheni si austrieci (1788), cand manastirea a fost arsa si distrusa. Biserica voievodala, construita in stil brancovenesc, stil de influenta baroca, are drept caracteristici, dupa cum reiese din prezentarea ce am facut-o, coloanele sculptate in piatra si ornate cu motive florale si vegetale, adaugand pronaosului, naosului si altaru­lui o a patra incapere sub forma unei camere deschise sustinuta de coloane: pridvorul.

Manastirea Sinaia - Biserica Adormirea Maicii Domnului - pictura in fresca

Ca si celelalte ctitorii ale spatarului Mihail Cantacuzino, biserica manastirii Sinaia, inclusiv paraclisul, au fost zugravite de la inceput de cunoscutul zugrav Parvu Mutu. Pictorul favorit al familiei Cantacuzinilor, artistul a carui opera a exprimat in cel mai inalt grad spiritul innoitor al epocii sale, are drept merit, in zugravirea manastirii Sinaia, asocierea cu dibacie a picturii laice la manierismul traditiei bizan­tine. Cu un spirit narativ dezvoltat, el a practicat o arta plina de continut omenesc in vederea ilustrarii textelor biblice pana la cele mai mici detalii.

De remarcat inca un fapt: pictorul Parvu Mutu in maiestria lui a reusit sa transmita cu multa fidelitate mesajul fondatorului, acela al "milei crestine", caci asa cum reiese din aproape toate scenele iconografice, personajele sunt pictate cu mana intinsa. In pictura bisericii cantacuzine predomina trei culori: rosu, galben si fond albastru. Din pictura ce acopera zidurile interioare ale bisericii se considera ca fiind originale si apartinand lui Parvu Mutu scenele ce decoreaza pridvorul bisericii, pic­tura din pronaos si din naos, "Pantocratorul". In pridvorul deschis, Parvu Mutu a pictat pe fronton fresca Judecatii de Apoi, tablou caracteristic prin originalitatea ilustrarii capitolului XXV din Evanghelia dupa Matei, in care isi fac loc nenumarate elemente locale, costume de epoca.

Pe bolta, in medalion, pe fondul albastru este reprezentat Emanuel binecu­vantand cu amandoua mainile. Medalionul este inscris intr-o stea cu opt colturi, in jurul careia, pe doua registre sunt zugravite scene din martiriul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie (patronul Tarii Romanesti) si al Sfantului Mare Mucenic Gheorghe (patronul Moldovei si al militarilor), inovatie datorata zugravului, care a vrut sa sublinieze ideea de unitate a poporului roman. Desigur, nu lipseste de aici nici Sfanta Mare Mucenita Ecaterina, ocrotitoarea asezamantului monahal de la poalele Muntelui Sinai, si care este reprezentata in cateva tablouri ce evidentiaza martiriul sau. Sub aceste doua registre sunt reprezentate scene din Noul Testament (cap-XXV, Matei): Mantuitorul -Judecator, insotit de ierarhia ingereasca si de sfintii apos­toli, iar in continuare, in sapte tablouri sunt infatisate faptele milei trupesti, posibil salvatoare la infricosata Judecata a Mantuitorului Iisus Hristos. De observat un aspect: daca in sase tablouri zugravul Parvu Mutu ilustreaza cuvintele Mantuitorului (Matei XXV, 35, 36), al saptelea tablou este o adaugire a pictorului si anume: "pe morti sa-i ingropam", reliefand si aici mesajul picturii sale si indemnul ctitorului, acela de "mila crestina", de care a fost preocupat in viata sa, dar si dupa moarte, prin testament.   In continuare, pe peretele pridvorului, este zugravita "Judecata de Apoi", unde sunt prezenti stramosii Adam si Eva, iar la judecata sunt infatisati crestinii, dar si evreii si musulmanii, toti oamenii, potrivit cuvantului Mantuitorului, si pe care Parvu Mutu i-a surprins in costume de epoca. Nu lipseste din acest tablou nici raiul, locul celor care au faptuit binele si nici iadul, reusind, in ciuda spatiului mic, sa pastreze indicatiile iconografiei. Deasupra usii de la intrare in pronaos este zugravita icoana hramului acestei biserici "Adormirea Maicii Domnului".

