LIKE PAGE

Search This Blog

Se încarcă...

vineri, 16 noiembrie 2012

Monastery Arnota

Manastirea Arnota


 
Manastirea Arnota

Manastirea Arnota



Mănăstirea Arnota este o mănăstire din România situată în comuna Costești, din județul Vâlcea, declarată monument istoric cu cod LMI VL-II-a-A-09667.
Inițial, mănăstire de călugări, din anul 1999, se transformă în mănăstire de maici, dependentă de stăreția Mănăstirii Bistrița (județul Vâlcea).
Este construită de domnitorul Matei Basarab între anii 1633-1634. Se află pe un versant de munte vis-a vis de mănăstirea Bistrița. Este foarte greu de ajuns, datorită cotei ridicate unde se află. În prezent accesul auto este favorizat de șoseaua de acces a carierei de calcar existentă lângă lăcaș. Studiile au constatat că este construită pe locul unde au mai existat biserici.
Legenda spune că Matei Basarab, fiind urmărit de turci, se refugiază pe un platou al muntelui unde se afla un lac montan cu mult stufăriș, datorat și faptului că locul se afla pe versantul de sud beneficiind de mult soare. În preajma lacului existau ruine a unor biserici iar Matei Basarab a hotărât că dacă va scăpa, va ctitori o mănăstire.
Între anii 1705-1706, domnul martir Constantin Brâncoveanu cu ocazia reparațiilor ce s-au impus, a construit un pridvor cu turlă în deja cunoscutul stil Brâncovenesc. A refăcut pictura originală și a confecționat catapeteasma, o reală operă de artă a stilului. Actualmente aceasta se află la Muzeul Național de Artă din anul 1913. Ușa de la intrare din lemn de castan deține o inscripție în limba slavonă cu următorul conținut :„ Aceste uși le-a făcut Constantin Brâncoveanu vel-logofăt”. Aici în pridvor se mai poate vedea o pictură refăcută la acea vreme odată cu construirea lui, pictură aflată pe peretele de la intrare și care reprezintă portretul lui Matei Basarab executată în jur de 1644.
O altă renovare a mănăstirii s-a făcut de către Barbu Știrbei între anii 1852-1856, când a parte a chiliilor au fost dărâmate datorită stării de ruină la care se prezentau. În locul lor a construit alte clădiri pe baza unor proiecte făcute de arhitecți, printre care Carol Benesch.
În anul 1934 s-au făcut noi reparații, s-au construit noi chilii și ce a fost mai important a fost amenajarea unui muzeu cu odoarele sfântului lacaș.
Cea mai mare renovare a avut loc între anii 1954-1958 când s-a făcut consolidarea totală a clădirilor, s-a drenat apa, s-a introdus apă curentă la chilii și s-a reabilitat sistemul de încălzire.
Mănăstirea Arnota este locul de veci a ctitorului ei Matei Basarab și a tatălui său Danciu vel-vornic. Danciu vel-voievod, oștean important al primului unificator al românilor Mihai Viteazul, a căzut în luptele de la Turda în anul 1604. A fost îmormântat la Alba Iulia și rămășitele pământești la 1648 și reîngropate în pronausul bisericii. Matei Basarab, decedat la 9 aprilie 1654, îmormântat inițial la Târgoviște, este adus și el la Arnota în urma răscoalei Seimilor și depus tot în pronaos.
  

Trăsături::

Ctitorită de Matei Basarab în 1633-1634, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, pe temelia unei biserici mai vechi. Biserica mănăstirii este o construcție mică, cu o linie simplă și sobră. Deasupra naosului este așezată o turlă înaltă, iar pe pridvor este o altă turlă mai mică. Pridvorul cu turlă i-a fost adăugat de către Constantin Brâncoveanu, la începutul domniei lui, odată cu reparațiile dintre anii 1705-1706. Tot el îi reconstruiește catapeteasma, o adevarată operă de artă sculpturală, în stil brâncovenesc. Pictura Mănăstirii Arnota este păstrată în forma ei originală care aparține lui Stroe din Târgoviște la 1644. In pronaos, cu prilejul renovării din anii 1705-1706, a intervenit asupra picturii zugravul Ioanichie Sin Preda. În 1753 popa Dumitru Ion a definitivat pictura în tempera. Printre scenele creștine se disting: Soborul Sfinților Arhangheli, sfinții militari, mucenici și cuvioși, „Învierea" pe peretele nordic, Cina cea de Taină, la vest, „Rugăciunea din grădina Ghetsimani", Botezul, iar pe boltă - Pantocratorul. In pronaos sunt pictați domnitorul Matei Basarab cu soția sa Elena, ținând în mâini biserica, apoi Danciu vel vornic, tatăl lui Matei Basarab, Preda vel spătar cu soția sa Stanca și fiul lor, Papa, tatăl lui Constantin Brâncoveanu.
Această frumoasă mănăstire, prin pictura, arhitectura și sculptura sa, poate fi considerată unul din cele mai reprezentative monumente istorice și de artă religioasă din țară.


