Documentar -Video-Mânăstirea Agapia - Muzeu si Ateliere
Poze-Mânăstirea Agapia
Mănăstirea a fost construită între anii 1641-1643. Arhitectura bisericii nu are un stil specific. Ceea ce conferă o deosebită valoare acestui monument sunt frescele pictate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861.
Ansamblul Mănăstirii Agapia a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2004, având codul de clasificare NT-II-a-A-10627 și fiind alcătuit din următoarele 7 obiective: [2]
Biserica „Sf. Voievozi” - datând din secolul al XVII-lea și având codul NT-II-m-A-10627.01
Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului” - datând din 1864 și având codul NT-II-m-A-10627.02
Biserica de lemn „Sf. Ioan Bogoslov” - datând din 1821 și având codul NT-II-m-A-10627.03
Chiliile - datând din secolele XIX-XX și având codul NT-II-m-A-10627.04
Construcțiile din incintă - datând din secolele XIX-XX și având codul NT-II-m-A-10627.05
Turnul clopotniță - datând din 1823 și având codul NT-II-m-A-10627.06
Bolnița de lemn „Adormirea Maicii Domnului” - datând din 1780 și având codul NT-II-m-A-10627.07
La acestea se adaugă și Casa scriitorului Alexandru Vlahuță (o chilie în care locuia scriitorul când venea în vizită la mănăstire), transformată în 1966 în muzeu memorial. Ea datează din 1885 și are codul NT-II-m-B-10628.
Ctitorirea mănăstirii
Curtea interioară a Mănăstirii Agapia (chilii).
Istoria Mănăstirii Agapia este strâns legată de istoria Schitului Agapia Veche sau Agapia din deal. Denumirea de Agapia provine de la sihastrul Agapie care s-a nevoit în poiana unde se află astăzi Mănăstirea Agapia Veche. Deoarece mănăstirea din deal era greu accesibilă, după anul 1600 unii călugări s-au stabilit aici și au construit o biserică de lemn.
Ctitorul Mănăstirii Agapia din Vale sau Agapia Nouă este hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653). El a construit Biserica cu hramul „Sf. Voievozi Mihail și Gavriil” în perioada 1641-1643, după planurile arhitectului Enache Ctisi de la Constantinopol. [3] Lăcașul de cult a fost sfințit în anul 1646 de mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei, înconjurat de un mare sobor de preoți și călugări, în prezența domnitorului Vasile Lupu.
Deasupra ușii de intrare în biserică, de pe latura sudică, se află o pisanie cu următorul text în limba slavonă:
„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, iată eu robul lui Dumnezeu, Gavriil hatmanul și Doamna Liliana, am făcut și am înzestrat această mănăstirea Agapia din nou, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Vasile Lupu Voievod. Și s-a început zidirea în anul 7150 octombrie 16 zile și s-a săvârșit în 7152 septembrie 3 zile și s-a sfințit în 7155 septembrie 12.”
În cei trei ani scurși de la zidire până la sfințirea bisericii, ctitorii au construit careul de chilii care însoțesc zidul de incintă, împreună cu turnul-clopotniță din piatră și granit de pe latura de răsărit. Atât ctitorii, cât și domnitorul au înzestrat mănăstirea cu mai multe moșii, mari sume de bani, cărți de cult, broderii și numeroase odoare sfinte. Hrisoavele și uricele din secolele următoare consemnează noi danii de moșii, sate, vii, iazuri, mori, prăvălii și sălașe de țigani robi făcute către mănăstire. [4]
Invaziile cotropitorilor au avut urmări dezastruoase pentru mănăstire. De mai multe ori călugării au fost siliți să se refugieze în munți sau să treacă munții în Transilvania, lăsând mănăstirea pustie. Menționăm doar atacurile turcilor și tătarilor din 1671-1672, când mănăstirea a fost avariată; jefuirea Agapiei de către tătari în iarna anului 1674-1675; prădarea mănăstirii de către poloni în 1680, care au transformat biserica mare în grajduri de cai sau avarierea mănăstirii de către oștenii regelui Sobieski în perioada 1689-1693.
