Monastery Ciolanu

Mânăstirea Ciolanu din Buzau

Un filmuleț cu fotografi si înregistrare video cu Mânăstirea Ciolanu: 

ISTORIC:::

Manastirea Ciolanu este localizata la aproximativ 25 de kilometri de Monteoru, pe drumul local direct prin Vernesti, si la aproximativ 45 de kilometri daca se ocoleste pe soseaua principala prin Buzau. Ca reper pe harti se poate lua localitatea Magura, manastirea fiind plasata in imediata vecinatate (peste drum) a Taberei de Sculptura de la Magura.

Aceasta manastire este singura dintre asezarile monahale aflate in judetului Buzau atestata documentar inca din secolul al XVI-lea. Are doua biserici, situate la o distanta de 100 de metri intre ele. Aici exista si un muzeu unde pot fi admirate icoane, unele pictate de Gheorghe Tattarescu prin anul 1886, obiecte de cult si vesminte religioase.

Dupa traditie, manastirea ar fi fost ctitorita de Doamna Neaga la anul 1590, desi alte izvoare indica drept ctitori, la anul 1568, pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu si Dragomir Sorescu din Vernesti.

Cladirea bisericii din vale dateaza din 1828, fiind cladita de episcopul Chesarie al Buzaului. Biserica din deal este mai veche si mult mai interesanta. Intrarea sobra, impozanta, casutele care formeaza incinta manastirii, biserica mare si cimitirul in miniatura si linistea formeaza un tot unitar.

Numele acesta de Ciolanu vine, cel mai probabil, de la oasele unor sihastri care au fost descoperite in aceasta poiana. Se pare ca aici si-au gasit refugiul cativa calugari scapati din Bizantul care fusese ocupat de turci, in secolul al XV-lea.

Biserica veche, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicata de Doamna Neaga, sotia lui Mihnea Turcitul, in anul 1589. Era in timpul unei invazii, si Doamna Neaga, impreuna cu cei 5 copii ai sai, s-a refugiat in vatra de sihastrie ce functiona aici.

Unul dintre copii a murit si, dupa toate probabilitatile, ale lui sunt oscioarele ce-au fost gasite, dupa multa vreme, ingropate in dreapta bisericii. Initial, biserica era fara turle si fara pronaos. Timpul s-a scurs peste rugile si truda monahilor din dealul Ciolanului.

In secolul al XVII-lea, dupa obiceiul epocii, manastirea a fost inchinata, vremelnicul beneficiar al actiunii fiind lavra Rusicon, din Grecia. Evident, pustiirea si-a facut simtita prezenta, la scurt timp dupa aceea, stiut fiind ca proasta administrare a grecilor a surpat multe dintre ctitoriile romanilor.

Culmea, un strain avea sa redea Manastirii Ciolanu stralucirea spirituala pierduta.Sfantul Vasile de la Poiana Marului, "de neam din Malo-Rusia", a adus aici, in anul 1763, un numar de 12 monahi moldoveni si munteni. De ce tocmai 12? Pentru ca marele staret, reorganizatorul vietii calugaresti de la noi - impreuna cu Paisie de la Neamt - considera ca numarul 12 este ideal pentru a inchega o obste monahala puternica, unita.

Anul 1766 este pastrat in arhivele manastirii ca reperul cronologic ultim al Evului Mediu, atunci cand manastirea beneficiaza de un tardiv hrisov domnesc. Dupa aceasta, Ciolanu dispare aproape un secol din scriptele istoriei scrise, obstea presupunandu-se a fi risipita.

Anul 1825 este important pentru Ciolanu, caci Episcopul Chesarie al Buzaului incepe ridicarea marii biserici, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel. De atunci, din prima jumatate a secolului al XIX-lea si pana la Decretul 200 din anul 1959, obstea de aici a numarat intre 80 si 100 de vietuitori.