Manastirea Arnota - arhitectura si podoabe
Biserica este mica, cladita din zid, cu temelia din caramida presata, construita in plan trilobat. Naosul este despartit de pronaos printr-un zid care lasa pentru circulatie o deschidere de marimea unei usi.

Zidita in stil bizantin, la vremea cand inca se conturau trasaturile stilului muntenesc biserica mica, de plan triconc, avand 14,10 metri lungime si 3,50 metri latime in altar, x 5.63 metri in abside, este armonios proportionata.
La inaltimea de 5.70 de metri se ridica arcadele pe care se inalta boltile. Altarul este acoperit cu o bolta absidiala. Turla din naos este octogonala, iar pronaosul este acoperit de o calota sprijinita pe pandantivi.

Manastirea Arnota
Pridvorul mare brancovenesc, comparat cu restul bisericii, este deschis, sustinut de sase coloane masive din piatra. El are o turla pe naos si alta, mare si ea, deasupra pridvorului. Usa de la intrare este din lemn de castan, sculptata, fiind o adevarata opera de arta. Usa de intrare are pe ea inscriptia:
"Aceste usi le-a facut Constantin Brancoveanu vel logofat" (deci, inainte de perioada domniei).



Manastirea Arnota
Vechea tampla din vremea lui Constantin Brancoveanu, rivaliza cu cea din Manastirea Hurezi. Astazi es se pastreaza la Muzeul Mogosoaia. Un pridvor adaugat in anul 1694, deschis pe coloane de caramida si pictat in stil brancovenesc de Enache si Preda (1705-1706) impodobeste vechiul locas.
In exterior, zidul bisericii este inconjurat la mijloc de un brau de caramida in relief. Deasupra braului sunt ocnite adancite, iar registrul inferior are firide superficiale rotunjite. Fatadele bisericii, in acelasi stil bizantin, au fost initial modelate in caramida aparenta, formand asize verticale si orizontale ce alternau cu braie de tencuiala; absidele si naosul prezinta cornise cu doua randuri de zimti, doua registre de ocnite separate de un tor incadrat intre alte doua randuri de zimti.
Dar Matei Voda, pe langa frumoasa ctitorie, a mai lasat in pastrare si alte comori de jertfa pentru Hristos si Evanghelia sa, multe si de mare pret sfinte moaste: mana Sfantului Apostol Filip, mana Sfantului Ierarh Mihail al Snaidei, palma Sfintei Mucenite. Marina, Sfantul Ioan Gura de Aur, ale Sfantului Atanasie si Chiril al Alexandriei, ale Sfantului Mucenic Teodor Tiron si alte sfinte moaste, fiind probabil ca acestea sa fie cumparate de Domnia sa de la calugari din Sfantul Munte. Astazi aceste sfinte moaste se afla la Monastirea Hurezi.
Manastirea Arnota - pictura
Pictura Manastirii Arnota este pastrata in forma ei originala care apartine lui Stroe ot Targoviste (anul 1644). In pronaos, cu prilejul renovarii din anii 1705-1706, a intervenit asupra picturii zugravul Ioanichie Sin Preda.
 Fresca, atribuita zugravului Stroe din Targoviste prezinta trasaturile caracteristice picturii de la sfarsitul secolului al XVII-lea: expresivitatea chipurilor sobre si concentrate, conturarea siluetelor prin cateva tuse de culoare, medalioane din motive florale. Albastrul cenusiu, alaturi de rosul grenat, dinamic vor deveni caracteristice iconografiei din epoca brancoveneasca.
 Repartitia scenelor religioase ramane cea traditionala in altar gasim teme mistice: Mielul lui Dumnezeu, Impartasirea Apostolilor, Maica Domnului, Platitera. Peretii naosului lasa sa se intrevada noul stil, mai narativ si mai decorativ.Printre frumoasele scene crestine distingem Soborul Sfintilor Arhangheli, sfinti militari, mucenici si cuviosi, o frumoasa "Inviere" pe peretele nordic, Cina cea de Taina, la vest, "Rugaciunea din gradina Ghetsimani", Botezul, iar in bolta - Pantocratorul.

