Cathedral St.Sameba ,Tbilisi from Georgia

RO

- Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime, din Tbilisi, Georgia.

ENG

- The Holy Trinity Orthodox Cathedral, from Tbilisi, Georgia

Istoric:

Ideea de a construi o nouă catedrală pentru a comemora 1500 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Georgiene și 2.000 de ani de la nașterea lui Isus a apărut încă din 1989, un an crucial pentru trezirea națională a republicii, atunci-sovietic din Georgia. În luna mai 1989, Patriarhia Ortodoxă Georgiană, iar autoritățile de la Tbilisi au anunțat un concurs internațional pentru "Catedrala Sfânta Treime" de proiect. Nici un câștigător a fost ales, la prima rundă a concursului atunci când mai mult de o sută de proiecte au fost depuse. În cele din urmă de proiectare de către arhitectul Archil Mindiashvili câștigat. În anii următori tulburi de tulburări civile în Georgia amânată acest plan grandios de șase ani, și nu a fost Pînă la 23 noiembrie 1995, că fundamentul noii catedrale a fost pus. Construcția bisericii a fost proclaimend ca un "simbol al renașterii naționale georgiene și spirituale" și a fost sponsorizat de către cea mai mare parte oameni de afaceri din donații anonime mai multe și simpli cetățeni. La 23 noiembrie 2004, în ziua de Sf. Gheorghe, Catedrala a fost sfințită de Patriarhul Catolicos al Georgiei Ilia al II-lea și înalți reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe colegi din lume. Ceremonia a fost, de asemenea, au participat liderii altor comunități religioase și confesionale, în Georgia, precum și de către liderii politici.

Locul ales pentru complexul Catedralei noua a fost o dată un cimitir mare, cea mai veche cimitirul armenesc din Tbilisi, cunoscut sub numele de Khojavank sau Pantheon armean de la Tbilisi (pe seama numărului de armeni notabile îngropat acolo) . Khojavank De asemenea, a avut o dată o biserică armeană, Maica Sfântă a lui Dumnezeu, care a fost distrus în timpul perioadei sovietice. Cele mai multe dintre pietre funerare cimitirului și monumente au fost de asemenea distruse și cimitir a fost transformat într-un parc. Cu toate acestea, surse de armeni susțin că cimitirul încă conținea peste 90.000 [nu în citare dat] morminte armeni atunci când construcția Catedralei Sameba a început.  cimitir a fost tratați cu o "lipsă de respect scandaloasă" . Niciun reînhumări Au fost organizate, și după oase și pietre funerare au apărut împrăștiate peste tot site-ul de construcție proteste temporar oprit [necesită citare] de construcție a catedralei. Cu toate acestea, lucrările de construcție în curând a fost reluată.

Arhitectura:

Catedrala Sameba este ridicata pe Dealul Elia, care se ridica deasupra malul stâng al râului Kura (Mtkvari), în cartierul istoric al Avlabari în Old Tbilisi.

Concepute într-un stil georgian tradițional, dar cu un accent exagerat pe verticală, și considerată un spin în ochi de mulți și venerat de multe altele [6], Catedrala Sameba are un plan cruciform, cu o cupola pe o trecere, care se sprijină pe opt coloane. În același timp, parametrii domului este independent de abside, conferind un aspect mai monumentală la cupola bisericii și, în general.Domul este surmontat de o cruce înaltă 7.5 m acoperite cu aur.

Catedrala este format din nouă capele (paraclise ale Arhanghelilor, Ioan Botezătorul, Sfântul Nino, Sfântul Gheorghe, Sfântul Nicolae, cei doisprezece Apostoli, și a sfinților Toate); cinci dintre ele sunt situate intr-un compartiment subteran mare.Suprafața totală a catedralei, inclusiv pronaos sa mare, este de 5.000 de metri patrati si volumul pe care îl ocupă este 137 de metri cubi.Interiorul bisericii măsoară 56 de metri de 44 de metri, cu o suprafață interioară de 2.380 de metri patrati.Înălțimea catedralei de la sol la partea de sus a crucii este de 84 de metri.Capela subteran ocupă 35,550 metri cubi.Înălțimea este de 13 de metri.

