LIKE PAGE

Search This Blog

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Monastery Ciolanu



Mânăstirea Ciolanu din Buzau







Un filmuleț cu fotografi si înregistrare video cu Mânăstirea Ciolanu: 




















ISTORIC:::
Manastirea Ciolanu este localizata la aproximativ 25 de kilometri de Monteoru, pe drumul local direct prin Vernesti, si la aproximativ 45 de kilometri daca se ocoleste pe soseaua principala prin Buzau. Ca reper pe harti se poate lua localitatea Magura, manastirea fiind plasata in imediata vecinatate (peste drum) a Taberei de Sculptura de la Magura.
Aceasta manastire este singura dintre asezarile monahale aflate in judetului Buzau atestata documentar inca din secolul al XVI-lea. Are doua biserici, situate la o distanta de 100 de metri intre ele. Aici exista si un muzeu unde pot fi admirate icoane, unele pictate de Gheorghe Tattarescu prin anul 1886, obiecte de cult si vesminte religioase.
Dupa traditie, manastirea ar fi fost ctitorita de Doamna Neaga la anul 1590, desi alte izvoare indica drept ctitori, la anul 1568, pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu si Dragomir Sorescu din Vernesti.
Cladirea bisericii din vale dateaza din 1828, fiind cladita de episcopul Chesarie al Buzaului. Biserica din deal este mai veche si mult mai interesanta. Intrarea sobra, impozanta, casutele care formeaza incinta manastirii, biserica mare si cimitirul in miniatura si linistea formeaza un tot unitar.
Numele acesta de Ciolanu vine, cel mai probabil, de la oasele unor sihastri care au fost descoperite in aceasta poiana. Se pare ca aici si-au gasit refugiul cativa calugari scapati din Bizantul care fusese ocupat de turci, in secolul al XV-lea.
Biserica veche, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicata de Doamna Neaga, sotia lui Mihnea Turcitul, in anul 1589. Era in timpul unei invazii, si Doamna Neaga, impreuna cu cei 5 copii ai sai, s-a refugiat in vatra de sihastrie ce functiona aici.
Unul dintre copii a murit si, dupa toate probabilitatile, ale lui sunt oscioarele ce-au fost gasite, dupa multa vreme, ingropate in dreapta bisericii. Initial, biserica era fara turle si fara pronaos. Timpul s-a scurs peste rugile si truda monahilor din dealul Ciolanului.
In secolul al XVII-lea, dupa obiceiul epocii, manastirea a fost inchinata, vremelnicul beneficiar al actiunii fiind lavra Rusicon, din Grecia. Evident, pustiirea si-a facut simtita prezenta, la scurt timp dupa aceea, stiut fiind ca proasta administrare a grecilor a surpat multe dintre ctitoriile romanilor.
Culmea, un strain avea sa redea Manastirii Ciolanu stralucirea spirituala pierduta.Sfantul Vasile de la Poiana Marului, "de neam din Malo-Rusia", a adus aici, in anul 1763, un numar de 12 monahi moldoveni si munteni. De ce tocmai 12? Pentru ca marele staret, reorganizatorul vietii calugaresti de la noi - impreuna cu Paisie de la Neamt - considera ca numarul 12 este ideal pentru a inchega o obste monahala puternica, unita.
Anul 1766 este pastrat in arhivele manastirii ca reperul cronologic ultim al Evului Mediu, atunci cand manastirea beneficiaza de un tardiv hrisov domnesc. Dupa aceasta, Ciolanu dispare aproape un secol din scriptele istoriei scrise, obstea presupunandu-se a fi risipita.
Anul 1825 este important pentru Ciolanu, caci Episcopul Chesarie al Buzaului incepe ridicarea marii biserici, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel. De atunci, din prima jumatate a secolului al XIX-lea si pana la Decretul 200 din anul 1959, obstea de aici a numarat intre 80 si 100 de vietuitori.
Printre acestia, renumiti pentru talantii lor au fost: Varlaam Protosinghelul, marele compozitor de muzica psaltica, mort in anul 1849 si ingropat in cimitirul manastirii; Gherontie Schimonahul, mutat la Domnul in anul 1952, cel ce a cules nenumarate manuscrise cu texte patristice, a tradus texte filocalice - inaintea parintelui Staniloae - printre care "Introducerile" Sfantului Vasile de la Poiana Marului; apoi parintele Dometie Manolache, buzoian de loc, cel care prin ravna lui a reinviat Manastirea Ramet din Ardeal.
Parintele Dometie - un posibil sfant contemporan - a venit cu cateva maici de la Ramet la Manastirea Ratesti - aproape de Ciolanu - unde functiona o scoala de maici, pentru deprinderea corecta, profunda, a vietuirii monahale.
Aceasta enumerare succinta trebuie sa-l includa si pe arhim. Neofit Smarandoiu, cel care a pastorit manastirea timp de aproape 30 de ani (1967-1997) si care a construit multe corpuri de chilii, a organizat muzeul etc.
La Manastirea Ciolanu sunt adapostite si multe dintre icoanele realizate de Tattarescu, nepot al lui Nicolae Teodorescu Pitarul, cel ce a zugravit biserica mare si care a condus scoala de pictura de la Buzau, pe la jumatatea secolului XIX.
Apoi, singura icoana bizantina a manastirii, pictata la Athos, ce il infatiseaza peSfantul Gheorghe, sau o copie - din 1925 - a icoanei Maicii Domnului cu Pruncul de la Dalhauti.
Tot aici gasim un semn de pretuire din partea Patriarhului de Constantinopole, Ioachim al IV-lea, datat in anul 1909; acest Patriarh a fost cel care, la anul 1885, a temeinicit autocefalia Bisericii Ortodoxe din Vechiul Regat
Din Grecia, in jurul anului 1830, au fost aduse la Ciolanu moastele mai multor sfinti, care se afla intr-o racla, in biserica mare. Astfel, manastirea se bucura de ocrotirea Sfintilor Gheorghe, Mercurie, Pantelimon, Haralambie, Trifon, Eftimie, Ignatie, Acachie, Neofit si Parascheva. Aici isi petrecea timpul si marele patrolog I. G. Coman. Pe timpul verii isi petrecea vremea studiind cu ucenicii sai. Dar pe atunci lavra buzoiana era populata cu aproape 100 de calugari.
Chiar langa manastire, pe terenurile acesteia, a functionat, in ultimele decenii ale secolului XX, tabara de sculptura de la Magura.            Publicat de Colotin Sebastian

