LIKE PAGE

Search This Blog

joi, 9 august 2012

Monastery St. John the New of Suceva


Mânăstirea Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava



Documentar Video--Mânăstirea Sf.Ioan de la Suceava 
video

















 Chilii


Mănăstirea "Sfântul Ioan cel Nou" este o mănăstire ortodoxă din România, construită în perioada 1514-1522 în orașul Suceava. Ea se află situată pe strada Ioan Vodă cel Cumplit nr. 2, pe drumul spreCetatea de Scaun a Sucevei. Biserica mănăstirii are hramurile Sfântul Gheorghe (sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie) și Sfântul Ioan cel Nou (sărbătorit în fiecare an pe 24 iunie).
Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou a îndeplinit rolul de reședință mitropolitană a Moldovei (1522-1677), fiind în prezent reședință a arhiepiscopilor Sucevei și Rădăuților (din 1991). Aici se află moaștele Sf. Ioan cel Nou, aduse în anul 1589 de la Biserica Mirăuți (fosta catedrală mitropolitană a Moldovei).
Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul de clasificare SV-II-a-A-05469 și fiind formată din 5 obiective: [1]
  • Biserica "Sf. Gheorghe" - datând din 1514-1522 și având codul SV-II-m-A-05469.01;
  • Clisiarnița - paraclis - datând din 1629 și având codul SV-II-m-A-05469.02;
  • Stăreția - datând din secolul al XIX-lea și având codul SV-II-m-A-05469.03;
  • Corpul de chilii - datând din secolul al XIX-lea și având codul SV-II-m-A-05469.04;
  • Turnul clopotniță - datând din 1589 și având codul SV-II-m-A-05469.05.
În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica "Sf. Gheorghe" din cadrul mănăstirii, împreună cu alte 6 biserici din nordul Moldovei (Arbore, Humor,Moldovița, Pătrăuți, Probota și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.

Istoric

[modificare]Fondarea mănăstirii și aducerea moaștelor Sf. Ioan cel Nou:


Tradiția păstrată din bătrâni atestă faptul că pe acest loc a ființat o biserică de dimensiuni reduse, care nu s-a mai păstrat. 
În anul 1513, Biserica Mirăuți (catedrala mitropolitană a Sucevei din acel moment) a fost puternic devastată de un incendiu. Ca urmare a devastării catedralei mitropolitane, domnitorul Bogdan al III-lea al Moldovei (1504-1517), fiul

lui Ștefan cel Mare, a început în anul 1514 construirea unei noi biserici cu rol de catedrală mitropolitană. Voievodul a trecut la cele veșnice în anul 1517, biserica fiind ridicată numai până la nivelul ferestrelor.

Construcția noii biserici cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință (prăznuit în fiecare an la 23 aprilie), a fost finalizată în anul 1522 de fiul lui Bogdan, Ștefăniță Vodă (1517-1527). Meșterii care au construit biserica sunt necunoscuți.


Pe peretele de nord al pridvorului, deasupra portalului, se află pisania scrisă în limba slavonă și care are următorul text: "Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, a voit binecredinciosul și de Hristos iubitorul Io Bogdan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, să zidească biserica Mitropoliei Sucevei, unde este hramul Sfântului Mare Mucenic și Purtător de biruință Gheorghe și a început a zidi în anul 7022 (=1514) și nu a izbutit să o săvârșească, iar fiul său Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn Țării Moldovei, cu ajutorul lui Dumnezeu, a zidit de la ferestre în sus și a săvârșit-o în anul 7030 (=1522) a lunii noiembrie șase și a domniei sale al șaselea curgător și s-a sfințit de mâna Prea Sfințitului Mitropolit Chir Teoctist".
A fost destinată a fi noul sediu al Mitropoliei Moldovei și a fost pictată, atât la interior cât și la exterior, între anii 1532-1534, în timpul domniei lui Petru Rareș, programul iconografic fiind caracteristic monumentelor realizate în această perioadă. În 1579 mitropolitul Teofan de la Râșca a adăugat exonartexul (pridvorul).