Materialele naturale sunt folosite pentru construcția.Pardoseala este din plăci de marmură și altarul va fi, de asemenea, decorat cu mozaic.Pictura a picturilor murale este executat de un grup de artisti indrumati de Amiran Goglidze.

Complexul Sameba, a cărui construcție este deja finalizat, format din biserica catedrala principal, un free-picioare turn-clopotniță, reședința Patriarhului, o mănăstire, un seminar clerical și Academia teologică, multe ateliere de lucru, locuri de odihnă, etc..

Publicat de Colotin Sebastian

Monastery Horaita

Mânăstirea Horaita

Poze-Mânăstirea Horaita

Documentar Video-1-Mânăstirea Horaita

 Interioru Mânăstiri  Horaita

Istoric: Mânăstirea Horaita

La 6 Km de şoseaua Crăcăoanilor, ce leagă oraşele Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, la capătul pitoreştii văi a pârâului cu acelaşi nume (Horaiţa), într-o poiană înclinată, înconjurată de subcarpaţii Munţilor Stânişoarei, la 660 m altitudine, se găseşte mănăstirea Horaiţa. Ea a luat fiinţă în prima jumătate a sec. XIX. Între anii 1822 - 1824, cuviosul părinte Irinarh Roseti (1771-1859), călugăr cu metania din mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea şi aportul substanţial al Mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842) al Moldovei, în urma unei revelaţii dumnezeieşti, ridica prima biserică - din lemn - a mănăstirii cu hramul "Pogorârea Duhului Sfânt". Înfiinţarea şi consolidarea mănăstirii au fost sprijinite şi de domnitorii Ioan Sandu Sturza (1822-1828) şi Mihail Sturza (1834-1839) ai Moldovei. Primul i-a dat hrisovul la întemeiere, cel de-al doilea i-a legitimat existenţa integrând-o între lăcaşurile bugetare ale ţării.

Deşi Mănăstirea Horaiţa a fost înfiinţată în anul 1822, sunt documente potrivit cărora ea datează din secolul XV. La 11 iulie 1428, domnitorul Moldovei - Alexandru cel Bun (1400 - 1432) includea biserica din Horaiţa în rândul celor 52 de biserici (de mir şi mănăstire), pe care le supune jurisdictional Mănăstirii Bistrita. Alexandru cel Bun consemna în documentul din iulie 1428 o danie mănăstirii Bistriţa, care îi va sluji de necropola: "pentru sufletul sfânt al raposaţilor părintţlor noştri şi pentru sănătatea Domniei mele şi a tuturor copiilor Domniei mele ".

Denumirea mănăstirii, "Horaiţa", provine de la numele marilor proprietari de pământ în stăpânirea cărora intrau comuna Crăcăoani şi împrejurilmile, şi anume Goraeti.

Părintele Irinarh, principalul ctitor al mănăstirii, este hirotesit arhimandrit şi devine primul stareţ al mănăstirii pe care o va conduce până la 1837, adunând în jurul său ca la 70 de vieţuitori.

În 1837 cuviosul arhimandrit Irinarh, îmbolnăvindu-se, s-a hotărât să meargă la Locurile Sfinte pentru a se închina, retrăgându-se pentru restul vieţii sale în Palestina. Cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin, lasă ca stareţ al mănăstirii pe cuviosul părinte Ermoghen Buhuş (1800?-1877), care l-a î nsoţit de la mănăstirea Neamţ. Ca şi părintele Irinarh, cuviosul Ermoghen este hirotesit arhimandrit. În timpul stăreţiei sale este ridicată actuala biserică a mănăstirii, cu hramul "Botezul Domnului", a cărei construcţie a început la anul 1848 şi a fost finalizată 19 ani mai târziu, la 1867, fiind sfinţită la 20 octombrie de mitropolitul Moldovei-Calinic Miclescu (1860-1875). La zidirea şi înzestrarea bisericii cu cele necesare au contribuit pe lângă credincioşi - prin donaţii - şi domnitorii din vremea aceea, Grigorie Alexandru Ghica (1849-1856) şi Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), precum şi mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei.

