Monastery Agafton

Mânăstirea Agafton din Botoșani 

 

 

 

 

Mănăstirea Agafton este o mănăstire ortodoxă din România, situată în satul Agafton din comuna Curtești (județul Botoșani). Ea se află amplasată într-o zonă pitorească, pe culmea unui deal împădurit (la o distanță de 8 km sud-vest de municipiul Botoșani).

Istoric-

Întemeierea mănăstirii:Conform tradiției, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, zona unde se află astăzi Mănăstirea Agafton era acoperită de păduri seculare. Ieromonahul Agaton (popular Agafton) de la o mănăstire aflată "peste deal", pe care Al. H. Simionescu o identifica cu Mănăstirea Doamnei , ctitorită de Elena Rareș în anul 1552 și dispărută astăzi, se retrăsese ca pustnic, împreună cu doi ucenici, în pădurile din apropiere, unde se nevoiau câțiva călugări. Acolo a trăit ca sihastru timp de zece ani în post și în rugăciune, ajungând un duhovnic vestit în Ținutul Botoșanilor. 

În anul 1729, văzând că se adună frații în jurul lui, pustnicul Agafton „au mers în codrul ce este pe locul domnăsc la ocolul Botășenilor și au curățat pădure și și-au făcut mănăstioară cu chilii și și-au pus pomeți pe lîngă chilii" (după cum scrie domnitorul Grigore al II-lea Ghica într-un hrisov din 1 octombrie 1729).  Acest lucru este menționat și din Cartea Domnească din 13 octombrie 7262 (1753) din vremea lui voievodului Matei Ghica, citată în lucrarea lui Al. H. Simionescu, spunându-se acolo că Agafton „cu a sa silință și muncă a făcut curățiturã în pădure(a) Merei de ș-au făcut mănăstioarã cu chilii și ș-au pus și pomeți”. 

După o altă legendă relatată de stareța Ambrozia Hrițuc, sihastrul Agafton s-a rezemat într-o zi de un stejar falnic din pădurea Baisa și din interiorul său a auzit glasuri îngerești cântând Troparul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. El a construit o biserică din trunchiul acelui copac. Până la ridicarea schitului, pustnicul a dormit într-un bordei, sub pământ. 

Într-o poieniță din mijlocul pădurii, pustnicul Agafton (de la numele căruia provine și denumirea mănăstirii) a construit o biserică de lemn, cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil". Așezământul monahal a fost cunoscut la început sub numele de „Sihăstria lui Agafton". Schitul s-a extins în timp pe culmea dealului și pe coastele sudicã și nordicã ale versantului din localitatea Agafton, la marginea pădurii Baisa.

Schitul întemeiat de Agafton a avut obște de călugări până la începutul secolului al XIX-lea.

După alegerea ca mitropolit al Moldovei a lui Veniamin Costachi (1803-1842, cu întreruperi), a avut loc o reorganizare a activității monahale din Moldova. În anul 1803, acesta a înființat Seminarul de la Socola, mutând maicile de acolo la Mănăstirea Agapia (care avea pe atunci obște de călugări). Cum în acea perioadă existau în Moldova puține mănăstiri de călugărițe, în principal cele de la Agapia și de la Văratec, mitropolitul Veniamin Costachi a dispus prin 1814 transformarea Schitului de călugări de la Agafton în mănăstire de călugărițe, "unde au strălucit prin evlavie fiicele și văduvele boierilor de altădată, precum și toate acele fiice din popor ce au căutat o viață de liniște și reculegere", după cum relatează autorul singurei monografii cunoscute a mănăstirii, Al. H. Simionescu. 

Până la mijlocul secolului al XIX-lea, Mănăstirea Agafton s-a extins, devenind una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din Moldova. Aici au viețuit ca monahii numeroase fiice și văduve de boieri provenind din familii cu rol important în istoria țării: Pisoschi, Vârnav, Curt, Buznea, Codrescu, Radu, Herescu, Tăutu, Jian, Sevastos, Filipescu, Popovici, Manu, Grigoriu, Timuș, Hasnaș, Haret, Iurașcu, Bosie, Mavromati, Gafencu, Stamatopol etc. Printre monahiile de la Agafton sunt de menționat și cele trei mătuși după mamă ale poetului Mihai Eminescu: Fevronia, Sofia și Olimpiada Iurașcu, ultima dintre ele fiind, pentru o vreme, stareță a mănăstirii. Tradiția povestește că de multe ori în copilăria sa, poetul Mihai Eminescu venea pe jos, din Ipoteștiul său natal pentru a-și vizita mătușile.