Monastery Bolintin Vale





Mânăstirea Bolintin Vale: Jud.Giurgiu









Hram: Buna Vestire (hramul manastirii); Sfantul Mina, Sfantul Nectarie (hramul bisericii din lemn, singura existenta in manastire deocamdata)
Acces: din A1 Bucuresti-Pitesti, de ia indicatorul spre Bolintin Vale (17 km din Linia de Centura), DJ 601 si DL spre SV10,5 km pana la manastiree, situata langa padurea Bolintin-Malu Spart.

MĂNĂSTIREA ,,BUNA VESTIRE” DIN PĂDUREA CEA MARE DE LA BOLINTIN
În Muntenia a existat un spaţiu geografic, în jurul oraşului Bolintin-Vale, care s-a aflat, de-a lungul istoriei, la răscruce de drumuri şi hotare ale judeţelor Vlaşca, Teleorman, Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu. Locul acesta, ca într-o adevărată ,,ţară a râurilor”, este scăldat de apele Sabarului, Argeşului, Ilfovăţului, Neajlovului şi Dâmbovnicului. Cercetări arheologice evidenţiază faptul că pe acest colţ de rai românesc, situat cândva în plin codru al Vlăsiei, au existat comunităţi omeneşti, din cele mai vechi timpuri. Pe aici au dăinuit peste secole şi numeroase lăcaşuri ale credinţei noastre ortodoxe. Sfinte biserici sunt şi acum, dar despre aşezările monahale ce au existat în această parte a Munteniei, se mai păstrează puţine informaţii.
se cunoaşte că a fost ctitorită de Pilea logofătul în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân şi a fiului său, Mihail. O trimitere clară la ctitorul sfântului lăcaş apare în hrisovul dat de Alexandru Aldea Coconul pentru mănăstirea „ce se numeşte Bolintinul… care a fost făcută din temelia ei de răposatul Pilea logofătu.”
La 15 martie 1433, Alexandru Aldea emite primul hrisov care atestă existenţa mănăstirii.„1433 (6941) Martie- Târgovişte- Hrisovul lui Alexandru marele voievod, ce-l da mănăstirii din Pădurea cea Mare, unde este Bunavestire, peste apa Argeşului, împotriva Bucşanilor, ca să-i fie satu ce sa numeşte Bolintinu jumatate, i proci”.
Mănăstirii de la Bolintin i s-au făcut danii şi întăriri de moşii care s-au întins mai ales peste satele Ogrezeni, Malu-Spart, Bucşani şi Bolintin, când treci apa Argeşului, pe valea râului Ilfovăţ, până în apa râului Răstoaca (Sabar). Aceste moşii le întâlnim pe rând în hrisoavele date cu blestem de domnii Ţării Româneşti, ca fiind ale mănăstirii.
Datorită situării ei într-un loc cu pământuri mănoase, mănăstirea, pentru o lungă perioadă de timp, a dus o existenţă prosperă, adăpostită fiind şi în mijlocul pădurii de la Bolintin sau Pădurea cea Mare.
După domnia lui Mihai Viteazul, în anul 1605, sub ameninţarea turcească crescândă, călugării de la mănăstirea Buna Vestire au îngropat odoarele mănăstirii. Nu se ştie dacă au fost scoase la lumină vreodată. Din hrisovul lui Radu Vodă Şerban aflăm că, dorind să întărească moşiile mănăstirii, menţionează că „hârtia de danie s-a pierdut împreună cu multe scule şi unelte ale sfintei mănăstiri, carele au fost îngropate”, după mărturia egumenului şi a călugărilor.