In pronaos sunt pictati domnitorul Matei Basarab cu sotia sa Elena, tinand in maini biserica, apoi Danciu vel vornic, tatal lui Matei Basarab, Preda vel spatar cu sotia sa Stanca si fiul lor, Papa, tatal lui Constantin Brancoveanu, Datco Colea, Radu, Barbu si Valsan.
Manastirea Arnota - viata duhovniceasca
Viata spirituala si cautarile celor ce au vietuit aici au fost calauzite de egumeni incercati ca: Stefan (1712-1715), iscusit carturar, ziditorul metocului Dobriceni; Ilarion, care la 27 martie 1747, inchina Arnotei schitul Pietrari; Paisie (1804), "ravnitor de bine si jertfelnic pentru dumnezeiestile manastiri si pentru cele duhovnicesti"; Cesarie (1851-1858), care inzestreaza Sfantul Lacas cu vesminte alese, readucand de la Biserica Domnita Balasa din Bucuresti, sfintele moaste ale Arnotei.
 Tot aici, printre cei pe care i-a atins flacara Duhului Sfant, a vietuit un timp Arhimandritul Paulin Lecca (+1998), scriitor deosebit de inzestrat un om erudit, ales traducator din limbile rusa si franceza, autorul volumelor "De la moarte la viata", "Rugaciunea vamesului", "Frumosul divin in opera lui Dostoievski" etc. si a numeroase traduceri din literatura patristica. 

Dar mai ales, un om caruia experienta cunoasterii lui Dumnezeu i-a daruit roadele rugaciuni, curate: "Bucuria, pacea, indelunga rabdare, roadele dragostei, dar printre altele, roadele rugaciunii lui Iisus sunt si lacrimile. Atunci nu mai esti tu cel care te rogi, Duhul Sfant este Cel care se roaga in tine".
Manastirea Arnota - drepcredinciosul domnitor Matei Basarab
Matei Basarab nu a fost doar un domn viteaz in razboaie, ci si un iubitor de cultura introducand limba romaneasca in cultul bisericesc, neobosit ziditor, restaurator, impodobind sfintele locasuri un domn de o rara pietate, evlavios, ctitorind locasuri de inchinaciune si dincolo de hotarele tarii: la Athos - lucrari de restaurare la Simonos Petras (1633), Xenofont (1640), Paraclisul Sfantului Mihai de la Marea Lavra, iar in Bulgaria, Biserica Sfanta Parascheva (in Vidin) si a Sfintilor Apostoli (in Svistov).
Manastirea Arnota
In pronaosul bisericii se afla si doua morminte: cel al lui Matei Basarab, care a fost inmormantat mai intai la Targoviste si apoi adus in ctitoria sa, si a lui Danciu vel vornic, tatal lui Matei Basarab, mort in Transilvania in timpul luptelor lui Mihai Viteazul. Inmormantat mai intai in catedrala din Alba Iulia, ramasitele pamantesti au fost aduse la Manastirea Arnota, in anul 1616.
 Manastirea Arnota          Manastirea Arnota
Matei Basarab Voda a fost inmormantat in Biserica Domneasca din Targoviste, alaturi de Doamna Elena, sotia sa. In imprejurarile tulburi dupa sfarsitul domniei sale, seimenii din oastea sa, rasculandu-se, au profanat mormintele din biserica, scotand osemintele voievodului, care apoi au fost stramutate cu mare cinste in Biserica Arnota.
Mormantul lui Matei Basarab, cizelat in marmura alba, este opera sculptorului Elias Nicolai (1658-1659), cel mai reprezentativ artist al secolului al XVII-lea din Transilvania, un reper de mare importanta in evolutia sculpturii romanesti in piatra si singura marturie asupra echipamentului militar din acest secol.
Manastirea Arnota
Inscrisul de pe piatra de mormant a lui Matei Basarab este de o deosebita finete artistica: "Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu, odinioara stapan si domn al Tarii Romanesti, barbat intelept, indurator si milostiv, innoitor a multor biserici si manastiri, niciodata biruit, ci biruitor si a multor invingeri, invingator prea slavit, dusmanilor infricosat, pretenilor de folos, imbogatitor al tarii sale, cel ce cu multa bogatie si intru toate indestulat, in buna pace a domnit 23 ani, a adormit intru Domnul la cinstite batranete, in anul Domnului 1654."
 Publicat de >>CLIK>>Colotin Sebastian<<<<<

vineri, 19 octombrie 2012

Monastery Almas


LIKE PAGE::
Mânăstirea Almas-Neamț  




Manastirea Almas, situata pe valea paraului cu acelasi nume, in comuna Garcina, la circa 12 Km N-V de orasul Piatra Neamt, la altitudinea de 510m.
ISTORICUL MÃNÃSTIRII
Manastirea Almas, situata pe valea paraului cu acelasi nume, descris in scrierile sale de Calistrat Hogas, se afla in tinutul Neamtului, la circa 12 Km de orasul Piatra Neamt.