Până la începutul secolului al XIX-lea, Agapia a avut obște de călugări. În anul 1803, dorind să înființeze un Seminar de preoți la Mănăstirea Socola din Iași, mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei a dispus ca cele vreo 50 de maici de la Socola să se mute la Mănăstirea Agapia. Printr-un hrisov domnesc al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia a devenit mănăstire de maici. [5] Cu acest prilej, a fost înființată o școală pentru călugărițe, unde să învețe psaltichie, limba greacă, precum și meșteșugul broderiei și țesătoriei. Ca stareță a fost numită maica Elisabeta Costache, sora mitropolitului.
La 16 septembrie 1821, în timpul domniei lui Mihai Șuțu (1819-1821), complexul monahal a fost mistuit de un incendiu. Pe latura nordică a bisericii se află o pisanie în limba română cu caractere chirilice cu următorul text:
„Această sfântă mănăstire au pătimit primejdii cu arderea focului, atât înlăuntrul cât și afară, despre turci, la tulburarea ce s-a urmat în anul 1821, la septembrie 16 zile, atât chiliile înăuntru, cât și pe afară dimprejur. Iară în anul 1823, în zilele prea înălțatului domn Ioan Sandu Sturza Voievod, prin blagoslovenia Prea Sfințitului Mitropolit al Moldovei, Chirio Chir Veniamin Costache, și prin osârdia și sârguința surorii Preasfinției Sale maica Elisabeta schimonahia, stareța acestei sfinte mănăstiri, s-au meremetisit și s-au tencuit, atât înăuntru cât și înafară și s-au și acoperit din veniturile mănăstirii și ajutorul creștinilor. Drept aceasta, spre veșnica pomenire a acelor ce s-au ostenit și au ajutat și spre aducerea aminte de primejdia ce s-au întâmplat, s-au însemnat pe această piatră, anul 1823, iunie 30.”
Lucrările din anii următori au refăcut complexul monahal și a fost supraînălțat turnul clopotniță.
În anul 1847, pe latura de sud a incintei, la etaj, a fost amenajat un paraclis cu hramul Nașterea Maicii Domnului și Duminica Tututor Sfinților. Paraclisul a fost sfințit la 31 august 1847, iar catapeteasma sa a fost adusă de domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) de la Mănăstirea Bisericani.
Între anii 1858-1862, în timpul stăreției maicii Tavefta Ursache, s-au efectuat lucrări de restaurare ale bisericii: au fost adăugate la sudul altarului un diaconicon și la nordul altarului un proscomidiar, iar în partea de vest a fost prelungit pridvorul încoronat de un fronton în stil clasic. Maica Tavefta l-a adus pe pictorul Nicolae Grigorescu, pe atunci în vârstă de numai 20 ani, pentru a picta biserica în interior (1858-1861). Biserica a fost resfințită la 25 ianuarie 1862 de către arhiereul Calinic Miclescu de Hariopoleos.
De asemenea, au fost renovate chiliile din incintă și biserica Mănăstirii Agapia Veche. În mănăstire au fost organizate o școală de patru clase pentru surorile tinere, ateliere de covoare și broderii, precum și o școală de pictură bisericească unde a predat Nicolae Grigorescu. În anul 1873, stareța Tavefta a îmbrăcat icoanele din catapeteasmă în argint, precum și icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni.
La 23 iulie 1903, un nou incendiu a produs pagube mănăstirii: au ars chiliile din incintă, clopotnița, acoperișul bisericii mari și 16 case din afara incintei. Paraclisul a fost refăcut pe cheltuiala prințesei Raluca Sturza. Pictura bisericii a fost acoperită de fum și funingine și astfel, în octombrie 1928, profesorul I.D. Ștefănescu, ajutat de ieromonahii Vichentie Malău și Ghervasie Hulubariu, a curățat picturile lui Nicolae Grigorescu.
Între anii 1961-1965, Mitropolia Moldovei și Sucevei a efectuat lucrări ample de consolidare, protecție și renovare a bisericii și a clădirilor din jurul ei. Paraclisul Nașterea Maicii Domnului a fost pictat în frescă în 1968-1969 de către profesorul Neculai Stoica, iar un an mai târziu un colectiv de pictori restauratori (ieromonah Firmilian Ciobanu, arhimandrit Sofian Boghiu, Gh. Trășculescu și Gh. Zidaru) au curățat picturile lui Nicolae Grigorescu din Biserica „Sf. Voievozi”. [6]
Ample lucrări de restaurare a bisericii s-au desfășurat între anii 1995-2009, fiind corectate unele deficiențele structurale și refăcută pictura.