Printre acestia, renumiti pentru talantii lor au fost: Varlaam Protosinghelul, marele compozitor de muzica psaltica, mort in anul 1849 si ingropat in cimitirul manastirii; Gherontie Schimonahul, mutat la Domnul in anul 1952, cel ce a cules nenumarate manuscrise cu texte patristice, a tradus texte filocalice - inaintea parintelui Staniloae - printre care "Introducerile" Sfantului Vasile de la Poiana Marului; apoi parintele Dometie Manolache, buzoian de loc, cel care prin ravna lui a reinviat Manastirea Ramet din Ardeal.

Parintele Dometie - un posibil sfant contemporan - a venit cu cateva maici de la Ramet la Manastirea Ratesti - aproape de Ciolanu - unde functiona o scoala de maici, pentru deprinderea corecta, profunda, a vietuirii monahale.

Aceasta enumerare succinta trebuie sa-l includa si pe arhim. Neofit Smarandoiu, cel care a pastorit manastirea timp de aproape 30 de ani (1967-1997) si care a construit multe corpuri de chilii, a organizat muzeul etc.

La Manastirea Ciolanu sunt adapostite si multe dintre icoanele realizate de Tattarescu, nepot al lui Nicolae Teodorescu Pitarul, cel ce a zugravit biserica mare si care a condus scoala de pictura de la Buzau, pe la jumatatea secolului XIX.

Apoi, singura icoana bizantina a manastirii, pictata la Athos, ce il infatiseaza peSfantul Gheorghe, sau o copie - din 1925 - a icoanei Maicii Domnului cu Pruncul de la Dalhauti.

Tot aici gasim un semn de pretuire din partea Patriarhului de Constantinopole, Ioachim al IV-lea, datat in anul 1909; acest Patriarh a fost cel care, la anul 1885, a temeinicit autocefalia Bisericii Ortodoxe din Vechiul Regat

Din Grecia, in jurul anului 1830, au fost aduse la Ciolanu moastele mai multor sfinti, care se afla intr-o racla, in biserica mare. Astfel, manastirea se bucura de ocrotirea Sfintilor Gheorghe, Mercurie, Pantelimon, Haralambie, Trifon, Eftimie, Ignatie, Acachie, Neofit si Parascheva. Aici isi petrecea timpul si marele patrolog I. G. Coman. Pe timpul verii isi petrecea vremea studiind cu ucenicii sai. Dar pe atunci lavra buzoiana era populata cu aproape 100 de calugari.

Chiar langa manastire, pe terenurile acesteia, a functionat, in ultimele decenii ale secolului XX, tabara de sculptura de la Magura.            Publicat de Colotin Sebastian

Monastery Bolintin Vale

Mânăstirea Bolintin Vale: Jud.Giurgiu

Hram: Buna Vestire (hramul manastirii); Sfantul Mina, Sfantul Nectarie (hramul bisericii din lemn, singura existenta in manastire deocamdata)

Acces: din A1 Bucuresti-Pitesti, de ia indicatorul spre Bolintin Vale (17 km din Linia de Centura), DJ 601 si DL spre SV10,5 km pana la manastiree, situata langa padurea Bolintin-Malu Spart.

MĂNĂSTIREA ,,BUNA VESTIRE” DIN PĂDUREA CEA MARE DE LA BOLINTIN

În Muntenia a existat un spaţiu geografic, în jurul oraşului Bolintin-Vale, care s-a aflat, de-a lungul istoriei, la răscruce de drumuri şi hotare ale judeţelor Vlaşca, Teleorman, Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu. Locul acesta, ca într-o adevărată ,,ţară a râurilor”, este scăldat de apele Sabarului, Argeşului, Ilfovăţului, Neajlovului şi Dâmbovnicului. Cercetări arheologice evidenţiază faptul că pe acest colţ de rai românesc, situat cândva în plin codru al Vlăsiei, au existat comunităţi omeneşti, din cele mai vechi timpuri. Pe aici au dăinuit peste secole şi numeroase lăcaşuri ale credinţei noastre ortodoxe. Sfinte biserici sunt şi acum, dar despre aşezările monahale ce au existat în această parte a Munteniei, se mai păstrează puţine informaţii.

se cunoaşte că a fost ctitorită de Pilea logofătul în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân şi a fiului său, Mihail. O trimitere clară la ctitorul sfântului lăcaş apare în hrisovul dat de Alexandru Aldea Coconul pentru mănăstirea „ce se numeşte Bolintinul… care a fost făcută din temelia ei de răposatul Pilea logofătu.”