Ctitorii acestui asezamant monahal sunt familia Vasile si Maria Almas 
[1], ciobani din Tara Hategului, ajunsi aici datorita asupririi conducatorilor maghiari din Transilvania, care doreau parasirea credintei stramosesti ortodoxe si convertirea la calvinism.
Ajutat de razesi, Vasile Almas, in anul 1659, construieste un paraclis din lemn, cuhramul Sfantul Nicolae 
[12], pentru oficierea slujbelor religioase, in care au fost instalate icoanele mari si iconostasul de la biserica din satul de unde fusesera nevoiti sa plece in pribegie. Acestea se afla acum in muzeul manastirii.
Paraclisul, ctitorit de Vasile Almas, devenit ulterior ieromonahul Vasile din obstea Manastirii Neamt, a fost locasul de rugaciune al schitului Almas si a fost distrus de tatari, cu acest prilej pierzandu-si viata si Maria Almas.

Locasul, cu hramul Sfantul Nicolae, a fost recladit din lemn de doamna Ecaterina Cantacuzino, sotia spatarului Iordache Cantacuzino, in anul 1715.
Schitul de calugari a functionat pana in anul 1821, cand a fost pradat de eteristi, iar calugari au fost schingiuiti si alungati.

Actuala biserica 
[123], construita din piatra in anul 1821, este ctitoria familiei logofatului Bals si a primit ca hram Duminica Tuturor Sfintilor.
Ctitoria acestora a fost continuata prin zidirea pronaosului 
[1]de catre domnitorul Constantin Mavrocordat, care inzestreaza manastirea cu mai multe proprietati si mosii.
Biserica, in forma de cruce, are trei turle asezate pe axa est-vest, cea din mijloc fiind mai inalta.
La miazazi si la miazanoapte sunt atasate altarului, in exterior, doua pridvoare avand rolul de vesmantar si precomidiar.

Sculptura tamplei si a mobilierului sunt executate din lemn de stejar de catre mesterii locali Vasile Gaman, Gheorghe Ursu si Moroiu Constantin.
Desi initial destinat calugarilor, din 1821 a fost populat de maici, avand ca stareta pe maica Glafira Holban, iar ulteriorpe monahia Suzana Stefanescu, sora episcopului Melchisedec Stefanescu, al Romanului, originar din partea locului.

In urma Decretului 410/1959 maicile au fost nevoite sa plece la manastirile Agapia si Varatec, iar schitul a fost inchis.
Vrednic de remarcat este faptul ca in decursul vremii, in ciuda opresiunilor si dispozitiilor din timpul regimului fanariot, in acest sfant locas nu s-a tinut niciodata slujba in limba greaca.

Potrivit hotararii Sfintei Mitropolii a Moldovei si Sucevei 26 din data de 12 ianuarie 1987, Schitul almas este reinfiintat ca schit de monahi, pendinte de Manastirea Horaita, avand ca staret pe vrednicul Arhim. Zenovie Ghidescu.
De la reinfiintare au inceput lucrarile de reconstructie a schitului si a dependintelor.

In urma hotararii Sfantului Sinod 5057 din 22 iunie 1990 schitul devine manastireavand ca staret pe P.Cuv.Arhim. Laurentiu Nita.
In perioada 1988-1995 se picteaza biserica manastirii de catre pictorii Morosanu, Bratiloveanu si Stancu din Suceava.