[modificare]Mutarea reședinței mitropolitane la Iași

În anul 1564, domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat capitala Principatului Moldovei de la Suceava la Iași, dar cu toate acestea scaunul mitropolitan a rămas în vechea capitală. Viitorii mitropoliți au condus treburile administrative ale Mitropoliei fie din noua capitală, fie din Suceava. Biserica "Sf. Gheorghe" a rămas cu numele de vechea catedrală și era condusă numai de un proistos, care era și dichiul Mitropoliei. Mănăstirea era proprietară a moșiilor Bosanci, Lisaura și Cut, ale căror venituri le încasa, ea aflându-se pe moșia Cutul Mitropoliei.

În anul 1589, domnitorul Petru Șchiopul (1574-1577, 1578-1579 și 1583-1591) a mutat aici moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Biserica Mirăuți (unde fuseseră aduse de Alexandru cel Bun în 1402).  Tot atunci a fost adăugat un pridvor și s-a construit turnul clopotniță de pe latura nordică a incintei.
La Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava a funcționat o școală teologică, sprijinită de marii mitropoliți ai vremii. Tot acolo au lucrat caligrafi, gravori în lemn și în metal, miniaturiști sau dascăli de limba română, greacă sau slavonă.
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, domnitorul Antonie Ruset a construit chilii încăpătoare în jurul Bisericii Sf. Nicolae Domnesc din Iași, mutând reședința Mitropoliei Moldovei numai la Iași. În aceste case s-a mutat în anul 1677 mitropolitul Dosoftei Bărilă (1671-1674, 1675-1686), unul dintre cei mai mari cărturari români ai vremii.
În toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, oștile regelui  Jan Sobieski, care se retrăgeau din Moldova ca urmare a eșecului în campania antiotomană, l-au luat ca ostatic pe mitropolitul Dosoftei, împreună cu tezaurul Mitropoliei și cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Ierarhul român a trăit în orașul Zolkiev (astăzi orașul Jovkva din Ucraina) până la sfârșitul vieții (în 1693).  Biserica a fost restaurată de mitropolitul Iacov Putneanul între anii 1751-1760.

Situația mănăstirii după ocuparea Bucovinei:


