LIKE PAGE

Search This Blog

duminică, 22 iulie 2012

Monastery Jitianu


Mânăstirea Jitianu



 Intrarea in curtea Mânăstiri 












Hram: Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Sfantul Proroc Ilie
Acces: DN56 / E79 Craiova (spre sud), com. Podari (km 5), inainte de podul peste Jiu stanga in Braniste spre manastire.
Manastirea Jitianu dateaza de la sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul secolului al XVI-lea, fiind ctitorie a boierilor Craiovesti, pe locul unei mici biserici de lemn, ridicate, conform traditiei, de catre Mircea cel Batran. Datorita pozitiei strategice pe care o avea manastirea, ea a fost inzestrata de banii craioveni: Radu Serban Voda, Serban si Stefan Cantacuzino, dar mai ales de Constantin Brancoveanu. Manastirea Jitianu a fost închinata  Mânăstirea Sf.Pavel din Muntele Athos, pana in anul 1628. Biserica actuala a fost ridicata in anii 1654-1658, de doamna Balasa, sotia domnitorului Constantin Basarab, si terminata in 1701 de egumenul Popa Luca de la Sfantul Munte si de Petru Obedeanu. Domnitorul Constantin Brancoveanu construieste chiliile in 1701, iar in 1787 se adauga o clopotnita, pentru a servi drept turn de aparare. In anul 2004 a fost restaurata pictura si s-a refacut zidul incintei voievodale.

Secolele XVII – XIX

Locașul actual a fost zidit între anii 1654 – 1658 și este a doua biserică de piatră, ca vechime, din zona Craiovei. Există mai multe documente care ar sugera că mănăstirea a existat la începutul secolului al XVI-lea. Un document de la 6 iunie 1607 arată că satul Jimnic de lângă mănăstire este vândut marelui ban Preda Buzescu pentru douăzeci de mii de aspri, care sunt dăruiți lăcașului de cult. Un alt document de la 8 octombrie 1612 arată că Maria Stolniceasca dă o carte mănăstirii Jitianu prin care îi dăruiește un sălaș de țigani.
Istoricul Nicolae Iorga îl menționează în "Inscripții", ca fondator al mănăstirii vechi de la începutul secolului al XVI-lea, pe stolnicul Jițianu. Din alte documente s-a constatat că încă din 12 mai 1613 mânăstirea Jitianu avea peste jumătate din satul Jimnic, iar la 7 noiembrie 1616, Alexandru Iliaș Voievod scutește de dări și impozite partea din satul Jimnicu care era a mănăstirii. La 16 aprilie 1625, mănăstirea Coșuna vinde mănăstirii Jitianu funia de pământ cu opt mii de aspri galbeni.
Gr. Bulat, într-un articol publicat în revista "Mitropoliei Olteniei", a afirmat că întemeietorii mănăstirii sunt boierii Craiovești – Bunoveți (Barbu, Pârvu, Daniel). El a făcut această afirmație deoarece mănăstirea a fost sub îngrijirea urmașilor Craioveștilor: Radu Șerban, Constantin Brâncoveanu și chiar Ștefan Cantacuzino. Din alte documente rezultă că înainte de doamna Bălașa, se găsesc menționați drept ctitori ai locașului boierii Bengești și Maria din Obede, aceștia au fost îngropați la mănăstire.
Actuala mănăstire a fost construită între anii 1654 – 1658 din porunca doamnei Bălașa, care era soția domnitorului Constantin Șerban Basarab. A fost terminată în 1701 de egumenul Popa Luca de la Sfetagora și de Petru Obedeanu care era mare armaș. Conform unei inscripții din 1731, tot atunci au fost zugrăvite tinda și chiliile. Alte reparații au fost făcute în 1812, de Arhimandritul Dorotei Craioveanul și 1856, când a fost restaurată și pictura despre care nu există alte date.
După secularizarea averilor mănăstirilor din 1864, la Jitianu n-a mai fost viață monahală. Între anii 1864 – 1873 aici a funcționat o școală de agricultură, care a fost mutată la Herăstrău (astăzi București).

Secolul al XX-lea


Lăcașul a rămas ca biserică parohială a satului Balta Verde, până în anul 1914, când biserica a fost închisă pentru că ajunsese într-o stare avansată de degradare.
Între anii 1925 – 1932, Comisia Monumentelor Istorice, ajutată și de credincioșii din zonă, a reparat biserica, fără a-i aduce modificări esențiale. După 1939, mănăstirea a fost locuită de maici. Acestea au construit chiliile actuale, și au înființat ateliere de țesătorie, cusături și covoare. Tot ele au ridicat și construcțiile gospodărești.
Publicat de Colotin Sebastian