Ca urmare a creșterii numărului de viețuitoare din mănăstire, bisericuța de lemn a devenit neîncăpătoare și s-a simțit nevoia unui lăcaș de cult mai mare. Între anii 1838-1843 a fost construită o biserică de zid, cu hramul "Pogorârea Sf. Duh", după planurile arhimandritului Veniamin Velișcu, prin osârdia stareței Agapia Curt.  În anul 1878 s-a construit un turn-clopotniță la vest de biserica nouă.

După desființarea schiturilor Balș, Unsa și Orășeni, călugărițele de acolo au fost transferate la Mănăstirea Agafton. În anul 1860, obștea mănăstirii era formată din 156 de călugărițe. 

În anul 1860, potrivit legii votată de Adunarea Electivă și sancționată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mănăstirea Agafton trebuia să se desființeze. În urma protestelor înaintate de călugărițe și de credincioșii din Botoșani către Ministerul de Justiție, Culte și Instrucțiune publică, hotărârea a fost anulată. În 1864, mănăstirea a înființat prima școală primară din sat. 

În 1872, protoierul iconom C. Lăzărescu a întocmit "Condica de toate Monahiile ce sî află în Monastirea Agaftonul, Plasa Târgului, Județul Botoșani, formată dupe ordinul Ministeriului de Culte no.8324 din 1872”. În document sunt înscrise toate călugărițele cu numele purtat, postul pe care îl ocupau, locul nașterii (comună și județ), vârsta, locul și anul în care s-au călugărit, fizionomia, semnele deosebite ce le posedă. În acel an, viețuiau la Agafton 158 de monahii, conduse de stareța schimonahie Susana Pisoschi.  În 1874, biserica "Sf. Arhangheli" a fost lărgită, construindu-se un pridvor. 

Maicile de la Agafton au participat ca infirmiere voluntare în timpul Războiului de Independență (1877-1878), îngrijind răniții pe front. Începând din 1913 Crucea Roșie a organizat la Agafton cursuri pentru pregătirea medicală a călugărițelor, iar în anul 1915, un număr de 18 călugărițe făceau practică prin spitale. În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), maicile au fost repartizate la mai multe spitale pentru îngrijirea răniților, iar cele rămase în mănăstire au lucrat de mână ciorapi și mănuși pentru soldați. În chiliile mănăstirești au fost adăpostiți aproape șase luni femei și copii refugiați din zonele ocupate. 

În anul 1912, mitropolitul Pimen Georgescu a înființat aici primul atelier mănăstiresc de covoare, unde lucrau 30 de eleve alese din obște.  În anii următori au fost înființate aici și alte ateliere: unul de tricotaj (1913) și unul de pânzărie (1922). În aceste ateliere nu lucrau numai călugărițe, aici fiind pregătite și fetele de săteni care terminau școala primară. Elevele școlii de meserii de la Agafton urmau trei ani de studii și încă trei ani de ucenicie, după care putea lucra ca maistre în ateliere de specialitate.

În decursul timpului, Mănăstirea Agafton a cunoscut o mare dezvoltare. Ea era renumită prin atelierele sale manufacturiere, specific monahale: țesătorie covoare, broderie, croitorie, tricotaj etc. Călugărițele locuiau în case asemănătoare celor de la Mănăstirile Văratec și Agapia. Prin poziția sa, mănăstirea a atras întotdeauna pe lângă pelerinii care veneau pentru închinare și rugă și o seamă de personalități cum ar fi: Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu ș.a.

Biserica "Sf. Arhangheli" a ars în anul 1921, ea fiind restaurată în 1957. În perioada 1955-1957, pictorul arhimandrit Vartolomeu Dolhan (1912-1980) a restaurat pictura bisericii "Pogorârea Sf. Duh" și a pictat în frescă pereții interiori ai bisericii de lemn.

Desființarea mănăstirii

Prin Decretul nr. 410/1959, Mănăstirea Agafton a fost desființată abuziv, maicile de aici fiind trimise pe la casele lor. În acea perioadă, aici viețuiau peste 300 călugărițe. 

În baza Decretelor 218/1960 și 712/1966, în clădirile mănăstirii a fost instalat Căminul de Bătrâni cu handicap Agafton care, prin Hotărârea Guvernului nr. 1161/1990, a trecut în subordinea Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap. În fostele chilii mănăstirești au fost cazați bătrâni cu handicap și bolnavi psihic. Căsuțele au ajuns într-o stare de degradare avansată și de insalubritate totală, acestea nefiind dotate cu instalații de apă și canal, motiv pentru care fiecare imobilizat la pat își avea hârdăul sub patul său. Astfel, unele chilii au trebuit să fie demolate, acestea constituind focare de infecție. 