Biserica a fost sfantita de catre Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Daniel la data de 1 octombrie 1995, ocazie cu care a primit si hramul Acoperamantul Maicii Domnului.
Biserica manastirii, in forma de cruce, are trei turle, asezate pe axa est-vest, cea din mijloc fiind mai inalta. La miazazi si la miazanoapte, in exterior, sunt atasate Altarului doua pridvoare (un vesmantar si un precomidiar). Catapeteasma si mobilierul sculptat sunt executate din lemn de stejar, de catre mesterii locali Vasile Gaman, Gheorghe Ursu si Moroiu Constantin.
Desi, initial, schitul a fost destinat calugarilor, incepand cu 1821, acesta a fost populat cu o obste de maici, avand ca stareta pe maica Glafira Holban, iar mai apoi pe monahia Suzana Stefanescu, sora episcopului Melchisedec Stefanescu al Romanului, originar din partea locului.
Manastirea Almas
In urma Decretului 410, din anul 1959, maicile din Schitul Almas au fost nevoite sa plece la Manastirile Agapia si Varatec, schitul fiind inchis. Vrednic de remarcat este si faptul ca, in decursul vremii, in ciuda opresiunilor si a dispozitiilor din timpul regimului fanariot, in acest sfant locas nu s-a tinut niciodata slujba in limba greaca. 
Mitropolia Moldovei si a Sucevei, prin hotararea 26, din data de 12 ianuarie 1987, reinfiinteaza Schitul Almas, ca schit de monahi subordonat Manastirii Horaita. Dupa reinfiintare, primul staret a fost vrednicul arhimandrit Zenovie Ghidescu; odata cu reinfiintarea au inceput si lucrarile de reconstructie a schitului si a dependintelor acestuia. Sfantul Sinod, prin hotararea 5057, din 22 iunie 1990, ridica Schitul Almas la rangul de manastire, aceasta avand ca staret pe arhimandritul Laurentiu Nita.
Manastirea Almas
Intre anii 1988-1995, biserica manastirii este zugravita in fresca, de catre pictorii Morosanu, Bratiloveanu si Stancu, din Suceava. Biserica manastirii a fost sfintita de catre Inalt Preasfintitul Mitropolit Daniel, la data de 1 octombrie 1995, aceasta primind si hramul Acoperamantul Maicii Domnului.
Icoana Sfintei Ana de la Manastirea Almas este una dintre icoanele facatoare de minuni din zona Neamtului. Icoana se afla in biserica cea mare a manastirii, in partea stanga, langa catapeteasma; pictata de un zugrav anonim, icoana este deosebit de frumoasa.
Publicat de Colotin Sebastian

miercuri, 17 octombrie 2012

Monastery Glavacioc




Fotografii cu 
Mânăstirea Glavacioc













Mănăstirea Glavacioc este o mănăstire ortodoxă din județul Argeș, una dintre cele mai vechi din țară.

Localizare

Este situată la circa 64 km sud-est de orașul Pitești și 35 km sud de orașul Găești. Mănăstirea este așezată pe o colină din marginea satului Glavacioc, în apropiere de râul Glavacioc.