Biserica, având 30 m lungime, 17 m laţime şi aproximativ 20 m înalţime, a fost construită exclusiv din piatră, numai bolţile sunt din cărămidă. Grosimea pereţilor variază între 1,6 şi 4 metri.

În evoluţia arhitecturii moldoveneşti, biserica mănăstirii Horaiţa, ca stil, este unică, aici fiind prezente elemente din arhitectura romano-bizantină, precum şi influenţe ruseşti în numărul şi configuraţia celor 8 turle.

Pictura , în stil neobizantin, pe un fond cărămiziu, a fost executată de Mihai Chiuaru cu ucenicii săi între anii 1988 - 1993 şi sfinţită la 4 iulie 1993 de catre I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Impresionantă este catapeteasma bisericii, lucrată - după părerea unora - la Viena. Alte surse ne informează că aceasta ar fi fost realizată cu puţin timp înainte de anul sfinţirii bisericii (1867) de către unii sculptori în lemn din apropiere. Sculptura în sine relevă ultima supravieţuire a barocului, familiar majoritaţii catapetesmelor româneşti din a doua jumătate a secolului XIX. În structura ei se află, probabil (după aprecierea unui specialist în domeniu), 3 tipuri de lemn: tei, păr şi tuia. Catapeteasma este unicat în ţară, probabil şi în lume, în primul rând datorită aşezării amvonului - deasupra uşilor împărăteşti - amvon care, în tradiţia Bisericii, îşi are locul în partea de Nord şi nu în Est, cum se află aici. În al doilea rând datorită dispunerii neconforme cu tradiţia ortodoxă a 2 registre: registrul sfinţilor apostoli , de-a lungul unui bandou semicircular ce are în centru icoana Deisis, şi registrul profeţilor Vechiului Testament , în 14 medalioane intercalate în două vrejuri de viţă de vie din lemn sculptat, aurit, ce se ridică de la extremitaţile catapetesmei până deasupra amvonului. Aceste registre sunt dispuse pe orizontală la majoritatea catapetesmelor din bisericile ortodoxe.

Odorul cel mai de preţ al mănăstirii este icoana Maicii Domnului "Izbăvitoare de secetă" - făcătoare de minuni . Distinsă ca valoare artistică, realizată în prima jumătate a sec. XVIII, ea provine din vechea biserică de lemn a Horaiţei (1824). Îmbrăcămintea în argint a icoanei a fost realizată în a doua jumătate a sec. XIX. Numele icoanei "Izbăvitoare de secetă" provine de la numeroasele minuni pe care "Maica Domnului de la Horaiţa" le-a făcut, în vreme de secetă, în timpul procesiunilor prin comunele sau satele afectate de lipsa apei.

Pe latura nordică a complexului mănăstiresc se află paraclisul "Sfântului Ierarh Nicolae" în care se oficiază sfintele slujbe în timpul iernii. El a fost construit între anii 1850 - 1852, în timpul stăreţiei cuviosului arhimandrit Ermoghen.

Tot în timpul cuviosului părinte Ermoghen Buhuş a fost construit şi turnul clopotniţă (1853-1855), la al cărui prim nivel a fost făcut un alt paraclis, de dimensiuni mai mici, care poartă hramul mănăstirii "Pogorârea Duhului Sfânt". Aici se slujeste o dataâă pe an, numai Sfânta Liturghie, de ziua hramului.

Celelalte clădiri ale complexului monahal au fost construite, toate, după anul 1920.