Interiorul bisericii, in parte repictat, culoare peste culoare, pastreaza totusi unele trasaturi specifice artei lui Parvu Mutu. Pe peretele pronaosului sunt zugravite portretele familiei ctitorului. Amploarea neobisnuita a tabloului ctitoricesc, numarul mare al personajelor reprezentate, accentul pus asupra portretului laic, toate datorate zugravului Parvu Mutu, vor constitui de aici inainte una din caracteristicile picturii muntenesti pana la sfarsitul epocii feudale.

Se remarca pe peretele de apus spatarul Mihail Cantacuzino, ctitorul asezamantului, Maria si Teodora, sotiile sale, 18 copii (9 baieti si 9 fete), desi se stie ca spatarul a avut numai 6 copii, ceilalti fiind infiati. Pe peretele de nord sunt reprezentati Constantin Cantacuzino stolnicul si sotia sa Maria (fratele si cumnata ctitorului), Serban Canatacuzino voievodul, cu coroana si cruce in mana (simbolizand martiriul sau), care este si fratele spatarului; Mihail comisul, fiul ctitorului manastirii Sinaia si Stefan Cantacuzino voievodul (fiul lui Constantin stolnicul), care a domnit in Tara Romaneasca intre anii 1714-1716.

Continuand traditia inaugurata de Neagoe Basarab la ctitoria sa din Manastirea Curtea de Arges (1512-1521), de a figura in biserica si pe cei mai de seama voievozi care ii precedasera in scaunul Tarii Romanesti, pe peretele dinspre sud sunt zugraviti: Neagoe Basarab (1512-1521), Radu Serban (1602-1610) si Constantin Serban (1654-1658). Tot in pronaos se mai pastreaza din pictura lui Parvu Mutu, pe bolta, Maica Domnului inconjurata de profetii: David, Solomon, Ieremia si Iezechiel (cei care au Profetit despre Fecioara Maria). De asemeni, doua registre reprezentand praznice imparatesti, pe profetii Moise si Aaron, precum si chipuri de cuviosi.

In naos (pe bolta), se pastreaza Iisus Hristos "Pantocratorul", datorat tot zugravului Parvu Mutu. Mai departe, in naos si altar, se observa un alt gen de pictura, executata de zugravi necunoscuti - probabil sunt aceiasi zugravi care au zugravit pa­raclisul manastirii la 1792 - dar care au respectat indicatiile manualelor de pictura bisericeasca si iconografiei rasaritene.

In prezent, pictura bisericii se afla in restaurare, lucrare inceputa in 1993 si condusa de pictorul restaurator Ion Chiriac. Frescele lui Parvu Mutu, pe langa valoarea lor artistica au si valoare documentar-istorica. Mana sigura a zugravului trece dincolo de limitele conventionalului indicat de manualele de pictura bisericeasca, punand in redarea personajelor o anu­mita caldura si un sentiment, manifestate mai ales in coloritul totdeauna armonios al scenelor. Compozitiile cu personaje numeroase uimesc prin amploare. Figurativul este completat cu o bogata decoratie pictata in spiritul acelor vremi. Nu lipsesc ele­mentele vegetale stilizate maiestrit: florile de trandafir, vita ce unduieste, apoi pan­glicile serpuitoare sau motivele geometrice, care nu o data se intalnesc pe fron­tispiciile si pe vignetele manuscriselor vechi.

Putem remarca astfel echilibrul artei brancovenesti in pictura, pastrat de Parvu Mutu, echilibru caracteristic intre universul spiritual-simbolic, specific Evului Mediu si caracterul decorativ, renascentist, anuntand timpurile moderne. Analiza iconografica si stilistica aplicata picturilor din altar, naos, pronaos si pridvor, vadeste un intreg si permanent proces de interferenta intre traditie si inovatie, proces ce con­stituie in realitate, in epoca lui Parvu Mutu, ca si in arta contemporanilor sai, trasatura de baza a unei noi orientari.

Publicat de :Colotin Sebastian