Monastery Bistrița Vâlcea and Church Bolniței

Mânăstirea Bistrița Vâlcea
























http://www.2rism.ro/images/stories/manbistritav9.jpg


Mănăstirea Bistrița, ctitorie a boierilor Craiovești (Barbu, Banul Craiovei și frații săi Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), a fost zidită între anii 1492-1494. Ea se află în satul Bistrița aparținând de comuna Costeștidin județul Vâlcea, pe pitoreasca vale a râului cu același nume. Prima atestare documentară a sa este un act din16 martie 1494 al lui Vlad Călugărul.
Mănăstirea a fost distrusă din temelii de către Mihnea Vodă la 1509. Un document al vremii specifică că Mihnea Vodă, care lupta împotriva Craioveștilor, "și mănăstirea lor, carea o făcuse ei pre râul Bistriții din temelie o au risipit".
Este refăcută în timpul lui Neagoe Basarab între 1515 - 1519 tot de către boierii Craiovești.
Marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei aduce de la Constantinopol cea mai de preț comoară a lăcașului,moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul. Trupul sfântului nu a putrezit niciodată și s-a dovedit purtător de mari daruri: vindecă bolile trupești și sufletești, aduc ploaia pe timp de secetă, lucru ce face ca lăcașul să fie asaltat de numeroși pelerini. Legenda spune că moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc cu aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă echivalentă cu greutatea moaștelor. Însă dragostea banului față de moaște are alt deznodământ: așezate pe un taler, întradevăr cântăresc greu, dar când banul Craiovescu pune galbenii talerul se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame: "Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage". Se mai spune că la 1763 când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureștiul, este adusă racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul în fața Mitropoliei, iar în urma rugăciunilor ținute ciuma a început să dea înapoi dispărând definitiv. În anul 1656 Constantin Voievod, donează o raclă de argint în care să fie așezate sfintele moaște.
Se remarcă prezența lui "Mihai fugar" în toamna anului 1600, care cumpără „satul Costeștii moșnenesc” pe care-l dăruie mănăstirii.
Constantin Brâncoveanu donează mănăstirii un clopot , obiect de o inestimabilă valoare și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana.
În urma cutremurului din anul 1810, lăcașul este afectat serios, lucru ce face ca în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, între anii 1846 - 1855 mănăstirea să fie rezidită, in ultimii ani fiind sub îndrumarea arhitectului Carol Benesch.
La toate acestea se adaugă valoarea neprețuită a picturile interioare făcute de maestrul penelului românescGheorghe Tattarescu în anul 1850. Pe pereți se află pictați ctitorii: Barbu Craiovescu, Constantin Brâncoveanu,Maria DoamnaDespina Doamna și Barbu Știrbei.
Dar mănăstirea Bistrița înseamnă pentru români și un focar de aleasă cultură. Viitorul domn Neagoe, nepotul Craioveștilor a fost printre primii veniți pentru a căpăta "în tinerețea lui cunostința de limbă și de literatură". Se pare că aici ar fi fost tipărită prima carte în limba română, "Liturghierul" (comform unui hrisov al lui Mihnea Vodă a apărut la 10 noiembrie 1508). Încă din secolul XVII aici funcționează o școală, atestată documentar pe un manuscris a lui Constantin grămatic din satul Corbeasa-Vâlcea: "să se știe că am șezut la mănăstirea Bistrița ca să învățăm carte". Aici de-alungul timpului s-au transcris numeroase cărți și hrisoave, iar unul din cele mai vechi acte românești datând din 1573, de fapt al doilea după scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, a fost redactat tot la acest lăcaș.
Mai târziu, în 1620 Mihail Moxa scrie aici "prima istorie universală" de pe meleagurile noastre intitulată"Cronograful Țării Românești". Manuscrisul este descoperit la această mănăstire în 1845 de un filolog rus, V Grigorovici, care-l publică la Cazan în anul 1859. În prezent manuscrisul se află Moscova.Importanța lui constă în aceea că după ce autorul tratează la început probleme generale ale istoriei "universale", ajunge ca la final să vorbească despre "când s-a început a se descăleca Țara Moldovei"Vorbește printre altele de lupta lui Ștefan cel Mare de la Nicopole[necesită citare] la care participă și "Mircea voievod cu rumânii". Pentru realizarea lucrării sale Mihail Moxa folosește importante documente ale epocii: Cronica lui Manasses, Cronografia pe scurt bizantino-slavă, Letopisețul sârbesc, Cronica anonimă bulgară.
O lucrare despre viața Sfântului Grigore Decapolitul este scrisă de Matei al Mirelor, un erudit născut în Egiptcare studiază la Constantinopol și Moscova, refugiat la mănăstire în iarna anilor 1610 - 1611. Lucrarea are o prefață istorică importantă deoarece prezintă o scurtă cronică a războaielor lui Radu Șerban.
La chemare episcopului de Râmnic, Ilarion, vine și-și desfășoară activitatea la Bistrița între 1694 - 1704Alexandru Dascălul. I se atribuie lucrările: Otocenic sau PateticCheia înțelesului, O odă pentru cititori și "gogiomanii" Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brașovului.
Cei care au contribuit substanțial la îmbogățirea culturii românești strâns legați de Bistrița prin numeroasele copii și traduceri după manuscrise, sunt numeroși. Menționăm pe Teofil (Evanghelie învățătoare - 1644), Teofan (Psaltire slavonă - 1619), Ilarion (Psaltire cu tâlc), Ștefan ieromonahul (Cazania"" - 1724), Ioachim dinBărbătești - gramatic ( Istoria Troadei - 1766). De remarcat că Ștefan ieromonahul, cel care mai tâziu ajunge mitropolitul Țării Românești, este fiu al meleagurilor vâlcene născut la Râmești - Horezu, după ce mai întâi a fost pisar la Bistrița și călugăr și egumen la mănăstirea Tismana.
Despre importanța cărților aflate în biblioteca mănăstirii Bistrița în dezvoltarea culturii noastre naționale, despre truda, dăruirea și iscusința cărturarilor timpului, iată ce spunea Alexandru Odobescu într-un raport prezentat Ministrului Cultelor:"Prin unele din aceste mănăstiri și mai ales în Bistrița și în Cozia, am găsit, între altele, și câteva cărți care nefiind de trebuință seviciului bisericesc, stau aruncate în neîngrijire și amenințând a se perde. Aceste cărți însă, manuscripte și tipărite, sunt de o importanță mare pentru limba noastră și cea slavonă, precum arta tipografiei în țară la noi: sunt rare și care lipsesc din Bibliotheca națională".
Remarcăm că în anii 1877 - 1888 pe durata Războiului de independență aici a funcționat un spital militar. Tot aici între anii 1883 - 1898 a funcționat o școală militară.
Până în anul 1948, la această mănăstire a funcționat diferite școli, în special pentru fete, chiar și o școală normală pentru pregătirea de institutoare pentru școli primare. Pregătirea școlară a fost desființată odată cu instaurarea regimului "popular democratic". Remarcăm faptul că aici în mănăstire a existat un atelier renumit de confecționat covoare "persane" (zona fiind renumită prin oierit). De asemeni, aici se mai afla un dispensar, care se ocupa de sănătatea locuitorilor comunei Costești și a muncitorilor forestieri, condus cu multă pasiune de o doctoriță-călugăriță, aceasta fiind trimisă la studii de obștea de călugărițe. În anul 1959, mănăstirea este desființată și călugărițele trimise "acasă".
A urmat o perioadă oarecum benefică pentru o categorie de copii loviți de soartă, copii cu deficiențe mentale mai puțin sau mai mult grave, oligofreni în termeni medicali, când în clădirile mănăstirii a funcționat, și mai funcționează, o școală specială pentru aceștia. Au fost instruiți aici serii de copii, atât teoretic la nivelul lor de înțelegere, dar mai ales practic. Sub îndrumarea unor maiștri, de excepție dat fiind ucenicii cu care lucrau, aceștia au realizat mobile din lemn masiv sculptat, lucrari care au luat calea exportului.
Însă în anul 1984, prin străduința Preasfințitului Gherasim, episcopul Episcopiei Vâlcii, Argeșului și Oltului, pentru viața monahală a acestui așezământ s-au ivit noi orizonturi, acesta reușind să reînoade vechiul fir, reînființând mănăstirea. A refăcut clădirile și sub pretextul inființării unui muzeu al tipografiei, încet, încet așezământul a fost repopulat. După anul 1989, viața monahală a căpătat noi valențe.
Din anul 1999, stăreția mănăstirii a luat sub conducerea ei și Mănăstirea Arnota, prin transformarea acesteia din mănăstire de călugări în mănăstire de maici.
N.B. La 10 septembrie 1948, regimul comunist ia măsura deportării a două sute de călugărițe greco-catolice de la mănăstirile din Obreja și Jucu la Mănăstirea Bistrița, unde au fost supuse presiunii de a abandona Biserica Română Unită cu Roma. După câtva timp stareța ortodoxă a informat autoritățile comuniste că mai multe maici ortodoxe înclină să treacă la catolicism, fiindcă maicile din Ardeal câștigaseră simpatia și respectul lor. În consecință a fost interzis contactul dintre maicile ortodoxe și cele greco-catolice, care au fost treptat dispersate în alte locații, iar superioarele lor arestate de către Securitate.