[modificare]Situația mănăstirii în prezent
Pe lângă Mănăstirea Agapia funcționează singurul seminar de fete din zona Moldobei, Seminarul Teologic Monahal „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, înființat în vremea patriarhului Justinian Marina.
De asemenea, în afara incintei se află peste 100 de case călugărești construite în stilul caselor de la munte, precum și două biserici de lemn: Biserica Adormirea Maicii Domnului (în partea de sud) și Biserica Sf. Ioan Bogoslovul (în cimitirul aflat în partea de nord).
De-a lungul timpului, Mănăstirea Agapia a fost condusă de către starețele Elisabeta Costachi (1803-1834), Tavefta Ursache (1858-1883), Elisabeta Cerchez, Epraxia Demi (1904-1926), Epraxia Macri (1926-1940), Agafia Velase (1940-1950), Eustochia Ciucanu (1960-1992) și Olimpiada Chiriac, iar printre duhovnicii săi s-a numărat protosinghelul Nicodim Măndiță (1935-1945, 1962-1975). La această mănăstire s-a retras și mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei în perioada 1947-1948.
Arhitectura complexului
Mănăstirea Agapia este formată dintr-o incintă alcătuită din clădiri pe două nivele, având un cerdac larg, care se desfășoară de jur-împrejurul bisericii. Pe latura de est se află un turn clopotniță cu două etaje, având la primul etaj o prispă continuă cu arcade elegante și coloane de lemn dispuse în linie.
Pe latura sudică a incintei se află Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului”. În paraclis se află vechea catapeteasmă cu picturi din secolul al XVIII-lea a Paraclisului „Sf. Gheorghe” de la Mănăstirea Bisericani.
Principalul element al complexului este Biserica „Sf. Voievozi”, care are plan triconc. Edificiul este construit pe temelie de piatră brută, cu ziduri de o grosime impresionantă. El are abside semicirculare, la care au fost adăugate ulterior un diaconicon la sud și un proscomidiar la nord. Lăcașul de cult are un acoperiș cu o înclinație redusă, acesta fiind străpuns de o turlă octogonală aflată deasupra naosului.
Biserica are fațade în stil neoclasic spoite cu var alb. Peretele vestic este delimitat longitudinal de doi pilaștri corintici, având la partea superioară un fronton cu arcaturi în plăci de ghips cu motive florale. Sub arcaturi se află dispuse o fereastră în formă de rozetă și două ferestre largi cu decorații de factură neoclasică. [7] Zidurile sunt susținute de trei contraforturi, doi în dreptul naosului (unul pe latura sudică și unul pe latura nordică) și un picior de contrafort în axul absidei altarului.
În interior a fost eliminat zidul de o mare grosime care separa pridvorul inițial de pronaos, el fiind înlocuit cu trei arce care se sprijină pe două rânduri de coloane dorice masive.
[modificare]Pictura bisericii
Pentru detalii, vezi: Nicolae Grigorescu.
Iisus rugându-se în grădina Ghetsimani - pictură de Nicolae Grigorescu.
Sfânta Treime - pictură de Nicolae Grigorescu.
Mănăstirea Agapia este renumită pentru pictura interioară a bisericii, operă a celebrului pictor român Nicolae Grigorescu (1838-1907). [8]
Petrecând iarna în Munții Neamțului și nevoit să-și câștige singur traiul, pictorul se va înțelege cu un negustor din Piatra Neamț să-i pună la loterie (o practică frecventă la acea vreme) una dintre cele mai reușite icoane și s-o expună în vitrină, ceea ce avea drept consecință un adevărat succes. O altă icoană o trimite Taveftei Ursache, stareța Mănăstirii Agapia, pe care o cunoscuse cu prilejul bolii lui Iosif Gheorghian (dintr-o altă versiune reiese că stareța ar fi avut ocazia să vadă chiar lucrarea expusă la loterie). Frumusețea icoanei și renumele de care se bucura Grigorescu în calitate de meșter zugrav o determină pe aceasta să-i încredințeze decorarea murală a întregii mănăstiri, care avea o suprafață de aproape 2.000 de metri pătrați, contra sumei de 2.000 de galbeni, și a „trei odăi de șezut”. Contractul a fost semnat la 2 aprilie 1858 și prevedea un termen de cel mult șase luni pentru terminarea lucrărilor. Tânărul își asuma o serie de îndatoriri speciale cum ar fi aceea de a zugrăvi icoanele de pe catapeteasmă „chiar cu mâna me” sau de a face icoanele împărătești pe o „tablă de aramă ce ni se va da de monastire” și își lua drept ajutoare pe meșterul italian Luis Girardelli, zugrav de ornamente, și pe fratele său Ghiță, cu care mai lucrase, de altfel, și în alte ocazii. Așa cum mărturisește artistul, sarcina pe care și-o asumase era foarte dificilă și de multe ori simțea nevoia unei evadări din presiunea muncii anevoioase și pentru a-și alunga tensiunea și oboseala în mijlocul binecuvântat al copacilor, al florilor și al oamenilor.