După Revoluția din decembrie 1989, Mănăstirea Agafton a fost reînființată în martie 1991. Timp de mai mulți ani, Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a judecat cu autoritățile de stat pentru recuperarea drepturilor de proprietate. Astfel, prin Sentința civilă nr. 6341/28 octombrie 1994 a Judecătoriei Botoșani și prin Decizia nr. 996/19 octombrie 1995 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă, s-a restabilit și reactivat Mănăstirii Agafton dreptul de proprietate asupra terenurilor și căsuțelor (chiliilor) călugărițelor.

[modificare]Redeschiderea mănăstirii                                 

Începând din 1996 au sosit aici primele călugărițe trimise de la Mănăstirea Agapia; ele au locuit câțiva ani alături de bolnavi. Conviețuirea cu bolnavii a fost dificilă, maicile plângându-se că bolnavii le batjocoreau cu vorbe murdare, le loveau cu bulgări, tulburau slujbele, făcând multe alte necuviințe.

Maicile de la Agafton au cerut în instanță evacuarea bolnavilor din mănăstire. Deoarece era vorba de un caz umanitar, în chiliile călugărițelor locuind la acel moment 172 de bolnavi, din care 110 erau cronici nerecuperabili, neuropsihici și alcoolici, 50 imobilizați la pat, iar ceilalți, bătrâni abandonați de familie, nu s-a putut trece la o executare silită, din cauza lipsei fondurilor necesare pentru cumpărarea unui alt spațiu în vederea transferării căminului.

Ca urmare a deciziei de evacuare date de tribunal, unii angajați ai Căminului care erau din sat și riscau să-și piardă slujbele au încercat să împiedice mutarea căminului din clădirile mănăstirii. În aprilie 1998, 90 de săteni au trimis un memoriu mai multor instituții ale statului. Acea scrisoare era plină de acuzații grave la adresa călugărițelor. Maicile erau acuzate că au un comportament nepotrivit, că solicită taxe mari pentru oficierea de servicii religioase, că au risipit patrimoniul mănăstirii etc. În fața autorităților, majoritatea semnatarilor s-a dezis de acel memoriu, unii susținând că nu au semnat așa ceva, iar alții pretextând că erau beți și nu au știut ce semnează. Ancheta efectuată cu acest prilej a scos la iveală faptul că unii angajați ai căminului de bătrâni (șoferul Aristotel Ivașcu și Gheorghe Vlădeanu), susținuți de directorul Toader Jacotă, au mers pe ulițele satului, strângând semnături de la țărani sub pretextul înființării unei parohii în sat. 

Abia în decembrie 1999, Căminul de bătrâni cu handicap a fost transferat în comuna Leorda, într-un local nou amenajat prin grija mitropolitului Daniel Ciobotea.

În prezent, Mănăstirea Agafton se află într-un amplu proces de restaurare. Peste drum de poarta de intrare în curtea mănăstirii se află o tabără de copii.

Ansamblul mănăstirii

[modificare]Biserica "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil"

Biserica "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil"

Biserica "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil" a fost construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea de către pustnicul Agafton, fondatorul schitului. Ea este confecționată în totalitate din bârne groase de stejar.

După transformarea Schitului Agafton în mănăstire de maici prin 1814, bisericuța de lemn a devenit neîncăpătoare pentru comunitatea monahală în creștere. Astfel, între anii 1838-1843 a fost construită o nouă biserică de zid, cu hramul "Pogorârea Sf. Duh". Noua biserică a devenit biserica principală a mănăstirii, bisericuța din lemn preluând funcția de biserică de cimitir. Aici se află și mormintele celor trei mătuși după mamă ale poetului Mihai Eminescu: Sofia, Fevronia și Olimpiada Iurașcu, ultima dintre ele fiind, pentru o vreme, stareță a mănăstirii. Tradiția povestește că de multe ori în copilăria sa, poetul Mihai Eminescu venea pe jos, din Ipoteștiul său natal pentru a-și vizita mătușile.

Pereții interiori ai bisericii vechi au fost pictați în frescă în perioada 1956-1957 de către pictorul arhimandrit Vartolomeu Dolhan (1912-1980). Bârnele de stejar ale edificiului au fost placate cu scânduri vopsite în culoarea albastră. Lăcașul de cult este acoperit cu șindrilă. Biserica se află în prezent în faza de restaurare, înlocuindu-se acoperișul din șindrilă cu unul nou.