La 2 marie 1626 luăm la cunoştinţă de starea Mănăstirii din Pădurea cea Mare, care „au sărăcit” şi de aceea „au găsit cu cale măria sa Alexandru Coconul, de au închinat-o la numita mănăstire Simon Petra cu toate satile şi morile şi cu viile şi cu toate bucăţile şi cu tot venitul”. Tot la această dată, 2 martie 1626, trece sub dependenţa Mănăstirii Mihai-Vodă de la Bucureşti.
Din anul 1651, moşiile mănăstirii sunt preluate de Mănăstirea Mihai-Vodă de la Bucureşti, dar abia din 1747 va intra de drept în posesiunea pământurilor fostei mănăstiri de la Bolintin prin „poruncă domnească
Dovada că aici a fost Mănăstirea Buna Vestire şi, în mod sigur, o parte a moşiei stabile a Mănăstirii Mihai-Vodă este faptul că, din bătrâni, se transmite denumirea locului Mihai-Vodă, aflate din spusele bunicilor, ştiute de la străbunici, dar atestate şi de documentele primăriei Bolintin-Vale. Mulţi bolintineni mai susţin, încă, şi în zilele noastre, că pământurile familiilor lor au fost cumpărate de la călugări greci, iar acestea se aflau peste Argeş, la Mihaiu-Vodă.”, pe care le va administra până la secularizarea averilor mănăstireşti în 1864.
La poalele pădurii se află valea din care izvorăşte râul Ilfovăţ. Nu departe, mergând chiar pe jos, se ajunge la fâneţele de pe lângă râul Neajlov, cu foarte mare vechime în zonă. Totodată, pe Neajlov a existat şi există încă o moară care a aparţinut mănăstirii. Pe lângă valea de unde izvorăşte râul Ilfovăţ, se întindeau pajiştile, tarlalele mănăstirii, care au fost„lăsate cu blestem” de domnitori, păzite de arendaşi, iar astăzi nu sunt revendicate de nimeni.
Pentru cel care cunoaşte împrejurimile Bolintinului nu există în zonă un loc mai pitoresc şi mai bogat. Acest loc este scăldat parcă într-o lumină cerească, iar peisajul înconjurător te uimeşte printr-o frumuseţe neîntâlnită în zonă.
La poalele pădurii se află valea din care izvorăşte râul Ilfovăţ. Nu departe, mergând chiar pe jos, se ajunge la fâneţele de pe lângă râul Neajlov, cu foarte mare vechime în zonă. Totodată, pe Neajlov a existat şi există încă o moară care a aparţinut mănăstirii. Pe lângă valea de unde izvorăşte râul Ilfovăţ, se întindeau pajiştile, tarlalele mănăstirii, care au fost„lăsate cu blestem” de domnitori, păzite de arendaşi, iar astăzi nu sunt revendicate de nimeni.
Pentru cel care cunoaşte împrejurimile Bolintinului nu există în zonă un loc mai pitoresc şi mai bogat. Acest loc este scăldat parcă într-o lumină cerească, iar peisajul înconjurător te uimeşte printr-o frumuseţe neîntâlnită în zonă.
La poalele pădurii se află valea din care izvorăşte râul Ilfovăţ. Nu departe, mergând chiar pe jos, se ajunge la fâneţele de pe lângă râul Neajlov, cu foarte mare vechime în zonă. Totodată, pe Neajlov a existat şi există încă o moară care a aparţinut mănăstirii. Pe lângă valea de unde izvorăşte râul Ilfovăţ, se întindeau pajiştile, tarlalele mănăstirii, care au fost„lăsate cu blestem” de domnitori, păzite de arendaşi, iar astăzi nu sunt revendicate de nimeni.
Pentru cel care cunoaşte împrejurimile Bolintinului nu există în zonă un loc mai pitoresc şi mai bogat. Acest loc este scăldat parcă într-o lumină cerească, iar peisajul înconjurător te uimeşte printr-o frumuseţe neîntâlnită în zonă.

textul: Gabriela Dan
Publicat de Colotin Sebastian