Etimologie

În legătură cu numele satului de origine slavă, Iorgu Iordan pune cuvântul Glavacia între denumirile care arată forma sau înfățișarea locului. Bogdan Petriceicu Hasdeu afirmă că forma mai veche a fost Glavaciov. În secolul al XVI-lea apare formaGlavaciog, iar forma Glavacioc apare după secolul al XVIII-lea.
O legendă locală pune originea denumirii pe seama găsirii craniului (gleava) unui boier străin (ciocoi) în albia râului Glavacioc.
Istoric::
Despre mănăstire nu există date certe cu privire la înființarea ei, dar se consideră că este din vremea lui Mircea cel Bătrân.
Prima atestare documentară a Mănăstirii Glavacioc datează din anul 1441, când Vlad Dracul întărește proprietatea mănăstirii asupra unui sat dăruit de banul Radu. Banul Radu este primul dregător cu această calitate care apare în sfatul domnesc al lui Mircea cel Bătrân înainte de anul 1400, ceea ce ne indică faptul că mănăstirea exista la începutul secolului al XV-lea.
Profesorul Constantin C. Giurescu identifica Mănăstirea Glavacioc cu Mănăstirea Strugalea, menționată într-un document din 11 mai 1409, scris în cetatea Giurgiului. Prin acest document voievodul Mircea cel Bătrân scutește de slujbe și dăjdii un sat ce se chema Pulcouti, dăruit respectivei mănăstiri . Dintr-un hrisov domnesc al lui Radu cel Mare, datat la 20 iulie 1507, aflăm că Mircea cel Bătrân ar fi dăruit în vremea sa Mănăstirii Glavacioc satul Călugăreni de pe Neajlov și un alt sat cu același nume, aflat pe râul Teleorman.
Nepotul lui Mircea cel Bătrân, Vlad al IV-lea Călugărul a rectitorit mănăstirea distrusă, probabil, odată cu invazia otomană din anul 1462. El ridică din temelie o biserică din zid în locul celei din lemn, înzestrează mănăstirea cu multe venituri și moșii și folosește Glavaciocul ca reședință domnească. Este înmormântat aici în septembrie 1495. Fiul sau, Radu cel Mare, a isprăvit biserica și a întărit proprietățile. Hamza, banul Craiovei, și Marga cea tânără (fiica lui Matei - banul din Caracal) sunt alți binefăcători ai mănăstirii. Alexandru al II-lea Mircea întărește o parte din satul Obislav, dăruit de fiica lui Hamza pentru sufletele celor patru fii ai săi uciși în septembrie 1568 și înmormântați în această mănăstire.
Dovezi de vechimea mănăstirii sunt și în hrisoavele și actele domnești ale lui Neagoe Basarab - 30 iulie 1512, Mihnea al II-lea Turcitul - 8 ianuarie 1580, ale lui Matei Basarab - 14 aprilie 1643 și 27 octombrie 1645.
Cea dintâi refacere aparține lui Mihnea al II-lea Turcitul, care a construit și chiliile precum și clopotnița din piatră.
Paul de Alep, care a însoțit pe patriarhul Macarie de Antiohia în țările române, scrie în notele lui în anul 1657: "Biserica este mare și cu o arhitectură frumoasă, având două turle, una deasupra navei, cealaltă deasupra corului. Pe cele patru coloane sunt patru arcuri pe care este rezemată turla. (...) Chiliile mănăstirii toate sunt din piatră". Asemănând-o cu "biserica Adda din ținutul Tripoli", Paul de Alep menționează că nu a mai "văzut în această țară nici o altă biserică care să poată fi asemănată acesteia". 
Între 1701-1704, când domn era Constantin Brâncoveanu, s-a făcut a doua renovare fiind egumen Ștefan. Constantin Brâncoveanu reface casa domnească și pivnița mănăstirii.
În anul 1802, în urma unui cutremur, biserica se dărâmă. Este refăcută din temelii de Eforia Școalelor prin boierul paharnic Costache Faca între anii 1840-1843. În 1858 biserica este închisă din cauza degradării.
Egumenul mănăstirii, arhimandritul Misail, scria ministrului Instrucțiunii: "Sosind timpul în care nu mai poate fi locuit într-o casă căreia îi lipsește uși, ferestre, dușumele și parte din învelitoare, iar mai cu seamă bisericii după ce că-i lipsește ferestrele fiind căzute, apoi amenință și pericol, precum din ordinul sfintei Mitropolii, s-a dat voie a se închide. E trist, Domnule Ministru, a ne uita la zidurile bisericii și să nu putem merge într-însa spre slujbă. Suntem aici ca să suferim lipsa ei, căci glasul ce am ridicat strigând să ni se repare mânăstirea ni s-a răgușit; nu mai avem nici unde trăi, căci au căzut uși, ferestre, tavanul, pericol ce ar face să se pună la cale reparația mănăstirii".
Mănăstirea a avut un rol de prim ordin în rețeaua așezămintelor sfinte din Vlașca, devenind, la un moment dat, chiar reședință a județului[6].
În perioada comunistă, mănăstirea a fost transformată în biserică de mir. O nouă reparație a ansamblului s-a făcut în anii 1974-1976, când s-a refăcut și clădirea chiliilor, care a fost acoperită cu tablă. În 1991, prin purtarea de grijă a PS Episcop Calinic al Argeșului și Muscelului, mănăstirea este redeschisă, având ca stareț pe ieromonahul Crețu Claudiu Casian. Procesul de restaurare a mănăstirii continuă și astăzi.

Descrierea mănăstirii


Biserica este în formă de cruce, cu ziduri groase din cărămidă. Catapeteasma este din lemn nesculptat. Naosul este delimitat de pronaos prin 2 stâlpi (dreapta-stânga) marginali. Altarul este luminat de o singură fereastră pe peretele din răsărit, iar naosul și pronaosul primesc lumină fiecare de la câte două ferestre. Pardoseala este din lespezi de piatră. Are o singură turlă pe naos. Pridvorul este închis, cu pereții din interior văruiți în alb.
Acoperișul bisericii este din tablă. Pereții exteriori sunt simpli, văruiți în alb.
Clopotnița, construcție refăcută după 1991, se află la 15 m în fața bisericii. Clădirile chiliilor înconjoară biserica, ele ținând loc și de ziduri împrejmuitoare.

Viața duhovnicească

Încă din trecutul îndepărtat, în mănăstire s-a dus o viață duhovnicească superioară. Dintre egumenii mănăstirii, doi au ajuns mitropoliți ai Ungrovlahiei: Varlaam al II-lea(egumen între 1660-1670), Grigorie al II-lea de la Colțea (fost egumen între 1758-1761), făcut mitropolit la 26 iulie 1760, iar alți 3 au ajuns arhierei. Vlădica de Cerveno (fost egumen 1770-1783) episcop în orașul Cerveno la sud de Rusciuc, Venedict episcopul (egumen 5 iulie 1642-14 aprilie 1643) și Calistrat Sevastios (23 iunie 1861-1 octombrie 1862). Biserica a fost considerată închisă din 15 februarie 1858, dar ultimul egumen, Calinic Protosinghelul, a activat între 1 octombrie 1862-13 decembrie 1863, iar anterior acestuia, tot după 1858, a fost egumenul Calistrat (1861-1862).

Legende

Începuturile mănăstirii sunt învelite în neguri de legendă. Se spune că pe locul unde este construită Mănăstirea Glavacioc, în timpul lui Mircea cel Bătrîn, un cioban a găsit într-o peșteră o icoană făcătoare de minuni, ce poartă chipul Fecioarei Maria. Atunci, voievodul a decis construirea acestui lăcaș sfînt. La icoana cu chipul Maicii Domnului s-a închinat și s-a rugat și Vlad Țepeș ori Vlad Dracul, să câștige bătăliile cu dușmanii românilor. Acea icoană a fost luată la un moment dat de niște călugări și dusă la Mănăstirea Curtea de Argeș. A doua zi dimineață, când au intrat călugării în mănăstire, s-au închinat când au văzut icoana așezată la locul de unde fusese luată.
De asemenea, lângă mănăstire se află un izvor, despre apa căruia se spune că este făcătoare de minuni. Acesta izvorăște de sub altarul bisericii și iese la suprafață la poalele colinei pe care este așezată mănăstirea. Apa lui formează un mic lac. La izvor se află un monument refăcut în anul 1945 și un altul construit în 2007.
Legenda spune că Vlad al IV-lea Călugărul s-a tămăduit de o boală de stomac de care suferea bând din apa izvorului.

Fișier:Manastirea Glavacioc - Izvorul.jpg

Publicat de Colotin Sebastian 

marți, 9 octombrie 2012

Monastery Berivoi


Mânăstirea Berivoi

Fotografii cu Manastirea Berivoi 


Video-Știri 
video

video
















Mănăstirea Berivoii Mari este o mănăstire ortodoxă din România situată în satul Berivoi, comuna Receajudețul Brașov.

Istoric



Așezată pe malul râului Berivoi, ce izvorăște de sub vârfurile vestiților munți ai Făgărașului, într-o minunată poiană înconjurată de codrii foioaselor și rășinoaselor, Mănăstirea Sf. Apostol Andrei, întregește lanțul așezămintelor monahale distruse din Țara Făgărașului la 1761 de generalul Bucow si împarateasa Maria Tereza în încercarea impunerii religiei catolice în Ardeal.
Mănăstirea este reînființată la inițiativa vrednicului de pomenire părinte Aurel Răduleț, fost vicar administrativ și fiu al satului Berivoi.
A fost ales același amplasament al vechii mănăstiri ce datează din 1761. an în care impreună cu încă 39 de mănăstiri din Țara Făgărașului și alte 200 de lăcașuri de cult din tot Ardealul, este distrusă de armatele generalului A. Bucow din ordinul împărătesei austro-ungare, Maria Tereza.
Distrugerea ei a implicat și uciderea unor călugări din obștea existentă atunci, condusă de vrednicul stareț Gervasie arhimandritul, un părinte cu viață aleasă, venit de la Muntele Athos. Scrie istoricul Ștefan Mateș în cartea sa “Mănăstiri distruse în Transilvania”, că o parte dintre ei au fost arși împreună cu alți călugări de la Mănăstirea Bucium, din apropiere, iar o parte au fugit dincolo de munți, în Țara Românească.
Timp de aproape 250 de ani, locul a rămas doar în amintirea localnicilor numit La mănăstiri, până în 1993 când din purtarea de grijă a lui Dumnezeu se pune piatra de temelie a bisericii cu hramul Sfântul Apostol Andrei, sfințindu-se și locul de către Î.P.S. Serafim Joantă, la acea vreme fiind episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
Primul stareț, ieromonahul Andrei Spanache ridica Paraclisul cu hramul Înălțare Domnului și câteva modeste chilii pentru viețuitori, Paraclisul este târnosit în 1995 de către regretatul mitropolit Antonie Plămădeală.
Din 1997 conducerea mănăstirii a fost preluată de către tânărul stareț Protosinghelul Iosif Toma, venit aici de la Mănăstirea Afteia, din județul Alba. Acesta, împreună cu puținii viețuitori și ajutat de sătenii din Berivoi și satele învecinate, încep în 1998 lucrările de construcție la biserica cu hramul Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat, apostolul românilor. Lucrarile de șantier au fost conduse de vrednicul de pomenire Gheorghe Hașu din localitatea Lisa, un iubitor de Dumnezeu și mare meșter în construcții de biserici.
Pictura interioară și exterioară executată în tehnică fresco aparține pictorului Oprea Florin Pioară, iar pictura catapetesmei și a mobilierului din biserică aparține rasoforei Procopia Huza, de la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea. Cheltuielile picturii au fost suportate de dl. inginer Cristinel Ioan-Balotă.
Biserica a fost sfințită de P.S. Visarion Bălțat, atunci episcop vicar al Arhiep. Sibiului, în 9 iunie 2005, de Înălțarea Domnului.
Întreg planul arhitectural al clădirii și poziționarea fiecărui obiectiv din planul de situație, aparține d-lui dipl. arhitect Mărgărit Chelbea.
Aflându-se în plină recunstrucție, Mănăstirea Berivoi pune accent pe slujbele zilnice când se slujește Sfânta Liturghie, cununa și podoaba celor șapte laude. Împreunate, rugăciunea și munca desăvârșite prin ascultare, fac ca și viața călugăreasca să continue, iar mănăastirea să-și atragă an de an mai mulți pelerini.