În prezent, în această biserică se slujește numai de sărbătoarea hramului. 

În jurul bisericuței se află cimitirul monahal unde sunt înmormântați călugării de demult și călugărițele. La intrarea în curtea cimitirului se află și un turn clopotniță de lemn.

Chiliile mănăstirești

În jurul mănăstirii Agafton există un adevărat sat călugăresc ca și la mănăstirile Văratec și Agapia. Casele mănăstirești de la Agafton au reprezentat, în majoritate, zestrea părintească a fetelor la intrarea în cinul călugăresc, iar din acest motiv se află case montane (de tipul celor din Bucovina), case tradiționale de la sfârșitul sec. al XIX-lea din zona Botoșanilor sau chilii sugerând modelul Mănăstirii Agapia. Unele case sunt monumente de arhitectură valoroase, realizate cu mijloace tradiționale, de către meșteri din zonele de proveniență ale maicilor.

Primele case au fost construite în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, când sihastrul Agafton si-a „făcut mănăstioară cu chilii”. Cele mai vechi case sunt cele grupate în jurul bisericii de lemn sau amplasate pe culmea dealului. În jurul bisericii de lemn sunt șase case călugărești amplasate la numai 10 m mai spre deal, formând un careu cu deschiderea către bisericã (spre sud), sau „bătrânele case călugărești” după cum le denumește Al. H. Simionescu. ^[17] Casele de pe deal se află de o parte și de alta a bisericii de zid, pe o alee largă, pe direcția vest – est.

Casele mănăstirești se remarcă prin prezența unor cerdacuri largi care sunt uneori prelungite pe lateralele construcției. Intrarea se face într-o tindă centrală, de unde are loc accesul în camerele casei, pe fiecare parte a tindei fiind plasate câte una sau două camere. Casele au un acoperiș.

Publicat de Colotin Sebastian 

Monastery Curchi

LIKE PAGE::::CLIC::-
http://www.facebook.com/Manastiri.Ortodoxe.Romane

Mânăstirea Curchi-

Republica Moldova 

Hram: Nașterea Maicii Domnului

Adresa: sat Curchi, corn. Vatici, jud. Orhei

Așezare: la 12 km V de Orhei, sau la 33 km N de Chișinau

Manastirea Curchi este una din cele mai insemnate monumente ale arhitecturii moldovenesti din Basarabia. Aceasta este situata in Codrii Orheiului ai comunei Vatici, din raionul Orhei, la o distanta de 14 kilometri sud vest fata de oras.

Manastirea are un trecut cultural si religios de peste doua secole, aceasta fiind considerata drept "cea mai frumoasa si mai vestita manastire din Basarabia", cum am amintit deja mai sus.

Ca ansamblu arhitectural aceasta s-a constituit in secolele XVIII-XIX, fiind compusa din doua biserici, noua cladiri cu chilii, o livada si un bazin de piatra. Biserica Sfantul Dumitru, construita in anul 1775 de catre Iordache Curchi, este un exemplu de stil neobizantin, iar biserica Nasterii Maicii Domnului, ridicata intre 1808 si 1810, este construita in stilul clasicismului, cu elemente de barocco.

Potrivit unor legende, aceasta a fost intemeiata de catre Stefan cel Mare.

Cronologic, istoria manastirii incepe in anii 1775, ajungand la mijlocul secolului al XIX-lea drept una din cele mai bogate, mai frumoase si mai mari manastiri din Moldova.

Manastirea a avut sase biserici:
- biserica de lemn Sfantul Dumitru, ridicata in 1775 de monahul Ioan Curchi si demolata dupa 1820
- biserica de piatra Nasterea Maicii Domnului, ctitorita in 1810 si demolata prin anii 1860
- biserica de iarna Sfantul Dumitru, zidita in 1844
- biserica de vara Nasterea Maicii Domnului, ridicata in 1872, considerata cladirea de capetenie a manastirii, redeschisa si sfintita la 21 septembrie 1993
- biserica cimitirului, cu hramul Toti Sfintii
- biserica de iarna Sfantul Nicolae, ridicata in anii 1936-1939 (nefinisata).

In anul 1958 puterea sovietica a izgonit calugarii, a distrus numeroase icoane si a ars literatura religioasa si artistica, ridicata la un total de aproape 4 mii de volume.Bisericile Nasterea Domnului si Sfantul Nicolae au fost transformate in depozite, biserica Sfantul Dumitru in club, iar Toti Sfintii in morga.

In anul 1959 pe teritoriul manastirii a fost construita o colonie de alienati, care a ajuns apoi spital de psihiatrie. Abia in anul 2002 complexul monastic Curchi a fost transmis in gestiunea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Biserica principala a manastirii, catedrala cu hramul Nasterea Maicii Domnului, a fost construita intre 1862-1872, dupa un proiect al arhitectului italian Bartolomeo Rastrelli. Executata in stil baroc, este cea mai inalta catedrala din Moldova - cupola de mijloc avand 57 de metri, este geamana cu Soborul Sfantul Andrei cel intai Chemat de la Kiev.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial a avut loc un incendiu, care s-a soldat cu arderea completa a picturii dinauntru si a catapetesmei poleite cu aur. Dupa un puternic bombardament, din cele patru clopotnite ale catedralei s-au pastrat doar doua.

Catapeteasma actuala, fara icoane, dateaza din 2000, fiind realizata de niste mesteri din Romania. Pictura catedralei s-a facut in anul 1943. Urmatoarele lucrari de reparatie au fost efectuate abia in 1993.

In preajma fostului altar, in exterior, am gasit o piatra funerara din textul romanesc al careia aflam urmatoarele cuvinte: Supt aceasta marmora odihneste trupul raposatului Arhimandrit ieroshimonah Chiril, proim protoi Manastirilor Rasca din Moldavia si Curchiu din oblastia Bassarabiei, carele la anul 1825. Martie 23 (de) zile au implinit obsteasca datorie, fiind in orasul Chisinaului.

La 15 februarie 2006, compania Teleradio-Moldova a organizat radiomaratonul "Manastirea Curchi: Din ruine spre inaltare". Acesta a fost un act de sensibilizare a opiniei publice, un indemn pentru crestini de a contribui financiar la renasterea acestui important monument de cultura si spiritualitate.

Tot ansamblul monahal de la Curchi este inconjurat de un zid inalt de piatra. Manastirea Curchi este unul dintre multele asezaminte romanesti aflate pe lista monumentelor de arhitectura UNESCO.

Publicat de Colotin Sebastian

Monastery Namaiesti

Mânăstirea Namaiesti , Argeș 

Documentar Video-1-Mânăstirea Namaiesti, Argeș

Hram: Intrarea Maicii Domnului in Biserica, Izvorul Tamaduirii

Acces: Bucuresti-Targoviste-Campulung-Muscel (DN 71, DN 72A, DC 19), 143 km. Manastirea Namaiesti se afla la intrarea in Campulung-Muscel dinspre Targoviste (68 km) si Brasov (80 km);

Adresa: sat Namaiesti, com. Valea Mare-Pravat, 117811, jud. Arges

Istoric:

Biserica manastirii este sapata in piatra, in stanca muntelui. Documentele istorice in legatura cu satul Namaiesti si cu manastirea Namaiesti atesteaza anii 1503-1547 in hrisoavele domnitorilor Radu cel Mare si Mircea Ciobanul. Biserica manastirii este considerata monument istoric din secolul al XIV-lea. Date exacte in legatura cu intemeierea manastirii si a bisericii sapata in piatra nu se cunosc. Insa, legendele transmise oral, din mosi stramosi, in satul Namaiesti, pomenesc chiar de numele domnitorului Negru Voda.

Tot traditia ne povesteste si despre ctitorul anonim al bisericii: Se zice ca un cioban pastea oile prin partea locului. Ajungand la stanca in care a fost apoi sapata biserica, ciobanul a facut un popas la poalele muntelui, la marginea padurii, pe aceasta piatra mare, ramanand cu oile aici peste noapte. Ciobanului i s-a aratat in vis Maica Domnului care i-a spus: “Scoala-te, sapa sub tine si vei gasi o icoana intr-o bisericuta de piatra. Aici vei face tu biserica in cinstea si slava Intrarii in Biserica a Sfintei Fecioare Maria, izvor de viata si de tamaduire”. Trezindu-se din acest vis ciobanul incepu sa sape cu ravna si dupa trei zile si trei nopti dadu de o bisericuta de piatra, in forma de pestera, cu icoane si odoare bisericesti.

Legenda spune ca icoana visata de cioban este chiar aceea care se afla in biserica noastra, in partea stanga si despre care se spune ca este Icoana cu Maica Domnului la Manastirea Namaiestifacatoare de minuni. Aceasta icoana o reprezinta pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus in brate. Pictura a fost deteriorata de vreme. Este considerata ca una dintre cele mai vechi icoane nu numai din tara ci si din intreaga crestinatate. Se presupune ca a fost zugravita de catre Sfantul Apostol si Evanghelist Luca.

Se mai presupune ca biserica din grota, sapata in piatra, in stanca muntelui, unde a fost descoperita aceasta antica icoana, dateaza din timpul cand crestinismul se propovaduia in taina, in grote, din cauza persecutiilor, poate chiar din epoca primilor daci crestinati.

Mănăstirile Nămăieşti, Corbii de Piatră şi Cetăţuia lui Negru Vodă sunt două din cele trei aşezăminte monahale rupestre ce alcătuiesc un triunghi echilateral cu latura de 20 km. Prima se află în comuna Corbi, pe şoseaua Câmpulung-Domneşti, a doua la 10 km de Câmpulung Muscel, iar cea de a treia pe şoseaua Câmpulung-Târgovişte, în comuna Cetăţeni.

....... Aşezată la 5 km NE de Câmpulung, biserica este de piatră, în întregime săpată în stâncă de mâini necunoscute, datată din prima jumătate a sec. XVI (1547). Pe pereţii bisericii se pot vedea picturi murale neîndemânatic realizate, cu figuri de sfinţi şterse în pridvorul sudic, interiorul este nepictat, cu icoane atârnate pe pereţi; podoabe; Aici se află icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, atribuită de tradiţie Evanghelistului Luca, înrămată în argint la 1798, litografiată în 1871 de Maior Papa Zogeu; O cruce veche din 1601, ridicată lângă turlă de Radu Postelnicu; Tot aici se găsesc hrisoave cu proprietăţi din anii 1542 şi 1572, cărţi vechi; casă memorială G.Topârceanu; ateliere de covoare şi macrameuri, mausoleul din Mateiaş, închinat eroilor din primul război mondial (AAB, 1941; Efrem Enăchescu, 1938).

Mânăstirea Nămăieşti se află într-o zonă cu străvechi urme istorice şi de un pitoresc deosebit, ascunsă într-o stâncă, la altitudinea de 765 m.
Nu se cunosc date exacte privind întemeierea schitului, dar legende transmise oral, din moşi-strămoşi, în satul Nămăieşti pomenesc şi numele domnitorului Negru Vodă, acelaşi cu cel care a poruncit construirea mânăstirii din balada Meşterul Manole (Curtea de Argeş).
Potrivit acestor legende, trei ciobani au ajuns cu oile pe stânca în care se află astăzi mânăstirea. Înnoptând în aceste locuri, au avut toţi trei acelaşi vis: în dangăt de clopot, fiecăruia dintre ei i s-a arătat un înger care i-a spus că în acea stâncă se află o icoană zugrăvită după chipul adevărat al Maicii Domnului. Dimineaţa, trezindu-se, şi-au spus unul altuia visul avut, s-au înfricoşat şi au hotărât să se mute pe un versant alăturat. Visul s-a repetat în noaptea următoare, iar în a treia noapte li s-a arătat chiar Maica Domnului, care i-a dus la o stâncă anume şi le-a arătat intrarea în grotă, spunându-le să facă un locaş de închinare acolo unde vor găsi icoana. Hramurile alese de ei au fost al Intrării în Biserică a Sfintei Fecioare Maria (21 noiembrie) şi al Izvorului Tămăduirii (în prima vineri de după Sf. Paşti). Se crede că tot atunci le-a spus Maica Domnului ca numărul vieţuitorilor din mânăstirea ce se va întemeia aici să fie întotdeauna 33 (anii trăiţi de Mântuitorul Iisus pe pământ).
Icoana despre care se spune că a fost găsită în stâncă de cei trei ciobani se pare că este una dintre cele mai vechi din toată creştinătatea. Se crede că este una dintre cele 12 icoane pictate de Sf. Apostol şi Evanghelist Luca la dorinţa Maicii Domnului, care le-a destinat celor 12 Apostoli ce urmau să plece la propovăduirea Evangheliei. Pe aceste locuri, icoana a fost adusă de Sf. Apostol Andrei, care a propovăduit în Dobrogea şi a plecat apoi spre Dacia Superioară, făcând popas lângă un templu păgânesc, închinat zeului Zamolxes. Apostolul Andrei, care crezuse că în grotă trăieşte un slujitor al zeului, pe care-l va creştina, nu găseşte pe nimeni în grotă şi s-ar fi adresat celor cu care călătorea: Nemo est (Nu este nimeni), de unde numele Nămăieşti. Apostolul a coborât în grotă şi a lăsat icoana în partea de nord, aproximativ pe acelaşi loc în care se află acum în biserica mânăstirii.
În 1798, icoana a fost ferecată în argint de Enache Postelnicul, iar în 1913 soţia unui general din armata română a pus să i se facă o ramă de argint.
În timpul primului război mondial (1916-1918, pentru România), biserica, stăreţia şi o parte din chilii au luat foc din cauza bombelor căzute în zonă. Sergentul Ion Mustaţă a fost acela care a salvat icoana Maicii Domnului, împreună cu puţine cărţi şi odoare bisericeşti. A mărturisit mai târziu că s-a trudit o noapte întreagă să stingă focul, dar spre dimineaţă, flăcările s-au stins dintr-o dată când au ajuns lângă icoană.
În afara bisericii, lângă peretele stâncos, se află mormintele unor preoţi care au slujit în secolele al XIX-lea şi al XX-lea în biserica mânăstirii, precum şi al mamei pictorului I.D. Negulici (secolul XIX), schimonahia Pelaghia Negulici.
Duhovnicul mânăstirii este Pr. Filotei Movileanu, iar stareţă Maica Ana Lucia Nedelea. În urmă cu două-trei decenii, călugăriţele de la Nămăieşti lucrau covoare, care în cea mai mare parte erau exportate. În prezent, din generaţia vârstnică nu mai este decât Maica Cornelia Colţea, care trăieşte aici de la vârsta de trei ani, când au luat-o la mânăstire surorile mamei sale, şi care este ghidul mânăstirii.

Publicat de Colotin Sebastian

Monastery Negru Voda

Manastirea Negru Voda- Câmpulung

Documentar Video-1-Mânăstirea Negru Voda-Bolnița

Bolnița Mânăstire Negru Voda

ISTORIC

Manastirea Negru Voda se afla in orasul Campulung-Muscel, in judetul Arges. Aceasta a fost ctitorita in anul 1215, prin traditie de catre Radu Negru Voievod. Mai apoi, a fost rezidita de Basarab I si fiul sau, Nicolae Alexandru. Aceasta va fi recladita de Matei Basarab, cand devine si manastire.

Manastirea Negru Voda reprezinta cel mai important ansamblu monastic din Muscel. In componenta ei intra Paraclisul Domnesc al curtii voievodale, ulterior Biserica mare a manastirii, Biserica mica - bolnita - din primul sfert al veacului al XVIII-lea, Turnul clopotnita de la intrarea in incinta - secolul al XVII-lea, Casa Domneasca - secolul al XVII-lea construita pe vechi temelii din secolul al XIV-lea, Casele egumenesti - secolul al XVIII-lea, anexa casei domnesti si chiliile de la inceputul secolului al XIX-lea. Aici se mai afla si Hanul-Bazar al manastirii, disparut inca din 1746.

Fortificatiile datate din jumatatea secolului al XIV-lea sunt realizate sub forma unui val de pietris si bolovani de 9 metri latime inconjurat de un sant adanc de 2.5 metri plin cu apa. Palatul Domnesc a fost nucleul in jurul caruia s-au adaugat pe parcurs toate celelalte constructii ce vor forma Manastirea Negru Voda.

Al doilea ctitor al manastirii, Matei Basarab (1635-1638) reface din temelii lacasul transformand vechea biserica intr-o manastire de calugari, prin hrisovul din 10 august 1647, in acelasi an fiind construit si Turnul clopotnitei, inalt de 35 metri, avand functia de poarta de incinta dar si de fortificatie cu caracter militar, fiind prevazut cu metereze. Gangul boltit pastreaza si astazi masivele porti din stejar care se izvorasc cu o grinda de proportii, avand incrustate adanc inscriptii mentionand data de 1749.

Voievodul Matei Basarab, restaurand in anii 1635-1636 manastirea Negru Voda, vechea ctitorie a Basarabilor distrusa de cutremur in 1628, a gasit potrivit sa aduca tipografia daruita de mitropolitul Petru Movila, tiparind, in 1642, prima carte in limba romaneasca cu continut moral-filozofic: "Invataturi peste toate zilele, pe scurt".

In 1669, boierul Radu Nasturel a infiintat o scoala domneasca, prima scoala cu limba de predare romana, destinata a invata carte si pe copiii celor saraci, nu numai pe copiii boierilor si domnilor.

Biserica Mare a manastirii are hramul "Adormirea Maicii Domnului" si in forma actuala este a treia constructie. La inceput a functionat ca biserica de mir, de la inceputul secolului al XIV-lea pana in anul 1628, apoi din 1636 si pana in 1827, a durat a doua constructie facuta de Matei Basarab, arhiereul Filaret Beldiman a rezidit-o intre anii 1827-1832.

Biserica este in forma de nava, cu trei turle, cea din mijloc mai mare, iar cele de la rasarit si apus mai mici. A fost zidita de arhitectul Franz Walet in acelasi loc si cu acelasi material de la prima constructie.

Pe peretele vestic se afla o pisanie ampla, situata deasupra usii de intrare: a fost zidit dintr-un inceput de Radu Negru la 1215, de Basarab I cel Mare, fiul lui Negru Voda si terminata de Nicolae Alexandru Basarab, inmormantat aici. La 1635 Matei Basarab o zideste din nou cu aceleasi materiale de piatra cioplita, intocmind obstea monahala cu primul staret Melchisedec.

Din cauza cutremurului din 1802 si 1819 biserica s-a daramat ramanand asa pana in 1826 cand din porunca voievodului Grigore Ghica si cu blagoslovirea mitropolitului Grigore incepe zidirea cu aceleasi materiale, adaugandu-se si pietre noi cioplite.

Din cauza grelelor intamplari (razboiul Rusiei cu turcii, boala ciumei, holerei si foamei) zidirea ei se intrerupe pana in 1831, cand cu ajutorul vornicului vel Pana Costescu si cu osteneala staretului Filaret Apanias Beldiman, venit din Moldova, biserica se termina si se tarnoseste la 30 octombrie 1832.

Altarul este larg, in forma de arc de cerc. Bolta este compartimentata de doua arcade asimetrice, sprijinite pe stalpi doar in partea de rasarit. In spatele tamplei se afla doua coloane care se inalta pana la bolta, pe cea din dreapta fiind inscriptionat anul 1832, cand s-a tarnosit biserica.

Tampla de lemn are decoratii ornamentale, predominand motivele vegetale stilizate. De asemenea, usile imparatesti si cele diaconesti sunt abundent decorate. Intre cele trei registre cu icoane se remarca cel superior, intrucat se arcuieste semicircular in partea centrala.

Tampla prezinta un plan central mai avansat spre naos, fata de cele laterale, retrase spre altar. In ansamblul ei este una dintre cele mai frumoase catapetesme din Muscel.Naosul este dreptunghiular si nu are abside. In mijlocul naosului se afla un mare policandru din lemn sculptat.In 1920 a inceput cladirea Orfelinatului, pe vechile ruine ale chiliilor, iar la 1 septembrie 1922 se inaugureaza aici Seminarul Orfanilor de Razboi "Patriarhul Miron".

Un eveniment dureros a fost incendiul din 1934, ziua de 8 mai, cand au ars: o parte din Seminar, staretia cu muzeul, turla sau cupola cea mare si invelisul clopotnitei.

In 1928 patriarhul Miron transforma acest locas din nou in manastire.
In 1955 s-a oranduit si pictura din nou, prin grija patriarhului Justinian, in fresca

Pe latura vestica sunt zugraviti Matei Basarab, care tine in mana o biserica cu trei turnuri mari si doua mici, iar in partea cealalta Doamna Elena, tinand si ea cu mana dreapta biserica. Radu Negru tine si el cu mana stanga o alta biserica cu cinci turnuri mari si doua mici si Nicolae Alexandru Voievod Ilias tinand cu mana dreapta aceeasi biserica.

Biserica este zidita din piatra de Albesti, pe peretele exterior din vest se afla doua pisanii. Prima, asezata in stanga, face istoricul manastirii, asa cum era cunoscut in vremea lui Matei Basarab, laudand opera acestui domn bun si milostiv care a reconstruit biserica.

Langa inscriptie, asezata din ordinul lui Matei Basarab, se gaseste una cu text asemanator "pusa de campulungenii care voiau sa se vesniceasca si astfel amintirea privilegiilor lor".

La Manastirea Negru Voda a existat si o scoala de copisti cu puternice traditii, manuscrisele remarcandu-se printr-o scriere caligrafica, fiind impodobite cu frontispicii si miniaturi colorate.

Primii voievozi ai statutului feudal unitar ai Tarii Romanesti, Basarab I si Nicolae Alexandru, au fost inmormantati aici, in Paraclisul Curtii Domnesti din secolul al XIV-lea, dupa cum atesta, pentru primul, inscriptia grafit de la Curtea de Arges, care mentioneaza moartea lui Basarab, in 1352, la Campulung.

Publicat de Colotin Sebastian