În anul 1775, Suceava și partea de nord-vest a Principatului Moldovei a fost anexată de cătreImperiul Habsburgic. Cu toate acestea, Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava a rămas sub administrarea Mitropoliei Moldovei, fiind metoc al acesteia și rămânând sub patronajul mitropoliților de la Iași. Mitropolia Moldovei și-a exercitat patronajul asupra bisericii „Sf. Gheorghe” din Suceava, vechea catedralã mitropolitană. Ea avea dreptul de a numi egumenul mănăstirii și pe slujitorii de la moaștele Sf. Ioan cel Nou, trebuind, în schimb, sã asigure întreținerea personalului slujitor, procurarea veșmintelor preoțești și a cărților liturgice și să suporte reparațiile curente la biserică, clopotniță, clisiarniță, chilii și ziduri împrejmuitoare. 
La 14 septembrie 1783, după 97 de ani de pribegie prin țări străine, moaștele Sf. Ioan cel Nou au fost readuse la Suceava ca urmare a demersurilor bucovinenilor (și în special a episcopului Dosoftei Herescu al Bucovinei) către autoritățile poloneze și austriece, fiind retrocedate în timpul împăratului Iosif al II-lea al Austriei (1780-1790).  Acest lucru a fost posibil ca urmare a faptului că la acea dată atât partea de nord a Moldovei (Bucovina), cu orașul Suceava, cât și o parte din Polonia (cu orașul Zolkiew) erau încorporate în Imperiul Habsburgic. Episcopul Dosoftei Herescu a organizat aici o școală bisericească. În clădirile mănăstirii a funcționat o școală clericală din 1786 și apoi Institutul Teologic începând din 1826.
În anul 1796 a fost înlocuită catapeteasma, cu acest prilej fiind demolat zidul despărțitor dintre naos și pronaos. Mitropolitul Veniamin Costachi, care a viețuit între anii 1821-1823 la mănăstire în timpul exilului său, a dispus efectuarea unor lucrări de restaurare în perioada 1827-1828 care au urmărit construirea unui zid de incintă, repararea chiliilor, acoperirea bisericii și a turnului clopotniță cu draniță, pardosirea bisericii cu lespezi de piatră și ulterior adăugarea unui pridvoraș în fața intrării nordice (1837).
Patronajul Mitropoliei Moldovei asupra Mănăstirii "Sf. Ioan cel Nou" din Suceava a fost contestat o vreme de către ierarhii ortodocși ai Bucovinei, fiind în cele din urmă recunoscut oficial ca îndrituit de către episcopul Isaia Băloșescu prin actul nr. 1237 din 6/18 octombrie 1825.  În mănăstire a existat o bibliotecă națională în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aici păstrându-se și astăzi cărți printre care și "Dorințele Partidei Naționale din Moldova - August 1848, tipărite de Mihail Kogălniceanu, în refugiu. Tot aici au poposit și episcopul Melchisedec Ștefănescu și istoricul Nicolae Iorga în timpul călătoriilor prin Bucovina.
Ca urmare a degradării complexului mănăstiresc, arhimandritul Melchisedec Lemeni, egumenul mănăstirii, a înaintat mai multe cereri de alocare de bani pentru reparații. În 1843 el a adresat o cerere Vorniciei Moldovei, prin care solicita rezidirea a două chilii care erau degradate, costul acesteia fiind estimat la 1607 florini și 32 creițari. Deși domnitorul Moldovei a aprobat ca banii să se aloce din veniturile Mitropoliei, se pare că Mitropolia Moldovei nu a avut bani, iar lucrările nu s-au efectuat. Egumenul Lemeni adresa în 1847 o cerere Miinisterului Cultelor, prin care solicita efectuarea unor lucrări de reparație necesare și anume: acoperirea din nou a bisericii, văruirea ei și îndepărtarea decorațiunilor stricate, pardosirea ei, finalizarea zidului împrejmuitor, acoperirea turnului clopotniță și confecționarea unei noi uși la biserică. Costul lucrărilor era apreciat de inginerul statului Țon Smigalschi la 1907 florini și 34 creițari argint. Departamentul averilor bisericești din Moldova a aprobat efectuarea lucrărilor de reparații, dar alocarea banilor a fost amânată din cauza lipsei de fonduri.
În 1849, după moartea arhimandritului Melchisedec Lemeni, a izbucnit un nou conflict între autoritățile bisericești de la Iași și Cernăuți. Mitropolia Moldovei, cu avizul Ministerului Cultelor, a numit ca egumen pe arhimandritul Dosoftei Tișcovici, ce era egumen Mănăstirii Dragomirna din Bucovina, dar Episcopia Bucovinei a contestat dreptul de numire a proistosului mănăstirii din Suceava de către Mitropolia Moldovei, episcopul Eugenie Hacman susținând că Mitropolia de la Iași are numai drept de patronaj și nu poate numi proistosul mănăstirii, ci are doar dreptul de a alege proistosul din lista propusă de Consistoriul Bucovinei. Acest diferend a evoluat, antrenând și guvernele austriac (apoi austro-ungar) și cel al Principatelor Unite. Mitropolia Moldovei a fost obligată la plata chiriei preoților de mir care locuiau în anexele Mănăstirii și i s-a impus să obțină acordul prealabil al guvernului imperial înainte de efectuarea oricăror lucrări de reparații la biserica "Sf. Gheorghe" din Suceava. 
Într-un raport din 18/30 mai 1869 adresat Căpităniei Districtului de la Cernăuți, egumenul Darie Ternovschi afirmă că „la statornicirea mea în funcție la această biserică în anul 1858 am găsit biserica, turnul clopotniță, precum și locuințele în cea mai deplorabilă stare, casile de locuință le-am aflat lipsite de orice mobile”, ceea ce însemna că Mitropolia Moldovei nu a mai alocat sumele promise. [11] Adunarea Legislativă a Moldovei a hotărât în 1860 subvenționarea mănăstirii de la Suceava, iar ministrul cultelor a dispus alocarea a 6.000 de lei anual. Egumenul mai sus-amintit a efectuat în anii 1860 și 1861 unele reparații: a acoperit biserica și turnul clopotniță cu șindrilă, a văruit biserica pe dinafară, a reparat turnul clopotniță, a retopit și returnat clopotele crăpate, a procurat veșminte și obiecte de cult noi. În toamna anului 1868 s-a început realizarea unor lucrări de reparații radicale, supervizate de arhitectul imperial Joseph Hlavka, dar acestea au fost oprite în vara anului 1869 din dispoziția guvernului austriac care a contestat dreptul de patronaj al Mitropoliei Moldovei asupra bisericii. 
Lucrările de restaurare au fost mult timp întârziate ca urmare a diferendumului dintre Mitropoliile Moldovei și cea a Bucovinei asupra patronatului bisericii vechii catedrale mitropolitane. Mitropolitul Iosif Naniescu a înaintat mai multe adrese (la 2 martie 1892, 8 februarie 1894 și 14 august 1899) către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice căruia îi atrăgea atenția asupra necesității restaurării urgente a Bisericii "Sf. Gheorghe din Suceava", restaurarea evaluată la 80.000 lei. [13] În perioada 1894-1896 s-a construit o casă cu mai multe încăperi ce servea ca locuință pentru egumen și pentru primirea oaspeților, s-a reamanajat chilia pentru monahi, s-au înălțat trei hale pentru adăpostirea pelerinilor, s-a construit o șură și două grajduri.