Familia Craioveștilor::: este una din cele mai vechi și renumite familii boierești din Țara Românească. Domeniul său central se afla pe pământurile din jurulCraiovei.Istoricii Petre Panaitescu și Nicolae Iorga,subliniază continuitatea localității, încă din perioada Pelendavei dacice. Localitatea a dat numele aceste adevărate dinastii boierești care își dovedește puterea încă din perioada domniei lui Mircea cel Bătrân,reușind să mute sediul Băniei de la Strehaia la Craiova.Odată cu intrarea familiei în dizgrație și împărțirea moșiilor lor din împrejurimile târgului Craiovei,a avut loc o extindere a orașului. Puterea economică a familiei Craioveștilor la hotarul secolului al XV-lea cuprindea peste 100 sate (182 bunuri funciare).Această forță i-a creat un statut de autonomie politică atât de larg, încât domnii aflați în scaun nu se puteau menține fără alianța cu această adevărată dinastie boierească. Primul membru cunoscut al familiei este Neagoe Strehăianul, fiu probabil al unui Barbu, ce a trăit în prima parte a secolului al XV-lea. Neagoe a avut patru fii și o fiică:
  1. Barbu, mare ban, călugărit sub numele de Pahomie; căsătorit cu Negoslava.
  2. Pârvu, vornic; căsătorit cu Neaga din Hotărani.
  3. Danciu, zis Gogoașe, stolnic, comis, spătar și vornic; căsătorit cu Hrusana, fiica lui Gherghina Pârcălab, fratele Doamnei Rada a lui Vlad Călugărul.
  4. Radu, postelnic; căsătorit cu Velica
  5. fiică, al cărei nume nu îl cunoaștem; căsătorită cu Hamza din Obislav.
Toți acești boieri au avut mare influență pe lângă domnii țării de la sfârșitul sec. XV - începutul sec. XVI, intrând însă în conflict cu Mihnea cel Rău. Tot ei au ctitorit mănăstirea Bistrița.
Dintre urmașii acestora, se remarcă Neagoe Basarab, fiul lui Pârvu (după unele teorii, fiu al lui Basarab Țepeluș), Preda mare ban, alt fiu al lui Pârvu, ca și marele ban Hamza, fiul lui Hamza din Obislav cu fiica lui Neagoe Strehăianul.
Persecutați de domni precum Mircea Ciobanul, familia s-a stins pe linie masculină în a doua jumătate a secolului al XVI-lea; influența sa a continuat prin membrii săi feminini. În 1589, printr-un act solemn, Mihnea Turcitul hotăra împărțirea marii averi a familiei, promovând indirect dezvoltarea orașelor Craiova și Caracal, intrate între timp în stăpânirea domnească.

 Publicat de Colotin Sebastian


Mânăstirea Bistrița Vâlcea- Biserica Bolniței 



VIDEO-DOCUMENTAR-1-Biserica Bolniței si Mânăstirea Bistrița  din Vâlcea


video




Manastirea Bistrita - ctitorie a boierilor Craiovesti - dateaza din jurul anului 1490, insa prima atestare documentara a manastirii se pastreaza in "Hrisovul de danie" datat in 16 martie 1494 si apartinand lui Vlad Voda Calugarul. Din anul 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moastele Sfantului Grigorie Decapolitul (780-842), spre bucuria vietuitorilor si a intregii Tari Romanesti.
Unele dintre monumentele Bistritei au disparut, dar pe temeiul unor documente, descrieri, schite, ilustratii, inscriptii si pisanii se pot reconstitui cu aproximatie, oferind imaginea a ceea ce a fost si a reprezentat renumita ctitorie a boierilor Craiovesti si a celorlalti ctitori si binefacatori de-a lungul veacurilor.
Biserica Bolnitei din Bistrita - arhitectura si dimensiuni
Monumentul reprezentativ al Manastirii Bistrita este Biserica Botnitei, care constituie "cea mai mare insemnatate, din tot ce ne-a mai ramas la Bistrita", potrivit afirmatiei lui Virgil Draghiceanu.
Situata in exteriorul vestic al incintei Manastirii Bistrita, Biserica Bolnitei, privita in lumina coordonatelor arhitectonice, este un "edificiu de o extrema simplicitate" avand dimensiunile de 7.60 pe 5.03 metri.
Pastrata aproape in forma originala - cunoscuta dupa macheta din tabloul votiv – aceasta este o constructie de plan dreptunghiular, terminata la est cu altarul in cinci laturi; construita din piatra si caramida, tencuita simplu fara ornamente, ferestrele inguste, acoperisul din sita, lipsa turlei, pridvorul mic pe stalpi de lemn, inconjurat de o prispa joasa, biserica are infatisarea "unora dintre casele taranesti".
Interiorul prezinta o biserica de tip sala, cu naosul de 3.64 pe 3.50 metri, boltit in semicilindru si terminat la est cu o absida alungita, de 2.45 metri, acoperita cu o jumatate de calota. Peretele nordic al absidei altarului este prevazut cu o firida, reprezentand Proscomidiarul, iar cel sudic, cu alta, Diaconiconul. Lumina patrunde prin trei ferestre: doua practicate in peretii laterali ai naosului, iar una in axa absidei altarului.
La origine, intre altar si naos exista probabil o tampla alcatuita dintr-o arhitrava pe stalpi de lemn sau de zid. In prezent, cateva elemente conservate dintr-o frumoasa tampla sculptata artistic de egumenul Vasile ieromonahul, care a sculptat si usile, constituie o tampla improvizata.
In anul 1710, pridvorul original a fost inlocuit cu cel actual, avand dimensiunile de 3.60 pe 3.50 metri, realizat pe opt stalpi cilindrici si masivi de caramida, uniti in partea superioara prin arcade, deasupra carora se inalta bolta sprijinita pe patru arcuri. Atunci, datorita cupolei, mai inalta decat bolta bisericii, au fost suprainaltate zidurile cu 0.60 metri, pentru a permite realizarea acoperisului unitar.
Manastirea Bistrita - Biserica Bolnitei - datarea bisericutei
Odata cu largirea glafului usii de la intrare, a disparut Pisania asezata cu ocazia pictarii interiorului, fapt ce a dat nastere la numeroase ipoteze referitoare la vechimea bisericii, desi Carmen Laura Dumitrescu sustine ca "s-ar fi putut insa ca pictura sa fi fost mult posterioara datei construirii ei".
Specialistii in istoria artei monumentale incadreaza data fondarii bisericii in rastimpul unui sfert de secol (1495-1521). Ghika-Budesti considera ca a fost zidita "in 1495 ori 1517", fiind "singurul monument care ne-a ramas din secolul al XV-lea".
G. Bals afirma cu incertitudine ca "dateaza probabil din 1506", Alexandru Efremov, crede ca "intre 1512-1520", iar Ion Donat scrie: "Fiindca pisania ce va fi fost s-a pierdut, actul de nastere ai cladirii il constituie inscriptia slavona pusa deasupra capului lui Barbu banul, care tine in mana biserica. Asadar, si bolnita este ctitoria aceluiasi Barbu, si a fost probabil zidita intre 1520-1521 si data mortii sale, rastimp cand era monah si purta numele nou de Pahomie"
Biserica Botnitei ridica insa noi probleme cu privire la data zidirii ei, mai ales ca nu poate fi incadrata in stilul arhitectonic al epocii, cand, apar inegalabilele monumente Dealu (1501) si Curtea de Arges (1517). Insusi Al. Efremov scrie ca: "Arhitectura acestei constructii este putin obisnuita in Tara Romaneasca, dupa cum au observat-o mai multi cercetatori". Ea nu preia de la ele nici un element artistic, ci respecta tipul de biserica sala, aparut pe teritoriul tarii noastre prin secolele X-XI, formand una dintre caracteristicile principale ale evolutiei arhitecturii bisericesti qfin secolul al XIV-lea si cele urmatoare.