La 15 martie 1433, Alexandru Aldea emite primul hrisov care atestă existenţa mănăstirii.„1433 (6941) Martie- Târgovişte- Hrisovul lui Alexandru marele voievod, ce-l da mănăstirii din Pădurea cea Mare, unde este Bunavestire, peste apa Argeşului, împotriva Bucşanilor, ca să-i fie satu ce sa numeşte Bolintinu jumatate, i proci”.
Mănăstirii de la Bolintin i s-au făcut danii şi întăriri de moşii care s-au întins mai ales peste satele Ogrezeni, Malu-Spart, Bucşani şi Bolintin, când treci apa Argeşului, pe valea râului Ilfovăţ, până în apa râului Răstoaca (Sabar). Aceste moşii le întâlnim pe rând în hrisoavele date cu blestem de domnii Ţării Româneşti, ca fiind ale mănăstirii.

Datorită situării ei într-un loc cu pământuri mănoase, mănăstirea, pentru o lungă perioadă de timp, a dus o existenţă prosperă, adăpostită fiind şi în mijlocul pădurii de la Bolintin sau Pădurea cea Mare.
După domnia lui Mihai Viteazul, în anul 1605, sub ameninţarea turcească crescândă, călugării de la mănăstirea Buna Vestire au îngropat odoarele mănăstirii. Nu se ştie dacă au fost scoase la lumină vreodată. Din hrisovul lui Radu Vodă Şerban aflăm că, dorind să întărească moşiile mănăstirii, menţionează că „hârtia de danie s-a pierdut împreună cu multe scule şi unelte ale sfintei mănăstiri, carele au fost îngropate”, după mărturia egumenului şi a călugărilor.

La 2 marie 1626 luăm la cunoştinţă de starea Mănăstirii din Pădurea cea Mare, care „au sărăcit” şi de aceea „au găsit cu cale măria sa Alexandru Coconul, de au închinat-o la numita mănăstire Simon Petra cu toate satile şi morile şi cu viile şi cu toate bucăţile şi cu tot venitul”. Tot la această dată, 2 martie 1626, trece sub dependenţa Mănăstirii Mihai-Vodă de la Bucureşti.
Din anul 1651, moşiile mănăstirii sunt preluate de Mănăstirea Mihai-Vodă de la Bucureşti, dar abia din 1747 va intra de drept în posesiunea pământurilor fostei mănăstiri de la Bolintin prin „poruncă domneascăDovada că aici a fost Mănăstirea Buna Vestire şi, în mod sigur, o parte a moşiei stabile a Mănăstirii Mihai-Vodă este faptul că, din bătrâni, se transmite denumirea locului Mihai-Vodă, aflate din spusele bunicilor, ştiute de la străbunici, dar atestate şi de documentele primăriei Bolintin-Vale. Mulţi bolintineni mai susţin, încă, şi în zilele noastre, că pământurile familiilor lor au fost cumpărate de la călugări greci, iar acestea se aflau peste Argeş, la Mihaiu-Vodă.”, pe care le va administra până la secularizarea averilor mănăstireşti în 1864.

La poalele pădurii se află valea din care izvorăşte râul Ilfovăţ. Nu departe, mergând chiar pe jos, se ajunge la fâneţele de pe lângă râul Neajlov, cu foarte mare vechime în zonă. Totodată, pe Neajlov a existat şi există încă o moară care a aparţinut mănăstirii. Pe lângă valea de unde izvorăşte râul Ilfovăţ, se întindeau pajiştile, tarlalele mănăstirii, care au fost„lăsate cu blestem” de domnitori, păzite de arendaşi, iar astăzi nu sunt revendicate de nimeni.
Pentru cel care cunoaşte împrejurimile Bolintinului nu există în zonă un loc mai pitoresc şi mai bogat. Acest loc este scăldat parcă într-o lumină cerească, iar peisajul înconjurător te uimeşte printr-o frumuseţe neîntâlnită în zonă.

La poalele pădurii se află valea din care izvorăşte râul Ilfovăţ. Nu departe, mergând chiar pe jos, se ajunge la fâneţele de pe lângă râul Neajlov, cu foarte mare vechime în zonă. Totodată, pe Neajlov a existat şi există încă o moară care a aparţinut mănăstirii. Pe lângă valea de unde izvorăşte râul Ilfovăţ, se întindeau pajiştile, tarlalele mănăstirii, care au fost„lăsate cu blestem” de domnitori, păzite de arendaşi, iar astăzi nu sunt revendicate de nimeni.
Pentru cel care cunoaşte împrejurimile Bolintinului nu există în zonă un loc mai pitoresc şi mai bogat. Acest loc este scăldat parcă într-o lumină cerească, iar peisajul înconjurător te uimeşte printr-o frumuseţe neîntâlnită în zonă.

La poalele pădurii se află valea din care izvorăşte râul Ilfovăţ. Nu departe, mergând chiar pe jos, se ajunge la fâneţele de pe lângă râul Neajlov, cu foarte mare vechime în zonă. Totodată, pe Neajlov a existat şi există încă o moară care a aparţinut mănăstirii. Pe lângă valea de unde izvorăşte râul Ilfovăţ, se întindeau pajiştile, tarlalele mănăstirii, care au fost„lăsate cu blestem” de domnitori, păzite de arendaşi, iar astăzi nu sunt revendicate de nimeni.
Pentru cel care cunoaşte împrejurimile Bolintinului nu există în zonă un loc mai pitoresc şi mai bogat. Acest loc este scăldat parcă într-o lumină cerească, iar peisajul înconjurător te uimeşte printr-o frumuseţe neîntâlnită în zonă.

textul: Gabriela Dan

Publicat de Colotin Sebastian

Monastery Zosin

Mânăstirea Zosin

La numai un an dupa reinfiintarea schitului, parintele, cu ucenicii sai, a inceput sa ridice noua manastire, inchinata Adormirii Maicii Domnului. Manastirea cea noua este mareata si frumos impodobita, atat pe interior, cat si pe exterior. Catapeteasma, stranele si toate celelalte obiecte din lemn au fost lucrate de fratele mai mare al parintelui, Alexandru. Usor usor au luat fiinta si alte cateva incaperi, pentru chilii, pentru bucatarie si sala de mese (trapeza, pentru magazii si clopotnita.

Biserica cea noua a Manastirii Zosin a fost sfintita in data de 26 septembrie 1993, tot de acela care a si luat initiativa reinfiintarii ei, anume de Preafericitul Daniel. In numai trei ani, biserica cea noua a fost pictata in intregime, iar incalzirea incaperilor a fost si ea savarsita.

Dupa trecerea la Domnul a Parintelui Firmilian, la conducerea duhovniceasca a Manastirii Zosin i-au urmat Parintii Iosif Grigore, fost staret la Manastirea Cozancea, si Teodosie Plesca. Datorita unor miscari de teren, nevoitorii din Zosin au inceput deja construirea unei noi biserici, la mica distanta drumul national ce leaga Targu Frumos de Botosani, mai la deal de locul initial.

Mănăstirea Zosin este o mănăstire ortodoxă din România, situată în satul Bălușeni din comuna omonimă (județul Botoșani). Ea se află amplasată într-o zonă pitorească, într-o poiană aflată într-o pădure (la o distanță de aproximativ 15 km sud de municipiul Botoșani).

Ansamblul Mănăstirii Zosin (Schitul Zosin) a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2004, având codul de clasificare BT-II-a-B-01948 .

Scurt istoric

Biserica a fost ridicată în anul 1779 de șetrarul Tudorache Bașotă. Deasupra ușii de la intrare se află o inscripție săpată în lemn cu caractere chirilice, în fermecătorul grai local de epocă, cu următorul text:„Această sfăntă beseric[ă] esti făcută de dumnalui șătrarul Tudurachi Bașuta, care să cinstești hramul Adormire Preasfinti Născatori de Dumnizeu, în zile mări sale Costandin Muruz, Vo[i]vod, în an 1779 august 1”.

Pereții bisericii au fost tencuiți în exterior și în interior, fiind pictată în 1834 direct pe lutul care acoperă nuielele. Acoperișul bisericii este din șindrilă, fiind refăcut de câteva ori.

Legea secularizării averilor mănăstirești din 1863 a dus la deposedarea mănăstirii de moșiile deținute, iar Schitul Zosin a fost desființat. Biserica s-a ruinat în secolele XIX-XX; în lucrarea "Botoșanii în 1932. Schiță monografică", se menționează că schitul lui Zosim este în ruină în pădurea Bălușeni. Biserica a fost reparată prin anii 1944-1945.

În anul 1990, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei a dispus reînființarea vechiului așezământ monahal Schitul Zosin și l-a numit ca stareț pe tânărul ieromonah Firmilian Ciobanu (1968-1997) de la Mănăstirea Cozancea. Acesta era din părțile locului, fiind născut în satul Dracșani (comuna Sulița).

Starețul Firmilian a săvârșit prima Sf. Liturghie la 8 septembrie 1990 în biserica de lemn veche și dărăpănată. În anul 1991, el a început construirea unei noi biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, cu ajutorul a trei frați și al credincioșilor din raza municipiului Botoșani. Catapeteasma, stranele și tâmplăria au fost confecționate de fratele său mai mare, Alexandru Ciobanu . S-au mai construit apoi o casă monahală cu 10 camere, inclusiv trapeza, o bucătarie, o magazie și camere de oaspeți, după care a urmat turnul clopotniță din piatră (cu două clopote mari) și toate anexele gospodărești. Noua biserică a fost sfințită la data de 26 septembrie 1993 de către mitropolitul Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu această ocazie, ieromonahul Firmilian a fost hirotesit protosinghel.

Protosinghelul Firmilian s-a înscris în anul 1994 la Seminarul Teologic "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamț (el neavând absolvită decât o școală profesională) pe care l-a frecventat timp de trei ani. În vara anului 1996, biserica a fost pictată în interior și s-a instalat o centrală termică pentru biserică, trapeză, bucătărie și casa monahală.

La 29 ianuarie 1997, în ajunul sărbătorii Sf. Trei Ierarhi, protosinghelul Firmilian Ciobanu, stareț și ctitor al Mănăstirii Zosin, a murit la vârsta de numai 29 ani, într-un tragic accident rutier petrecut în apropierea Botoșaniului. A fost înmormântat în curtea mănăstirii, la slujba de înmormântării luând parte PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și peste 1.000 de credincioși, monahi, preoți și monahii, printre care și mulți stareți de la mănăstirile din județele Botoșani, Iași și Suceava.

Starețului Firmilian i-au succedat ca stareți protosinghelul Iosif Grigore (fost stareț la Mănăstirea Cozancea) și ieromonahul Teodosie Pleșca (1999-...). 

În scopul facilitării accesului către mănăstire, s-au făcut o serie de excavații în dealul din preajmă, pământul fiind mutat mai la vale, iar cu o parte din el s-a acoperit un iaz. Aceste lucrări au dus la destabilizarea terenului, producându-se alunecări de teren și apărând crăpături în chiliile călugărești și anexele gospodărești. Călugării de la Zosin au început construirea unei noi biserici, aproape de drumul național Târgu Frumos-Botoșani, dorind să mute mănăstirea pe deal.

Poze cu Mânăstirea Veche  Zosin 

 
Publicat de Colotin Sebastian

Monastery Tutana

Manastirea Tutana 

Un mic Documentar cu Mânăstirea Tutana din Argeș 

Istoric:

Manastirea Tutana, asezata la marginea satului cu acelasi nume, poarta hramul Cuviosul Atanasie Athos. Perioada dintre sfarsitul secolului al XIV-lea si inceputul celui de al XV-lea, reprezinta monumentul zidirii primei Biserici Tutana, cu arhitectura asemanatoare celei de la Vodita, Tismanei si Bisericii Stelea din Targoviste. Pe locul manastirii de astazi, in secolul al XIV-lea existand o sihastrie de calugari. Cei dintai sihastri de aici erau de la Cotmeana care, la randul ei era inchinata unor manastiri de la Muntele Athos, poate chiar Marea Lavra. Acest lucru este sugerat, printre altele, si de faptul ca Vlaicu Voda avea legaturi cu Marea Lavra careia ii doneaza o icoana care s-a pastrat pana in zilele noastre, reprezentandu-l pe Sfantul Atanasie al Athonului. 

Inainte de 1377, sfarsitul domniei lui Vlaicu Voda, Sihastria Tutana este transformata in manastire cu viata de obste dar este atestata documentar abia la 1497.

Intre anii 1456 si 1474, manastirea Tutana obtine de la Mogosel, fiul lui Jupan Mogos, ocina de la Micesti pe care o schimba impreuna cu ocina proprie tot din Micesti in timpul lui Basarab cel Tanar cu parti din Alboteni si Hururez. In timpul domniei lui Basarab cel Tanar - 1477 - 1482 - se face un schimb de proprietati intre Manastirea Tutana si Lumota si Cernat. In continuare, sub domnia lui Vlad Calugarul - 1481-1482 - ginerele domnitorului cotropeste satul Mogosesti din Arges si il daruieste Manastirilor Cotmena si Tutana in schimbul a trei parti din Rusii de Vede.

La data de 1 aprilie 1497 avem prima atestare documentara a Manastirii Tutana intr-un act de intarire de stapanire dat de Radu cel Mare. Acelasi act este intarit odata in plus si printr-un hrisov dat in Bucuresti la 7 decembrie 1543 de Radu Paisie Manastirii Tutana si fiilor lui Lumota si Cernat, Vlaicu si Retea. Mihnea cel Rau este cel despre care stranepotul sau, Radu Mihnea, pomeneste la 1621 ca ar fi ctitor la Tutana. Exista inscris ca Mihnea cel Rau a recladit incinta ridicand probabil si o casa domneasca in anul 1508.

In 1582 biserica manastirii este refacuta de Mihnea Turcitul, lucrarile fiind continuate de Mihai Viteazul. In secolele XVII-XVIII ajunge metoc al manastirilor Radu Voda si Ivir. Noul ctitor al acesteia, Mihnea Turcitul, scrie in pisania pusa cu aceasta ocazie: "Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, Amin. Iata dar eu robul stapanului meu Iisus Hristos, io Mihnea Voievod, din mila lui Dumnezeu domn a toata Tara Romaneasca, fiul marelui si prea bunului Alexandru Voievod am bineovit domnia mea la aceasta fapta sa fac bine acestei cinstite manastiri numita Tutana, unde este Hramul preacuviosului si purtatorului de Dumnezeu parintele nostru Atanasie de la Atos. Si s-a inceput din luna iulie 9 zile, luni si s-a sfarsit in luna septembrie 10 zile luni, in anul 7091 -1582- si temelia 17, epacta 7 crugul soarelui 7, lunii 4, numarul de aur 6, indiction 11. Si eu robul si ispravnicul jupanul Mihai Ban." Se pare ca in cele 62 zile cat a durat santierul nu au fost refacute decat Biserica si turnul de acces din coltul sud-vestic al incintei.