Restaurări ulterioare

Între anii 1898-1910, arhitectul austriac Karl Romstorfer a efectuat lucrări de restaurare a întregului complex mănăstiresc. Lucrările efectuate aici au avut ca finalitate: 
  • curățarea picturii interioare de fum și reîmprospătarea sa de către pictorul vienez Johann Viertelberger (1906-1909)
  • înlocuirea ramelor ferestrelor și a portalului pridvorului
  • retencuirea fațadei
  • acoperirea bisericii cu țiglă colorat-smălțuită
  • înălțarea turnului clopotniță cu un etaj și o turlă, fiind decorată partea superioară a zidurilor cu firide și cu ocnițe. Acoperișul turlei a fost realizat tot din țiglă colorat-smălțuită.
După finalizarea lucrărilor de restaurare, biserica "Sf. Gheorghe" a fost resfințită la 19 septembrie /2 octombrie 1910 de către mitropolitul Vladimir de Repta al Bucovinei și Dalmației, arhimandritul Ghedeon Balmoș, arhimandritul Ipolit Vorobchievici (starețul Mănăstirii Dragomirna) și un sobor de preoți. Mitropolia Moldovei a fost reprezentată de Al. Simionescu, protopresviter al jud. Botoșani, dr. D. Grigorescu, protopopul jud. Dorohoi, și Valerie Iordăchescu, protoiereul jud. Suceava. La acest eveniment au participat guvernatorul Bucovinei, Oktavian Ritter Regner von Bleyleben, și alți funcționari înalți.
În perioada primului război mondial, pentru a fi mai bine ocrotite, moaștele Sf. Ioan cel Nou au fost duse în toamna anului 1914 în biserica ortodoxă română din Viena. Ele au fost readuse în Biserica "Sf, Gheorghe" din Suceava la 25 iulie 1918.
O altă serie de lucrări de restaurare ale complexului monahal au fost executate în perioada 1967-1968, cu cheltuiala statului și a Mitropoliei Moldovei și Sucevei, fiind reparate corpurile de chilii. Tot atunci a fost introdusă încălzirea centrală în biserică și în clădirile din incintă.
În anul 1991, odată cu înființarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Biserica "Sf. Gheorghe" din cadrul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava devine catedrală arhieposcopală. Tot atunci s-au început lucrările pentru construirea unui paraclis în curtea mănăstirii.
În prezent, hramul principal al mănăstirii se ține pe 24 iunie - Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou.