Între personalităţile de seamă ce au trecut prin mănăstirea noastră se află şi arhiereul Eugeniu Laiu, episcop-vicar pentru eparhia Bucovinei, cu titlul de Suceveanul. Născut la 06.06.1894 în satul Certieni, comuna Bargaoani, raionul Tg. Neamţ, Ioan Laiu este tuns în monahism la mănăstirea Horaiţa de unchiul său, Arhim.Pimen Gheorghiu, în august 1920. Hirotonia în treapta de arhiereu a primit-o în catedrala din Cernăuti la 9 iulie 1939. După îndeplinirea mai multor ascultări în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, se retrage (octombrie 1957) la Horaiţa, mănăstirea de metanie, unde, în smerenie şi simplitate, îşi petrece ultimii ani ai vieţii pământeşti (10 la numar) până în ziua de 1 aprilie 1967, când îşi dă obştescul sfârsit; a fost prohodit de I.P.S Iustin, Mitropolitul Moldovei si Sucevei, înconjurat de un sobor de preoţi şi înmormântat în cimitirul mănăstirii.

În prezent obştea mănăstirii noastre numără 20 de vieţuitori, aflaţi sub oblăduirea duhovnicească a Prea Cuviosului Părinte Protos. Petroniu Marin. Părinţii mănăstirii îndeplinesc zilnic diferite ascultări în folosul mănăstirii şi participă regulat la programul liturgic din mănăstire. În ultimii ani s-au executat mai multe lucrări de restaurare-renovare în mănăstire care au cuprins paraclisul "Sf. Ierarh Nicolae", care în prezent se pictează, unele corpuri de chili şi casa de oaspeti.

Departe de zgomotul lumii, atât la mănăstirea Horaiţa, cât şi la Schitul Horăicioara, se continuă tradiţia vrednicilor înaintaşi de a împleti armonios rugăciunea, munca, ascultarea şi isihasmul. În acest loc binecuvântat de Dumnezeu, pelerinul dornic de linişte se poate bucura şi de un cuvânt folositor pentru viaţa duhovnicească.

Publicat de/Colotin Sebastian 

Monastery Cernica

Mânăstirea Cernica

Documentar-Video-1

Biserica Cimitirului Cernica

 Mânăstirea Cernica:Istoric 

Mânăstirea Cernica este o manastire ortodoxa aflata in apropiere de Bucuresti, in judetul Ilfov. Asezat la o distanta de numai 12 kilometri spre rasarit de capitala, complexul monahal se intinde pe doua dintre insulele lacului Cernica.

In obstea monahala cernicana au trait nenumarati barbati cu viata sfanta, cei mai renumiti dintre acestia fiind sfintii pe care Dumnezeu s-a milostivit sa-i descopere poporului nostru: Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica si Sfantul Cuvios Irodion de la Lainici.

Mânăstirea Cernica 

Ctitorie a marelui vornic Cernica Stirbei si a sotiei sale, doamna Chiajna, cinstita Manastire Cernica este atestata documentar inca din anul 1608, printr-un hrisov domnesc al lui Radu Voda Serban, fiul lui Mihnea Voda. In acel an, vornicul Cernica reface un vechi schit, il inzestreaza cu pamanturi, paduri si sate, spre vesnica pomenire a numelui si a neamului sau. Astfel, incepand cu anul 1608, schitul se va numi "Cernica", pana la aceasta data el fiind numit "Gradistea Florestilor".

Hrisovul amintit consemneaza urmatoarele: "Am cumparat satul Floresti, de pe Colentina, de la Nedelcu si Stroe, feciorii lui Radu Captaru, si am zidit o manastire, la leatu 1608, cu hramul Sfantului Ierarh si facator-de-minuni Nicolae de la Mira Lichiei, in capul mosiei mele cea de mai sus aratata, intr-un ostrov, langa Florestii din mijloc, ce se vecinesc cu Serban Voda." Inca dintru inceput, ctitorul a precizat: "Nimeni din neamul meu sa nu fie slobod de a se atinge de dansa sau sa puna egumen, ci sa fie staret din acei parinti ce vor petrece cu viata de obste, spre pomenirea mea, a sotiei mele si a neamului meu, in veacul de acum si in cel ce va sa fie."