In acest context, apare intrebarea: Ce l-a determinat pe Barbu Craiovescu sa cladeasca o biserica modesta, in contrast cu cele contemporane si, mai ales, langa monumentala sa ctitorie, asemanatoare castelelor feudale din Europa? Se stie ca banul era o personalitate cu alese calitati artistice, dispunand totodata de forta economica necesara infaptuirii unui edificiu vrednic de renumele sau.
Raspunsul, credem ca, poate fi conturat luand in considerare noi elemente oferite de monumentul insusi. Decapata tencuiala exterioara, in anul 1995, pentru restaurarea generala, s-a constatat ca materialul de constructie este piatra bruta, caramida si mortarul, iar procedeele tehnice foarte rudimentare; intai s-au zidit la colturi stalpi de caramida, apoi s-au umplut golurile cu piatra bruta, iar in unele locuri cu bolovani si caramida."Mesterii" au lucrat simultan din interior si exterior, fara a realiza legatura corespunzatoare intre materialul folosit. Centrul peretilor pare mai mult o umplutura. Comparata zidaria cu resturile unor tronsoane de ziduri, conservate in preajma din epoca respectiva, nu se observa nici o asemanare tehnica sau de materiale folosite.Cercetarile arheologice si unele argumente istorice ne determina sa emitem ipoteza ca Biserica Solnitei este mult mai veche, apartinand secolului al XIV-lea. Atunci monahismul ortodox roman a fost organizat de Sfantul Nicodim de la Tismana; vizitand zona sihastreasca din zona Bistritei, marele Avva intalneste numerosi calugari care pustniceau prin pesteri, ca a Sfantului Grigorie Decapolitul, si in chilii de lemn.Prezenta Sfantului Nicodim aici o atesta livezile de castani, plantati la indemnul sau, ca sursa de hrana pentru calugarii constituiti in comunitate monastica, precum si reprezentarea sa iconografica din pridvorul bisericii, in dreapta usii de la intrare, in calitate de ctitor initiator al sfantului locas.
La indemnul Sfantului Nicodim, credem ca monahii pestereni si chilioti aduna material modest, zidesc biserica, pentru oficierea in comun a sfintelor slujbe, si chilii de locuit.Biserica Bolnitei o inchina praznicului Schimbarea la Fata, eveniment hristologic aflat in centrul preocuparilor spirituale ale calugarilor isihasti din secolul al XIV-lea; el le amintea de energiile divine necreate, care indumnezeiesc pe credincios pana la posibilitatea vederii lui Dumnezeu.
Manastirea Bistrita - Biserica Bolnitei - minunata fresca interioara
Interiorul Bisericii Bolnitei pastreaza o admirabila pictura originala, despre care Istoria Artelor Plastice din Romania afirma ca: "Din punct de vedere artistic este una dintre reusitele realizari ale picturii Tarii Romanesti".Respectand canonul Erminiei bizantine, pictorul adapteaza tematica iconografica spatiului restrans al modestului locas si scopului pentru care a fost destinat.
Manastirea Bistrita - Biserica Bolnitei - fresca din naos
In centrul boltii naosului este reprezentat Iisus Pantocratorul, inconjurat de o tripla slava si de simbolurile celora patru evanghelisti, fiind strajuit de cate doua perechi de arhangheli, spre rasarit: Mihail si Gavriil, iar spre apus, probabili: Rafael si Uriel, precum si de patru serafimi; pe arcul absidei: Iisus - Ingerul Marelui Sfat.Peretii laterali ai naosului, impartiti in trei registre, cuprind in cele doua superioare Ciclul vietii Sfantului Ioan Botezatorul, redat in 16 scene; desfasurarea cronologica a evenimentelor incepe din registrul superior al peretelui sudic, de la tampla altarului spre usa, continua pe cel nordic pana la tampla, si revine in registrul al doilea, pastrand aceeasi ordine.Registrul de jos este rezervat unor mari pustnici ai monahismului ortodox; pe peretele sudic, de la est spre vest sunt sfintii Sava cel Sfintit, Simeon, Eftimie, Maxim Marturisitorul si Ilarion, iar doi au disparut prin largirea glafului ferestrei; pe cel nordic, in aceeasi ordine: Nicolae, Grigorie Decapolitul, Paisie Athonitul, Pahomie cel Mare, iar doi neidentificati; si aici au disparut imaginile a doi sfinti cand s-a lucrat la glaful ferestrei.Timpanul peretelui vestic este consacrat unei singure scene: Schimbarea la Fata, praznicul hramului bisericii. Pe peretele vestic, in stanga usii, se afla Tabloul votiv, reprezentand pe banul Barbu Craiovescu impreuna cu Neagoslava, sotia sa, care tin in maini macheta bisericii; in dreapta usii, Sfintii imparati Constantin si Elena. ChipulSfantului Constantin si cel al Neagoslavei au fost deteriorate cand s-a largit glaful usii.