Stareți

Printre stareții (sau priorii) mănăstirii au fost mai mulți episcopi sau viitori episcopi:
  • ieromonahul Mihail (1783-1792)
  • ieromonahul Anton Ilievici (1792-1811)
  • ieromonahul Iosif Carașchevici (1811-1816)
  • arhimandritul Melchisedec Lemeni (1816-1849)
  • ieromonahul Dositei Tișcovici (1849-1856) – egumen al Mănăstirii Dragomirna
  • ieromonahul Iustin Cantemir (1856-1858)
  • arhimandritul-mitrofor Darie Ternovschi (1858-1888)
  • ieromonahul Galaction Mleșniță (1888)
  • arhimandritul-stavrofor Emanoil Ciuntuleac (1888-1903)
  • ieromonahul Pancratie Sidorovici (1903-1904)
  • arhimandritul-mitrofor Ghideon Balmoș (1904-1913)
  • ieromonahul Pancratie Sidorovici (1913-1914)
  • arhimandritul-mitrofor Inochentie Ștefanelli (1914-1934)
  • episcopul Partenie Ciopron (1950-1961) - episcop al Armatei (1937-1948) și locțiitor de episcop la Bălți (1941-1944), viitor episcop al Romanului și Hușilor (1961-1978)
  • protosinghelul Nestor Vornicescu (1962-1966) - viitor episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei (1970-1978) și mitropolit al Olteniei (1978-2000)
  • arhimandritul Eftimie Luca (1966-1972) – viitor arhiereu-vicar al Eparhiei Romanului și Hușilor (1972-1978), episcop al Romanului și Hușilor (1978-1994), episcop al Romanului (1994-2009), arhiepiscop al Romanului și Bacăului (din 2009)
  • arhimandritul Pimen Zainea (1974-1978) - viitor episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor (1982-1991) și arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților (1991-)
  • arhimandritul Grigore Halciuc
  • arhimandritul Vartolomeu Chira




Biserica "Sf. Gheorghe"

Arhitectura bisericii:


Biserica se asemănă prin planul treflat, proporții și trăsături arhitecturale cu Biserica Înălțarea Domnului de la Mănăstirea Neamț. Există și unele deosebiri față de biserica sus-menționată și anume:
  • dimensiunile bisericii sucevene sunt mai mari
  • înlăturarea gropniței (camera mormintelor) prin lărgirea spațiului naosului spre vest și est. Astfel naosul a fost lărgit spre vest până la zidul pronaosului, iar spre est până în fața altarului.
  • abside circulare
Biserica este susținută de 9 contraforturi: două se află în colțurile exonartexului (pridvorului), două sprijină arcul median al pereților pronaosului, câte două încadrează cele două abside laterale și un picior de contrafort susține absida altarului. Edificiul este înconjurat de ocnițe dispuse sub cornișă astfel: un șir pe latura de vest și două șiruri de ocnițe egale caa dimensiuni pe celelalte trei laturi. Pe fețele absidelor se află firide alungite.
Deasupra naosului se află o turlă octogonală zveltă cu patru ferestre în cele patru puncte cardinale, așezată pe două rânduri de baze stelate suprapuse și sprijinită de patru contraforturi pe laturile oarbe.
Biserica a fost acoperită inițial cu învelitoare de plumb, dar aceasta a fost furată în urma invaziilor care au avut loc în Moldova în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Astfel, acoperișul a fost refăcut de mai multe ori din șiță (șindrilă lungă și îngustă confecționată din brad sau fag). Cu prilejul lucrărilor de restaurare conduse de Romstorfer, acoperișul a fost realizat între anii 1904-1910 din țiglă smălțuită și colorată.
În interiorul bisericii se intră printr-un pridvoraș adăugat pe latura nordică în anul 1837 de către mitropolitul Veniamin Costachi, care a înlocuit un altul mai vechi ridicat de mitropolitul Teofan de la Râșca în anul 1579.  Ușa de intrare în pridvor se termină printr-un arc în acoladă, portalul de trecere în pronaos se încheie în arc frânt.
În biserică nu se află morminte, ctitorii ei (Bogdan al III-lea și Ștefan al IV-lea) fiind înmormântați la Mănăstirea Putna, iar mitropolitul Teoctist al II-lea (care a sfințit biserica) a fost înmormântat la Mănăstirea Neamț, unde a fost închinat.