In anul 1781, la conducerea schitului este randuit de Dumnezeu, ca staret, Sfantul Cuvios Gheorghe, unul dintre ucenicii Sfantului Paisie de la Neamt. Acesta reface obstea monahala, risipita intre timp, datorita razboaielor si ciumei, si ridica din ruina biserica cea mare si cladirile adiacente. In vremea sa, ctitoria lui Cernica infloreste ca niciodata, viata duhovniceasca si culturala din aceasta atingand cote impresionante.

Biserica inchinata Sfantului Ierarh Nicolae, aflata pe insula din spatele cimitirului, a fost construita dupa cutremurul din anul 1802, de catre staretul Timotei, sfintirea ei avand loc in anul 1815. Cutremurul din anul 1940 a daramat bolta naosului si turla cea mare a bisericii insa, prin grija patriarhului Justinian, biserica a fost restaurata intre anii 1965-1967, cand s-a reconstruit numai turla pe pronaos. Pictura actuala apartine zugravului Fotache, iar icoanele imparatesti si portretele staretilor Timotei si Gheorghe sunt opera lui Nicolae Polcovnicu, care a zugravit si biserica cea mare a Patriarhiei din Bucuresti, intre anii 1825-1838.

Biserica Sfantul Lazar, din cimitirul manastirii, a fost zidita tot in vremea Cuviosului Gheorghe, ea fiind sfintita in anul 1804. Fiind de mici dimensiuni, bisericuta impresioneaza mai ales prin arhitectura minutioasa si decoratia exterioara bogata. Pictura interioara a acestei biserici este lucrata de I. Keber, iar iconostasul, de Frujinescu.

Biserica inchinata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, aflata pe prima insula a complexului monahal, a fost zidita de Sfantul Ierarh Calinic si de de episcopul Ioanichie Stratonichios, intre anii 1831-1832. Pana la aceasta data, obstea monahala vietuia in jurul Bisericii Sfantul Nicolae, in ostrovul din spate; dupa construirea noii biserici, Sfantul Calinic muta obstea monahala in jurul acesteia.

Fiind zidit sub forma de cetate, noul complex monahal, asezat sub purtarea de grija a Sfantului Gheorghe, era randuit numai pentru calugari, mirenii neavand acces. Acestora din urma le ramanea deschisa Biserica Sfantul Nicolae, unde cativa calugari slujeau cu randul.

Dupa ce a fost parasita vremelnic, din pricina unei epidemii de ciuma, Manastirea Cernica a fost restaurata, in anul 1842, de catre Sfantul Calinic (1787-1868), care a fost staret al manastirii vreme de 31 de ani (1818-1850). Afectata de cutremurul din anul 1838, biserica cea noua a fost refacuta de Sfantul Calinic, sfintirea acesteia avand loc in ziua de 6 august 1842. Cinstitele sale Moaste odihnesc si astazi in biserica cea mare a manastirii.

Mai tarziu, in anul 1939, biserica este restaurata de patriarhul Nicodim, cand are loc si spalarea picturii interioare, pe cheltuiala staretului Zosima Parvulescu, a eclesiarhului Augustin si a mai multor calugari din obste. Lucrarile de reparatii au fost conduse de arhitectul sef al Patriarhiei, D.I.Berechet, iar restaurarea picturii s-a facut de I. Keber. Intregul ansamblu monahal a fost restaurat de patriarhul Justinian, intre anii 1965-1967.

Biserica Sfantul Gheorghe este zidita in forma de cruce, cu abside laterale adanci. Aceasta este o constructie monumentala spatioasa, arcadele din naos si pronaos fiind sustinute de coloane masive din zid. Pridvorul bisericii este inchis si pictat, usa de la intrare este din lemn masiv, frumos sculptat, iar pardoseala bisericii este din marmura. Biserica are trei turle, una mare, asezata pe naos, si doua mai mici, asezate de o parte si de alta a pronaosului.