Manastirea Bistrita - Biserica Bolnitei - fresca din absida altarului
Pe semicalota absidei altarului este zugravita Fecioara oranta, cu Iisus pe piept binecuvantand; in dreapta se afla Arhanghelul Gavriil, imparatul Solomon si proorocul Ieremia, iar in stanga, Arhanghelul Mihail, imparatul David si proorocul Zaharia; in Cheia boltii, Cel Vechi de zile, apoi Porumbelul, simbolul Sfantului Duh.
Deasupra nisei Proscomidiarului este redata Viziunea Sfantului Petru al Alexandriei, iar in nisa Iisus Regele Slavei, incadrat de lance si burete. Probabil, in glaful ferestrei se afla Melismosul - Iisus pe patena, slujit de ingeri, reprezentare disparuta cand a fost modificat spatiul ferestrei.
Manastirea Bistrita - Biserica Bolnitei - vechimea picturii
Daca admitem construirea Bisericii Bolnitei spre sfarsitul secolului al XIV-lea de calugarii sihastri de pe Valea Bistritei, apare intrebarea: Cand a fost ea pictata? La aceasta intrebare, specialisti raspund foarte diferit, orientandu-se dupa tabloul votiv, cum scrie Carmen Laura Dumitrescu: "Datarea poate fi facuta totusi cu o mai mare precizie, datorita tabloului votiv si inscriptiei sale."I.D.Stefanescu scria ca, pictura Bisericii Bolnitei a fost realizata "putin dupa 1517"; Ion Donat crede ca in jurul anilor 1520-1521; Carmen Dumitrescu, intre 1520-1524; Istoria Artelor Plastice considera "ansamblul pictat intre 1523-1529", idee acceptata si de Vasile Dragut, cu precizarea ca este "realizata la o data incerta, intre 1523-1529". Profesorul Virgil Vataseanu o considera mai noua, ca opera a diaconului Stefan din 1614, interpretand "gresit inscriptia din absida altarului, semnalata de Virg N. Draghiceanu.Coroborarea constatarilor obtinute de specialisti, referirea la realitatile istorice si reinterpretarea unor date determina formularea unei ipoteze noi, care ne apropie cu mai multa probabilitate de perioada pictarii bisericii.Manastirea Bistrita - Biserica Bolnitei
Datorita faptului ca Pisania din 1519 a bisericii mari atesta pe Dobromir, Dumitru si Chirtop, unii atribuie lor acest ansamblu pictural; Vasile Dragut considera ca nu Dobromir este autorul, ci probabil "Dumitru si Chirtop", insa AL Efremov nu impartaseste ideea, scriind ca "ne vine foarte greu sa credem acest lucru, deoarece, in afara diferentelor stilistice semnalate de autorul randurilor citate, este necesar sa subliniem ca, din punct de vedere artistic, pictura paraclisului este superioara celei de la Curtea de Arges, fiind in acelasi timp de o cu totul alta intelegere a spiritului si a formelor".
Manastirea Bistrita - Biserica Bolnitei
De asemenea, Carmen Dumitrescu vede in autorul picturii bistritene "un mester cu scoala buna, stapanind bine desenul si putand sa realizeze figuri si compozitii cu caracter monumental", fiind format in traditia picturii paleologice tarzii, caz asemanator pictorului Xenos Digenis din Grecia, de la sfarsitul secolului al XV-lea, cand incepe sa patrunda in Balcani stilul pictorilor iconari din Grecia.
Cercetatoarea conchide ca sunt necesare studii comparative ale picturii bisericii cu cea a monumentelor din sud-estul european, pentru a constata daca pictorul s-a focmat in Tara Romaneasca sau in alta parte. Unitatea ansamblului iconografic dovedeste ca este opera unui singur mester, inzestrat cu o sensibilitate artistica deosebita.
In concluzie, se poate afirma ca, pictura din Biserica Bolnitei este realizata de un mare mester anonim care, prin opera sa, da expresie ultimei manifestari "a unei traditii care, in noua conjunctura economica, politica si culturala, nu si-a mai gasit urmasi".
Manastirea Bistrita - Biserica Bolnitei - autorii capodoperei de pe Bistrita
Autorul picturii din Biserica Bolnitei trebuie cautat intre zugravii care au impodobit prima biserica zidita la Manastirea Bistrita de banul Barbu. In sustinerea acestei ipoteze vine argumentul ca, la fondarea Manastirii Bistrita de boierii Craiovesti, exista aici un centru de calugari isihasti a caror viata a fost respectata, creandu-li-se noi conditii de vietuire.
Manastirea Bistrita - Biserica Bolnitei
Chiar planigrafia inginerului Weiss din 1731 prezinta Biserica imprejmuita cu ziduri originale, rezervandu-i un spatiu destul de mare. Aici, schivnicii traiau netulburati, iar urmasii lor sunt mentionati chiar in secolul al XVIII-lea, cum este ieroschimonahul Antonie din 1788.