Contact::Adresa: sat Berivoi, com. Recea, 507181, jud. Brasov,Acces: DE68 pe ruta Brasov-Fagaras, apoi se continua spre com. Recea si se urmeaza indicatorul (18 km de Fagaras)

Publicat de Colotin Sebastian 

joi, 27 septembrie 2012

Youtube

Te așteptăm și pe YouTube ---Daca ai cont și 

tu pe Youtube fi și tu alături de noi acolo-----

ABONAȚI-VA și voi .Clik pe 

linkhttps://www.youtube.com/user/CountryR

omania

You wait and YouTube---If you have an


 account and YouTube 

Fi and you join us there-------------------

Subscribe and you.=---

Clik pe link 


https://www.youtube.com/user/CountryRoma

nia

miercuri, 26 septembrie 2012

Monastery Slatioara

Mănăstirea Slătioara


Documentar VIDEO-Manastirea Slatioara

video















Pentru cei care vor sa se simta putin mai aproape de divinitate, Manastirea Slatioara este locul ideal.

Nu doar peisajul unde este amplasata te face sa crezi ca esti intr-un colt de Rai, dar si istoria ce respira din fiecare piatra, aici aflandu-se si sediul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din Romania.

Manastirea Slatioara se afla in satul Slatioara, comuna Rasca, judetul Suceava. Pentru a ajunge la ea, luand ca punct de reper orasul Suceava, trebuie sa o luati pe DE85 si apoi sa cotiti pe drumul judetean 155A. Treceti prin Praxia, Bogdanesti, Rasca si apoi … ati ajuns la destinatie.

Cat parcurgeti drumul, puteti sa va familiarizati cu istoria acestui lacas sfant. Cum spuneam, manastirea nu este un simplu loc de rugaciune, ci reprezinta bazele Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi. Totul a pornit in 1924, inceput de octombrie, cand, in urma unei conferinte pan-ortodoxe ce avusese loc cu un an mai devreme la Constantinopol, s-a luat hotararea ca Biserica Ortodoxa Romana sa foloseasca calendarul gregorian.

O mana de preoti si monahi romani a refuzat sa se supuna deciziei, alegand sa ramana la calendarul iulian. Printre ei s-a numarat si ieromonahul Ghlicherie Tanase, care, impreuna cu cei care l-au urmat, au infiintat miscarea de rezistenta cunoscuta astazi ca Biserica Ortodoxa de Stil Vechi din Romania.

Cat au fost prigoniti nu doar de BOR, dar si de Securitate, puteti afla din inscrisurile pastrate cu sfintenie la Manastirea Slatioara.

Ceea ce a ramas, insa, este acest asezamant, care, dintr-o simpla biserica-paraclisier, facuta din lemn, cum era in 1947, s-a dezvoltat in ceea ce puteti admira astazi.

Acum, cei care slujesc la Slatioara se bucura de alte conditii, insa smerenia predecesorilor lor le-a ramas litera de lege. Chiliile, desi mobilate destul de modern, sunt captusite cu icoane in fata carora ard candele.

Cimitirul manastirii adaposteste ramasitele celor care au slujit cu credinta acolo. Totul este extrem de ingrijit, calugarii avand deosebita grija de acest loc, pe cat de simplu, pe atat de plin de istorie si invataminte.

Manastirea are si un atelier propriu unde se confectioneaza lumanari din ceara naturala, miresmele indulcind aerul inca de departe.

Nu departe de atelier, in mijlocul padurii, se afla un izvor cu apa sulfuroasa, cunoscuta pentru rolul sau in tratarea multor boli. Ba chiar intr-un loc amenajat special pe acest fir de apa sta scris “izvor pentru sanatate”.

Pentru a descrie emotia transmisa prin slujbele care se tin aici, insa, nu exista cuvinte. Trebuie sa fiti acolo. Asa ca nu ocoliti Manastirea Slatioara, pentru sufletul vostru.