In anul 1613, Radu Voda Mihnea, nepotul lui Alexandru Mircea -ctitorul de la 1568- si fiul Mihnea Turcitul incepe lucrarile de refacere a manastirii aruncata in aer de Sinan Pasa la 1595. Biserica pe planul celei a Manastirii Argesului e data in functie la 1614 si sfintita de Chiril Lucaris patriarhul Constantinopolului. Ea e inchinata Manastirii Ioan de la Sfantul Munte. La data de 2 iunie 1621 Radu Mihnea inchina Manastirea Tutana Manastirii Radu Voda din Bucuresti. El va rectitori si cladirile incintei Manastirii Tutana intre anii 1620-1621. Tot in acest an, Radu Mihnea va da un hrisov de intarire a mosiilor Manastirii Tutana. 

Intre anii 1774 si 1777 are loc constructia turnului clopotnita de pe latura de est a incintei, folosit si azi ca turn de intrare. Tot acum se inconjoara biserica cu 16 contraforti. La 1838 acesti contraforti se inlocuiesc de altii aproape identici dar legati sub nivelul terenului de o centura ce incinge biserica pe contur si care constituie soclul contrafortilor. La cutremurul mare din 1838 are loc prabusirea turlelor si boltilor originare si reconstruirea lor din lemn conform contractului. Se adauga bisericii si un pridvor.In anul 1860 pictorul H.Trenk executa trei picturi ale manastirii. In cea reprezentand imaginea interioara a manastirii se vad chiliile sudice cu sala, grajdul din capul lor pe latura estica a incintei, turnul de intrare si chiliile de pe latura nordica a incintei. Noi reparatii au loc in anul 1883, caci "devenind in ruina, locuitorii din satul Tutana au inceput in anul 1883 la executarea reparatiilor urmatoare: acoperisul, turlele si pictura bisericii, nefiind niciodata pictata". Pictura a fost executata de C.Petrescu din Craiova. Toate reparatiile s-au terminat la 30 octombrie 1885.

Dupa secularizarea manastirilor, la 1864, a fost parasita si ruina s-a instalat repede. Fara acoperis, cu zidurile macinate de vanturi si ploi, cu pictura complet degradata, ea a reintrat in atentia credinciosilor in 1987 cand Episcopia Ramnicului si Argesului a sprijinit lucrarile de restaurare si consolidare a frumoasei biserici care nu trebuia sa se piarda.

In anul 1942, ajungand iarasi in ruina, s-a refacut pictura in general. Reparatia si refacerea picturii s-a executat de pictorul Teodor Petrescu, fiu al acestei comuni la 6 septembrie 1942. Biserica este o constructie in forma de cruce, masiva, din caramida. Intrarea se face prin partea de vest, printr-o usa grea de stejar, imbracata in exterior cu tabla de arama. Spatiul este compartimentat clasic: pronaos, naos, altar. 

Acesta prezinta o fereastra la rasarit, fiind despartit de naos prin catapeteasma de zid. Absidele naosului sunt luminate fiecare de catre trei ferestre, iar deasupra se inalta o turla mare, dechisa, octogonala, avand si ea ferestre inalte. Cate doua ferestre prelungi se afla de asemenea intr-o parte si alta a pronaosului deasupra caruia se inalta alte doua turle, asemanatoare celei amintite.

Exteriorul este inconjurat de un brau median avand deasupra si dedesubt cate un rand de caramizi formand dinti de ferastrau. Ambele registre sunt decorate cu firide iar in exteriorul zidului exista o caramida misterioasa care are pe ea o schita reprezentand un personaj ciudat imbracat, semanand cu un extraterestru.

In anul 1988 Manastirea Tutana este trecuta in lista monumentelor istorice si de arta, fiind publicata in "Revista muzeelor si monumentelor".

Pictura interioara, in fresca, a fost realizata intre 1991-1996 de Savu Ioan din Sapata, Arges. Deasupra pisaniei este pictata biserica tinuta in maini de doi ingeri. Tablourile votive ni-i prezinta pe Ghenadie, episcopul Argesului, pe P.S. Calinic al Argesului si pe Mihnea Turcitul la 1589.

Publicat de Colotin Sebastian