Ca locas de rugaciune al calugarilor isihasti, Biserica a fost pictata in genul unei spiritualitati profunde. Pantocratorul este "unul dintre cele mai deosebite din intreaga noastra pictura murala din aceasta epoca"; puritatea si blandetea trista a Arhanghelilor, maretia si severitatea Celui Vechi de zile, viata Sfantului loan Botezatorul, cea mai vasta reprezentare din pictura noastra manastireasca, sunt modele pentru calugari si ideal spre care trebuie sa tinda.Referitor la Sfintii pustnici, Carmen Dumitrescu scrie: "Toata atentia se acorda sfintilor calugari care au ales calea isihasta, postul, rugaciunea si exercitiile ascetice, care duc la contemplarea Luminii Taborului. Dar aceasta Lumina taborica, care sta in miezul traditiei isihaste, este chiar hramul Bisericii. Schimbarea la Fata pe muntele Tabor ilustreaza iconografic revelatia luminii necreate."
Analizand pictura, si considerand Biserica destinata de la inceput Bolnitei Manastirii Bistrita, Carmen Dumitrescu ajunge la o constatare pe care nu o poate explica: absenta temelor funerare, ca Judecata de apoi, Deisis, adormirea unor sflnti, dintr-un locas consacrat oficierii slujbelor de inmormantare, fiind determinata sa conchida logic - daca acceptam ca biserica servise monahilor isihasti - anume: "Aceasta cale de salvare a fost socotita de acela care a conceput programul iconografic al Bolnitei drept mult mai importanta decat orice avertisment cu caracter eshatologio", iar practicile isihaste "erau mai puternice tocmai pentru calugarii retrasi in afara incintei manastirii propriu-zise, fie in pesterile din apropiere, fie in preajma bolnitei pentru cei mai batrani. Tocmai acest substrat isihast se lasa surprins in programuj Bolnitei Bistritei".Admitand ideea ca Biserica Bolnitei a fost initial locas de rugaciune al comunitatii isihaste de la Bistrita, atunci tematica iconografica primeste sensul autentic. DacaSfantul Ioan Botezatorul este modejul ideal al calugarului, ce valoare mai avea sa i-l prezinte in pragul mortii? Dimpotriva, intreg ansamblu pictografic constituie o chemare la realizarea inaltei trepte a desavarsirii, intruchipata de personalitati ilustre ale trairii invataturii divine.
Deci, considerand ca locasul dateaza din secolul al XIV-lea, iar zugravirea a fost realizata cu certitudine prin grija boierului Barbu Craiovescu pentru monahii isihasti bistriteni, apare intrebarea: Cand a fost pictata biserica? Aici, raspunsul pare mai limpede: A fost pictata in ultimul deceniu al secolului al XV-lea, cand Barbu era numai ban. Odata cu infiintarea marii banii de voievodul Radu cel Mare, Barbu devine mare bun, ramanand in aceasta functie pana la 10 ianuarie 1520.
Manastirea Bistrita - Biserica Bolnitei
Inscriptia din Tabloul votiv: "Jupan Barbu ban. Si-a preschimbat numele sau in Pahomie" pare a fi fost scrisa in doua etape; prima "Jupan Barbu ban", cand a fost pictata biserica, iar a doua: "Si-a preschimbat numele in Pahomie", dupa calugarirea sa.
Daca era mare ban cand s-a pictat Biserica, s-ar fi mentionat inalta sa demnitate, ca in alte inscriptii din epoca. Pisania din fata il numeste "jupan Barbu mare ban", iar cea de pe piatra tombala, din anul urmator: "Jupan Barbu mare ban de Craiova".
Cu privire la inscriptia din tabloul votiv, Al. Efremov constata ca, desi "este facuta tot cu alb pe fond albastru inchis, ca in cazul celorlalte, si se observa o incercare de a se respecta caracterul literelor, constatam ca ductuleste mai putin ferm, ca exista deosebiri in grafica, iar literele sunt mai putin zvelte si elegante. Pana la curatirea acestui ansamblu, nu putem afirma insa categoric ca inscriptia nu este originalai ci doar sa presupunem ca a fost scrisa dupa executarea picturii".
Desi unii cercetatori l-au vazut pe Barbu "purtand sutana neagra-vinetie", totusi imbracamintea sa "nu are nimic comun cu uniforma monahala", mantia fiind de culoare ocru, caftanul albastru si tunica rosie, deci vestimentatie boiereasca, diferita de cea reprezentata pe epitrahilul din 1520-1521, tipic monahala; de asemenea, jupanita Neagoslaya este imbracata in costum laic.
In consecinta, Al. Efremov afirma ca: "in baza celor mai sus aratate, putem deci afirma, fara frica de a gresi prea mult, ca tabloul votiv din "bolnita" Bistritei reprezinta pe ctitori inaintea calugariei lor, iar inscriptia, dupa toate probabilitatile, a fost facuta ulterior".