Pictura interioara a bisericii celei noi apartine zugravului Adam. In pronaos sunt pictate, in ulei, de catre Sava Hentia, portretele ctitorilor: Sfantul Ierarh Calinic si episcopul Ioanichie Stratonichios. Icoanele imparatesti ale bisericii celei noi sunt atribuite lui Nicolae Polcovnicu, care semneaza pe marginea icoanei din dreapta (anul 1836). De un deosebit interes artistic sunt scenele din tinda bisericii, ilustrand Facerea lumii. Se crede ca acestea sunt opera unui calugar din manastire.

Pe latura de sud a chiliilor se afla Paraclisul, zidit in anul 1790, de catre Dan Brasoveanu. Acesta a fost restaurat, la vreme, de arhimandritii Nicodim si Pimen. Un al doilea Paraclis se afla in casa Cuviosului Gheorghe.

In anul 1778, pictorul Nicolae Polcovnicu a infiintat, in incinta Manastirii Cernica, o mare scoala de pictura bisericeasca. Aici au studiat si au pictat zugravi precum Nicolae Teodorescu (profesorul lui Gheorghe Tattarescu), David Adam si Gheorghe Fruginschie.

In incinta manastirii a mai functionat si o scoala de copisti, de la care au ramas numeroase manuscrise, descoperite de Nicolae Iorga si depuse in arhivele de la Academia Romana. Biblioteca manastirii pastreaza peste 14.000 de volume, cinci mii de carti de patrimoniu si o arhiva cu multe manuscrise unice.

O institutie de o reala importanta a fost si Seminarul Teologic Monahal, care a dat lumii oameni de seama, dintre acestia amintindu-l aici doar pe Preafericitul Parinte Patriarh Teoctist. Odata cu declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial au fost inchise, atat Seminarul, cat si tipografia manastirii. Abia in anul 1995 s-a redeschis Seminarul Teologic din manastire. De-a lungul timpului, in Manastirea Cernica au trait nenumarati barbati alesi, de la simpli calugari, la episcopi si mitropoliti. Tot aici au fost gazduiti episcopi si mitropoliti exilati din Basarabia si Bucovina, odata cu alipirea acestor teritorii la Rusia sovietica.

Cimitirul manastirii, rezervat initial monahilor din obste, s-a largit cu vremea, prin morminte ale unor fruntasi ai vietii culturale si politice, precum: Gala Galaction; Naum Ramniceanu; istoricul Ioan Lupas; pictorul Ion Tuculescu; mitropolitul primat Nifon; Tudor Minulescu; Gurie Grosu, mitropolitul Basarabiei; Pan Halippa, luptatorul pentru unirea Basarabiei cu patria-mama; ctitori sprijinitori; Alina Stirbei, Greceanu, Filipescu; parintele Dumitru Staniloae; Ioan Ianolide etc.

Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica, ctitor de manastiri si biserici, de spitale, de scoli si case pentru orfani, a fost unul dintre cei mai de seama barbati romani ai vremii sale. In vremea sa au fost ridicate zidurile imprejmuitoare si Biserica Sfantul Gheorghe, cladirea staretiei si aproape toate casele de pe insula numita "a Sfantului Gheorghe". Iubitor de cultura fiind, vrednicul Calinic a pus bazele unei valoroase biblioteci si a deschis, in manastire, o scoala de pictura bisericeasca.

In toamna anului 1850, cuviosul Calinic a fost ales in scaunul episcopal de la Ramnicu-Valcea, de unde, batran si bolnav, s-a retras la Manastirea Cernica, in luna mai a anului 1867. Traind inca aproape un an, sfantul a trecut la cele vesnice in ziua de 11 aprilie 1868, fiind inmormantat in pridvorul ctitoriei sale, in Biserica Sfantul Gheorghe. Canonizarea sfantului a avut loc in ziua de 23 octombrie 1955, cinstitele sale Moaste fiind asezate in biserica cea mare, unde se afla inca si astazi.

Publicat de Colotin Sebastian