Iconografia


Biserica a fost pictată în frescă în stil bizantin atât în interior, cât și în exterior. Numele meșterilor nu se cunosc.
Picturile din interior datează din vremea domniei lui Ștefăniță Vodă (1517-1527). Pe pereții pridvorului și pronaosului sunt pictați sfinți prăznuiți de Biserica Ortodoxă (sinaxarul), precum și unele scene din istoria creștinismului (calendarul). Deasupra ușii de intrare în pronaos se află icoana Sfintei Fecioare Maria Glicofilusa. Pe peretele sudic al pronaosului se află imaginea unui ierarh cu camilafcă, pe care specialiștii l-au identificat a fi mitropolitul Teoctist al II-lea, care a sfințit biserica în 1522. 
În cupola turlei naosului este pictat Pantocratorul, pe pereții turlei fiind o reprezentare a Liturghiei cerești cu cortegiile de îngeri, Profeții și Apostolii, iar la baza turlei, în pandantivi, se află chipurile celor patru evangheliști. În registrul de sus sunt reprezentate Patimile lui Iisus (Spălarea picioarelor, Împărțirea Veșmintelor, Drumul spre Golgota, Răstignirea, Coborârea de pe Cruce, Paza Mormântului, Înălțarea Domnului, Pogorârea Sfântului Duh ș.a.), începând dinspre peretele nordic. În partea inferioară a pereților naosului sunt reprezentați sfinții militari.
Tabloul votiv a fost pictat pe partea dreaptă a naosului. La 24 iunie 1589 odată cu aducerea în biserică a moaștelor Sf. Ioan cel Nou a fost amplasat în dreptul tabloului votiv un baldachin de piatră. Cu acest prilej, s-a deteriorat o parte din pictură. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, îndepărtându-se peretele dintre naos și pronaos, a dispărut o bună parte din tabloul votiv, mai exact chipul Mântuitorului, care primea prin Sf. Gheorghe macheta bisericii pictată în miniatură și partea superioară a chipului lui Bogdan al III-lea. Pe porțiunea ce a mai rămas, lângă racla cu moaște, se păstrează o parte din chipul lui Bogdan al III-lea, precum și chipurile fiilor săi, Ștefăniță Vodă și Petru. Ștefăniță este îmbrăcat cu o mantie cu guler, având un șir de perle la mâneci cu marginile împodobite cu pietre prețioase, de formă ovală și foarte mari.
La începutul secolului al XX-lea, s-a amplasat în biserică un baldachin de piatră de dimensiuni mult mai mari, după modul celui de pe vremea lui Petru Șchiopul. Cu această ocazie, s-a deteriorat și s-a acoperit și mai mult ceea ce mai rămăsese din tabloul votiv.
Pe partea opusă tabloului votiv (pe un pilastru de pe peretele sudic) se află zugrăvită scena Aducerii moaștelor Sf. Ioan cel Nou în timpul lui Alexandru cel Bun, iar ceva mai sus se distinge chipul lui Ștefan cel Mare.
În altar sunt reprezentate Maica Domnului, Învierea lui Lazăr și cele două scene din Împărtășania Sfinților Apostoli și 16 Sfinți Ierarhi în registrul de jos.
Din cauza vechimii, multe picturi au fost înecate în fum. Între anii 1906-1909 pictorul vienez Johann Viertelberger a curățat pictura interioară de fum și a reîmprospătat-o stângaci.  În prezent, pictura interioară se află în proces de restaurare.
Pictura exterioară datează din vremea lui Petru Rareș (1534) și se aseamănă cu cea de la Humor și Moldovița. Din frescele exterioare păstrate se mai deslușesc doar câteva pe peretele de la sud, mai adăpostit de vânturi și ploi. Frescele păstrate pe latura sudică a bisericii sunt Acatistul Maicii Domnului, Asediul Constantinopolului, Parabola Fiului risipitor (patru scene), Arborele lui Iesei etc. Arborele este încadrat de o parte și de alta de către chipurile a câte șapte filozofi din antichitate ca Platon, Aristotel și alții.
Pe fațada absidei laterale nordice a fost pictat Cinul, Scara Sf. Ioan Sinaitul - în dreptul pronaosului, iar pe fațada sudică este Judecata de apoi acoperită în unele locuri de tencuiala aplicată a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Între anii 1979-1983 s-au desfășurat lucrări de curățare și restaurare a picturii exterioare, cu rezultate deosebite pe fațadele sudică și vestică.

Corpul de chilii:Actualul corp de chilii datează din secolul al XIX-lea.

Cruce de piatră la nord de biserică în iunie 1882

Stăreția:Clădirea stăreției a fost construită în perioada 1894-1896. Aici a funcționat o școală clericală din 1786 și apoi Institutul Teologic începând din 1826.

Publicat de Colotin Sebastian