Alt argument in favoarea pictarii Bisericii Bolnitei, cand Barbu era mai tanar, ar fi coafura parului sau, total diferita de a celorlalte personaje zugravite. De sub buclele carunte ale monahului, apare parul negru al banului, iar fruntea inalta cu inceput de chelie, reprezinta chipul unui barbat in jur de 50 de ani.Probabil, culoarea alba a parului si a barbii a fost adaugata cand s-a zugravit pridvorul, in 1710, pentru a reda banului chipul monahal, mai ales ca, Pisania Brancoveneasca arata ca "aici si ingerescul cin al calugariei mai pe urma a luat". Observand aceasta interventie, a determinat-o pe Corina Nicolescu sa sustina ca "pictura originala a bolnitei a fost refacuta, culoare peste culoare, in timpul lui Constantin Brancoveanu".
Mai mult, Al. Efremov constata ca, pe peretele nordic, pare sa fie "in plus" chiar figuraSfantului Grigorie Decapolitul, care este "inghesuit" intre Paisie Athonitul si Sfantul Ierarh Nicolae. Si in acest caz, fenomenul devine explicabil prin faptul ca, moastele Sfantului au fost aduse la Bistrita in anul 1497, cand biserica era deja pictata, iar banul Barbu dorind sa-l aiba in galeria marilor sihasti, porunceste sa fie pictat aici.In concluzie, se poate afirma ca, Biserica Bolnitei a fost pictata, daca nu inainte, ca o proba de pictura, atunci concomitent cu biserica mare a Manastirii, atestata documentar in anul 1491. Odata cu demolarea aceleia, au disparut orice urme de comparatie pentru identificarea zugravului de la Bolnita; pictura de aici, ramane un admirabil unicat, greu de incadrat in epoca, care "reinnoada pentru noi firul unei traditii ale carei marturii din veacul al XIV-lea au ramas numai la Sfantul Nicolae Domnesc-Arges si in pridvorul Coziei", cum scrie Carmen Dumitrescu.
Pictura din interiorul Bisericii a suferit o treptata degradare, mai ales in conca absidei altarului si in regiunea nasterii boltii, datorita infiltrarilor.
Manastirea Bistrita - Biserica Bolnitei - pridvorul bisericii
Pridvorul a fost zugravit in anul 1710 de ieromonahul Iosif si Hranite din Scoala de pictura brancoveneasca de la Hurezi. Pisania in penel, amplasata deasupra usii, are continutul urmator: "Acest pridvor zugravitu-s-a din bun gandul dumneaei jupanesei Andrianei vornicesei a dumnealui Serban Cantacuzino vel vornic, in zilele luminatului domn Ioan Constandin B(rancoveanu) Basarab voievod, fiind egumen chir Stefan ieromonah, mai 18, 7218. Si zugrav a fost losif ieromonahul, Hranite".Tematic, pe bolta este reprezentat Iisus Pantocrator, inconjurat de opt cete de ingeri, arhangheli, serafimi si heruvimi. Pe pandantivi, cei patru sfinti evanghelisti: Matei, Marcu, Luca si Ioan, iar pe arce, chipuri de apostoli.
Peretele estic, deasupra usii, scena Schimbarea la Fata, imitand-o pe cea din interior; de-a dreapta usii, Sfantul Grigorie Decapolitul si Sfantul Nicodim de la Tismana; de-a stanga: marele vornic Serban Cantacuzino si jupanita Adriana.
Cele trei timpane ale pridvorului, deasupra coloanelor, sunt decorate cu sase scene hristologice; urmarite de la sud spre nord, ele reprezinta: Cina cea de Taina si Iisus cu ucenicii in Gradina Ghetsimani; Sarutarea lui Iuda si Judecata lui Pilat; incoronarea cu spini a Mantuitorului si Drumul Crucii spre Golgota.Aici in pridvor, pe stalpul adosat cladirii, in stanga intrarii, se pastreaza trei semnaturi ale lui Alexandru Odobescu, marcand datele cand a vizitat Manastirea: "februarie 1858", "august 1860" si "septembrie 1867".
Pastrata in forma originala, exceptand inlocuirea pridvorului si modificarea ferestrelor si a usii, Biserica Bolnitei a necesitat de-a lungul timpului intretinere, mai ales acoperisul. In 1920. Staretul Ilarion Cristea solicita 18 arbori, esenta brad, pentru dranita, iar in 1941, urmasul sau, ieromonahul Teofil Niculescu, inainteaza Comisiunii Monumentelor Istorice un memoriu, cerand trimiterea unui specialist care sa cerceteze posibilitatea spalarii picturii afumate si refacerea ei unde este distrusa din "cauza apei cazute prin acoperis".In cursul anilor 1995-1996, D.M.A.S.I. a executat lucrari de restaurare generala, constand din: desfacerea sarpantei, consolidarea zidariei, dupa tehnica surplombarii boltilor si arcelor, si turnarea unei centuri superioare; apoi s-a refacut acoperisul si invelitoare din sita de brad.
La ferestre, s-au turnat "agrafe" buiandrug, iar fisurile au fost injectate si s-a tencuit exteriorul in fresca. A fost desfacut trotuarul, sub nivelul caruia s-a turnat o centura perimetrala, apoi a fost refacut din lespezi de piatra bruta fixate in mortar de ciment.
Publicat de Colotin Sebastian