Se știe că Grigorescu a fost încă din tinerețe un „vânător” de priveliști, colindând uneori prin sate, văi și dealuri cât era ziua de lungă, în încercarea de a cuprinde cu privirea și apoi cu pensula cât mai mult din frumusețea peisajului românesc și de a cunoaște cât mai adânc sufletul omului simplu, trăind în mijlocul naturii, în acord cu ritmurile secrete ale trecerii anotimpurilor. În realizarea figurilor de sfinți, artistul s-a inspirat din chipurile țăranilor și țărăncilor din satele vecine, din cele ale călugărițelor de la mănăstire sau ale vizitatorilor. [9] Istoricii de artă presupun că pictura murală „Proorocul Daniil” ar fi de fapt un autoportret al artistului. [10]
Între anii 1858-1860, Grigorescu a pictat interiorul bisericii într-un stil laicizant realist inspirat din compozițiile vestiților pictori ai Renașterii: Tizian, Rafael Sanzio, Rembrandt, Bartolomé Murillo, Leonardo da Vinci etc. [9] La Agapia, atât icoanele, cât și pictura murală, se dovedesc de o calitate superioară, rezultat al contactului, fie și indirect, cu arta marilor creatori din trecut, din care tânărul a știut să tragă învățăminte. Lucrate minuțios, cu multă siguranță și îndemânare, icoanele ating perfecțiunea tehnică, câteva dintre ele (Maica Domnului, Iisus) fiind catalogate drept opere capitale ale stilului neoclasic în arta românească.
În ceea ce privește pictura murală, s-a spus că vastele compoziții ce acoperă partea de deasupra pereților, bolțile, cupolele, pandantivii și arcurile ce separă diversele părți ale bisericii reprezintă o formă de artă nemaiîntâlnită la noi până atunci. Departe de a avea statutul unor reluări la dimensiuni mai mari ale scenelor ori ale icoanelor catapetesmei, ele tind să devină tablouri de importanța celor pe care artistul le studiase prin intermediul gravurilor. Tendința realistă în zugrăvirea chipurilor de sfinți este din ce în ce mai evidentă și Grigorescu lucrează în continuare după modele vii, ce-i oferă, după cum el însuși spune, „figura și atitudinea cerută”. În acest sens, i se recunoaște meritul de a fi adaptat stilul neoclasic la propria-i viziune, de a-i fi conferit o notă personală, de a-l fi „umanizat”, de unde și marea deosebire față de pictura bisericească lipsită de viață a unui Constantin Lecca, Mișu Popp sau Gheorghe Tăttărescu.
Pe de altă parte, Nicolae Grigorescu va organiza, la rugămintea maicilor, o mică școală de desen, potrivit relatării stareței dintr-o scrisoare oficială.
Munca de pe schele a fost o vreme întreruptă, deoarece meșterul alerga zilnic în oraș pentru a se ține la curent cu mersul evenimentelor, iar când se întorcea, în loc de sfinți, realiza desene patriotice.
După terminarea lucrărilor de la Agapia, dorința de a pleca la studii în străinătate va pune definitiv stăpânire pe sufletul artistului.
[modificare]Necropolă
În pereții laterali ai bisericii, din pridvorul inițial (astăzi aflat în pronaos) se află o nișă cu ancadramente din piatră sculptată, unde au fost descoperite mormintele ctitorilor: hatmanul Gavriil Coci, soția sa Liliana și fiica lor Safta. Ulterior, în acest mormânt au fost depuse osemintele arhiepiscopului Ghedeon și ale schimonahiei Elisabeta Costachi (stareța mănăstirii și sora mitropolitului Veniamin Costachi).
Publicat de :Colotin Sebastian:Monastery Agapia-Neamț
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu